Conducerea "Ligii pentru Presedinte" a anuntat ca mai multe ONG-uri din tara i s-au alaturat in incercarea de a-l apara pe Traian Basescu de atacurile Opozitiei. Asociatiile nou-venite in Liga sint "Prioritate: Viitorul" Calarasi, "Asociatia Tinerilor Activi pentru Comunicare" Calarasi, "Act 4 Europe" Hunedoara, "Pro Demos" Salaj, TINSIB Sibiu, "Dram Center 07" Sibiu, "ECOS" Sibiu, "Tineri 2000" Vrancea.

"Pe fundalul unei dispute paguboase pentru cetateni asistam la unirea comunistilor din PC, PSD, PNL intr-o monstruoasa coalitie anti-prezidentiala care este tinuta secreta si care va duce catre un nou PCR. Primul presedinte care a reusit sa aduca tara pe drumul european este sabotat de cei care au pus si pun in pericol institutiile democratiei", a declarat presedintele "Ligii pentru Presedinte", Gheorghe Codreanu.

Liderul ordinului lui Basescu si-a aratat convingerea ca atit galatenii, cit si ceilalti romani, vor lua atitudinea cea mai potrivita impotriva celor care pun interesele tarii in pericol.