Cautare

5256 de rezultate pentru "lista rezultate note titularizare maramures" (3.02 secunde)
Presa Cotroceniului l-a atacat preventiv, cu note, fise si rapoarte scoase din arhivele Securitatii, cariera postdecembrista a diplomatului Diaconescu fiind trecuta cu vederea.
In aceasta privinta, Stroe a mai amintit si de faptul ca tot in acea perioada a fost supus unor cercetari intreprinse de politisti si comisari ai Garzii Financiare, cercetari care s-au finalizat cu intocmirea unei note de constatare ce confirma nevinovatia sa.
Iesirea din minciuna Scandalul celor 21 de note informative a fost declansat de presedintele Traian Basescu, care a revenit la inceputul acestei saptamani asupra acuzatiilor de influentare a activitatii Guvernului de catre unele grupuri de interese.
Presedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activitatii SRI, senatorul PNL Radu Stroe a declarat ieri ca membrii comisiei au avut o apreciere buna, pe alocuri foarte buna, a activitatii Serviciului Roman de Informatii si l-au considerat eficient in proportie de 85%.
In urma acelei note, Executivul a decis sa publice in „Monitorul Oficial“ anexele tuturor acestor acte normative, atat a hotararilor care vor fi aprobate in viitor, cat si a celor deja adoptate si publicate incomplet.
Articolul respectiv le mai da dreptul ofiterilor, printre altele, sa ceara obiecte, inscrisuri si relatii oficiale de la institutii publice si organizatii private, precum si sesizari si note de la persoane fizice si juridice.
Cel mai probabil o sa vedem Redmi Note 4 cu platforma Helio X20 si un setup dual camera pe spate in stilul LG G5.
Conform unei note a DNA, inaintate Camerei Deputatilor, seful Departamentului, Daniel Morar, sustine ca Nastase impreuna cu un alt functionar guvernamental ar fi dispus numirea si mentinerea in functie a Irinei Jianu, inspector general de stat si presedinte al Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat din Constructii, aflat in subordinea ministerului condus pana in 2004 de Miron Mitrea.
Crocker a initiat o serie de note de cercetare denumite RFC (Request for Comments), numerotate cronologic si devenite cu timpul accesibile gratuit on-line (in Internet).
PIN nu a acordat decat note de 4 si una de 5 la cele 10 promisiuni electorale: eliminarea gunoaielor, reabilitarea strazilor, constructia de parcari, asigurarea sigurantei cetateanului, eliminarea poluarii, transport public de calatori reabilitat, constructia de locuinte, fluidizarea traficului rutier si "personalizarea" Capitalei.
Viorel Dolha NOTE 1. A. Nour, Basarabia nr.1/1992 pag. 82. 2. G. Bratianu, Traditia istorica despre intemeierea statelor romanesti, Bucuresti 1980, pag.
Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn (foto), a acordat Romaniei luni seara, la Comisia de Externe a Parlamentului European, note bune in perspectiva Raportului Comisiei Europene din 16 mai, care va face recomandarea privind momentul aderarii celor doua tari la UE.
The Mono Jacks - sunt o colecție de ganduri si emoții puse pe note. Vei simți asta cu usurința daca ajungi la un concert al lor si probabil vei remarca si ca in spatele unei melancolii aproape permanente e o energie care te framanta invariabil.
Note: Folosesc pentru traducerile sonetelor editia William Shakespeare, Sonete si poeme, Bucuresti, Ed. Minerva, 1974, facute de Neculai Chirica si Dan Grigorescu care, chiar daca nu respecta tiparul shakespearian al sonetului ci le adapteaza celui italian, standard, imi par mai bine realizate in limba romana.
In plus, fac programe pentru imaginea Romaniei si datorita faptului ca am absolvit de curand Institutul Diplomatic Roman cu note maxime.
El a mentionat ca in multe dosare se regasesc dovezi de "presiune diabolica" a unor ofiteri ai fostei Securitati, care, prin santaj si alte presiuni, i-au determinat pe unii sa semneze angajamente de colaborare cu Securitatea sau sa inainteze note informative.
Potrivit unei note interne, Voiculescu ar fi beneficiat de regim preferential la Penitenciarul Rahova. Lucrarile stiintifice, verificate la sange In februarie 2016, Guvernul Ciolos a suspendat printr-o Ordonanta de Urgenta articolul din legea care le permite detinutilor reducerea pedepsei cu 30 de zile pentru fiecare lucrare stiintifica publicata.
Studiile au aratat ca studentii obtin note mai bune si halterofilii reusesc sa ridice mai mult in incaperi albastre. Atunci cand citesc un text albastru oamenii reusesc sa retina mai multe informatii.
Ne-a incantat pe note de jazz Viorica Pintilie Band. La Mama inseamna astazi o bucatarie cu gustul celei de acasa, o bucatarie romaneasca si internationala, dar una citadina, urbana, reinterpretata.
Mai mult, Voiculescu a spus ca dosarele care se afla acum in lucru la CNSAS contin doar simple note de serviciu.
google-analytics.com