Cautare

5146 de rezultate pentru "lista rezultate note titularizare hunedoara" (3.04 secunde)
Iar ultimul exemplu dat de PRM in ceea ce priveste exigentele sale pare a fi cazul senatorului de Hunedoara, Viorel Duca, exclus recent din partid pentru ca nu a vrut sa se implice in rezolvarea crizei declansate de sentinta justitiei americane in cazul uciderii lui Teo Peter.
Pe de alta parte, deputatul PSD de Hunedoara, Ioan Timis, a declarat ca "in PSD au inceput executiile, cu metode comuniste", ale celor care s-au declarat sustinatori ai lui Adrian Nastase, autorul acestora fiind presedintele partidului, Mircea Geoana.
Cert este ca, pentru moment, cei din PSD Hunedoara au decis sa nu-i retraga sprijinul politic deputatului Ioan Timis, unul dintre sustinatorii lui Nastase, acesta fiind insa atentionat cu privire la declaratiile politice din ultima perioada.
Viceprimarul orasului Petrila, Dumitru Rascolean, este cercetat de o comisie din cadrul primariei, dupa ce o parte a consilierilor locali au sesizat ca edilul ar fi participat cu masina primariei, de 1 Mai, la o manifestare organizata de PSD - partid in care ocupa functia de presedinte al organizatiei din Petrila si vicepresedinte al organizatiei judetului Hunedoara.
Deputatul Bogdan Ciuca a declarat ca este vorba despre Petre Margineanu, liderul filialei PC Hunedoara, care a facut o gluma vizavi de problema lui Voiculescu cu CNSAS.
La polul opus se afla judetele Alba, Hunedoara si Calarasi.
In aceeasi perioada, viceprimarul Dicu a mai cumparat doua case, una de locuit si alta de vacanta, si trei apartamente in Valcea, Hunedoara si in Timisoara.
A doua filiala care a reactionat contra apelului a fost cea din Hunedoara, care a cerut excluderea din partid a celor trei semnatari, daca acestia "fac jocul altora", si le-a sugerat sa mearga la PD, unde "nu critica nimeni pe nimeni si unde exista o singura voce:
El a aratat ca imaginea PC "este dezastruoasa" in foarte multe judete, descalifican-du-se astfel, potrivit afirmatiilor sale, munca din filiale precum Galati, Prahova sau Hunedoara in care a sustinut ca PC are peste 20% in preferinta electoratului.
Crestin democratii revin la vechea denumire a formatiunii politice - Partidul National ¥aranesc Crestin si Democrat -, a anuntat ieri la Deva presedintele organizatiei judetene Hunedoara a PN¥CD, Emil Danci.
El mai sustine ca PC negociaza migrarea de la PSD, spre conservatori, si a unor grupari din organizatiile judetene social-democrate din judetele Alba, Bistrita, Arad, Hunedoara, Vaslui, Iasi si Bucuresti.
Deputatul de Hunedoara Ioan Timis a declarat la Deva ca a semnat adeziunea de in-scriere in PNL abia duminica, desi anuntase de mai multe luni ca s-a inscris in acest partid.
Viitorul" Calarasi, "Asociatia Tinerilor Activi pentru Comunicare" Calarasi, "Act 4 Europe" Hunedoara, "Pro Demos" Salaj, TINSIB Sibiu, "Dram Center 07" Sibiu, "ECOS" Sibiu, "Tineri 2000" Vrancea.
De asemenea, Monica Iacob Ridzi, deputat de Hunedoara, il acuza pe Tariceanu ca, prin trecerea complexurilor Rovinari si Turceni la AVAS, incalca programul de guvernare si angajamentele asumate la momentul adoptarii ordonantei OPSPI.
Declaratiile au fost facute la lucrarile reuniunii largite a Comitetului de Conducere al PN¥CD Arad, eveniment la care, alaturi de liderul Marian Milut, au mai participat prim-vicepresedintele Aurelian Pavelescu si reprezentanti ai partidului din organizatiile Timis, Bihor, Hunedoara si Caras Severin.
Astazi, in momentele dificile, PSD este din nou condus de Hrebenciuc, dar si de Adrian Nastase, care doreste sa revina in conducerea partidului", a spus Stolojan la Hunedoara, la intalnirea Delegatiei Permanente a PLD.
PSD Hunedoara s-a decis sa protesteze fata de "imixtiunea presedintelui Traian Basescu" in activitatea Justitiei, considerand ca fostul presedinte Ion Iliescu si fostul premier Adrian Nastase sunt hartuiti de "dosare fabricate.
Ieri Guvernul Romaniei a decis schimbarea din functie a prefectilor de Dolj, Ialomita, Teleorman, Brasov, Arges si Hunedoara. Nicolae Giugea, Marinica Cazacu si Ionel Izina au fost numiti inspectori guvernamentali, iar Ion Carstoiu, Aurelian Leonard Danu si Cristian Marius Vladu au fost retrogradati in functia de subprefecti.
Sunt de sapte ani parlamentar si intotdeauna am ajuns la intalniri cu cinci minute inainte de ora stabilita", le-a declarat ministrul colegilor liberali din judetul Hunedoara.
Optzeci la suta din organizatia PC Vulcan a trecut la PDL Hunedoara, urmand ca si alesii locali din localitate sa faca acelasi lucru dupa expirarea mandatului.
google-analytics.com