Cautare

4152 de rezultate pentru "lista scoli postliceale sanitare acreditate zalau" (3.98 secunde)
Cu toate ca in urma cu cateva zile subprefectul demis, Ionel Ciobotea, se jura ca nu a cerut in contestatia depusa la Curtea de Apel Bucuresti decat anularea calificativului "nesatisfacator" pe care l-a primit si de la Comisia de evaluare a inaltilor functionari publici, si de la seful sau, prefectul Giugea, in realitate acesta a prezentat instantei o lista de revendicari.
Contractarea de credite pentru a realiza obiectivele de pe lista de investitii a comunelor a fost, se pare, ultima din sirul de preocupari ale primarilor doljeni in ultimii ani.
Ticu Dumitrescu a comparat ca cele 31 de dosare de politicieni sosite vara aceasta la CNSAS reprezinta "plevusca", acesta sustinand ca in trei saptamani vor incepe dezbaterile in dosarele "pestilor cei mari", adica a unor figuri politice importante care s-ar putea regasi pe lista fostilor ofiteri de Securitate sau pe listele ofiterilor sub acoperire, nu in dosarele de informatori.
ghinionul de a fi contestat pe lista de parlamentari ai PD. Asa ca nu a mai ajuns parlamentar, motivul fiind nu numai acela al contestatiei (in care se preciza ca este "traseist"), dar si alte modificari "de la centru", care l-au impins in josul listei, pe un loc neeligibil.
Nu se cunosc deocamdata dedesubturile campaniei pornite de Voiculescu impotriva Monicai Macovei, miza reprezentand ori o incercare de denigrare indirecta a presedintelui Basescu, ori impunerea unui om propriu pe lista celor care ar putea fi numiti comisari europeni.
La fiecare intrunire, pe ordinea de zi se afla trei-patru PUD-uri, in vreme ce pe lista de asteptare se gasesc si 50.
Urmatorii pe lista neagra a PNL sunt ultimii doi presedinti ai PNL: Valeriu Stoica si Theodor Stolojan, care sunt propusi pentru excludere.
Nastase, urmatorul pe lista? Dan Voiculescu a confirmat ieri faptul ca a avut mai multe intalniri si convorbiri cu Adrian Nastase, dar ca nici social-democratul, nici conservatorii nu au luat o hotarare in acest sens.
El a spus ca Secretariatul Camerei Deputatilor urmeaza sa reformuleze si materialele privind lista de dotari ale Camerei, pe motiv ca acesta nu are fundamentare.
"Condamnam cu toata fermitatea amanarea alegerilor pentru conducerea filialei judetene Arad a PNL la interventia nepermisa a conducerii centrale, care incearca sa impuna, prin constrangere, un candidat si o lista unica, eliminand practic competitia si nesocotind optiunea liberalilor aradeni pentru schimbare si democratie", se arata in comunicatul semnat, alaturi de Jurca, de alti fosti lideri liberali, care au demisionat recent din partid.
Consilierul municipal craiovean PSD Cristian Cretu, recent pus pe lista propunerilor de excludere din partid de catre presedintele PSD Dolj, Ion Calin, din cauza unui vot in Consiliul Local Craiova contra interesului politic pesedist, va ramane la mila organizatiei de cartier, a precizat ieri presedintele Filialei Craiova, Sorin Iordache.
"Destul de probabil, nu ma intereseaza o viitoare candidatura pentru PE", a conchis parlamentarul social-democrat, dar a anuntat ca PSD va iesi la rampa, la aceste alegeri, cu "o lista foarte solida".
Bunurile aflate in biroul lui Ciobotea si care se regasesc pe lista de inventar a prefecturii urmeaza sa fie preluate de referentul Eugenia Berendei.
Urmatorul pe lista dupa Gavrila Nicolae era social-democratul Cornel Suciu. Acesta a decis insa sa plece din PSD cu doua zile inainte ca Maior sa fie anuntat drept candidat pentru sefia SRI.
ßerban Nicolae, fost consilier de stat la Presedintie in timpul ultimului mandat de sef al statului al lui Ion Iliescu, a aratat ca se poate face "o lista" cu cei care au avut functii in PCR, dar ca asimilarea lor cu colaboratorii Securitatii i se pare "mai odioasa" decat activitatile pe care le incrimineaza.
Ea le-a solicitat conservatorilor sa faca publica lista celor 57 de membri PSD care s-au inscris in PC, "pentru a vedea cata imaginatie are Codrin ßtefanescu de a combina numele si prenumele lui Ghita ca sa-i iasa cifra de 57".
Compozitorii lui Ceausescu Liderul Uniunii compozitorilor nu a dezvaluit ieri liste cu compozitorii care au colaborat cu PCR, ci s-a limitat la a aduce in fata presei mai multe discuri omagiale cu muzica usoara si de a extrage dintr-o lucrare publicata in 1995 o lista cu circa 100 de cantece dedicate lui Stalin, care contineau si numele compozitorilor lor.
"Nu stiu!", la fel ca si directorul Directiei patrimoniu, Ovidiu Vanghelie, sau directorul Directiei Tehnice, Adriana Motocu. Lista poate continua cu cei doi viceprimari si cu toti ceilalti directori si sefi de servicii.
Optiune comoda pentru partide Comisia a decis ca sistemul de vot sa fie cel bazat pe lista nationala blocata, cu prag de 5%, cu posibilitatea de a se inscrie si candidati independenti care trebuie insa sa depaseasca acelasi prag electoral.
Daca planul conservatorilor va avea succes, locul lui Marian Popa va fi luat de urmatorul om politic de pe lista PC pentru CL din 2004, Anton Buliga.
google-analytics.com