Cautare

1474 de rezultate pentru "interviu nico" (3.20 secunde)
Senatorul Mircea Geoana a declarat, vineri, intr-un interviu, ca miscarea va avea filiale atat la nivel local si judetean, cat si peste hotare, sub egida "Casa Romania".
In paralel, Cezar Preda sare direct la gatul premierului Ungureanu, intr-un interviu dat Mediafax, pe care il acuza ca a difuzat presei stirea privind plecarea nervoasa din sedinta coalitiei:
Tot atunci, procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, a acuzat, in cadrul unui interviu la TVR, presiunile la care ar fi supusi procurorii in cazul anchetei ce il vizeaza pe ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Aveti MCV care nu este respectat cu strictete. Acum veti avea Schengen si vor fi consecinte", a declarat joi diplomatul olandez, intr-un interviu acordat Mediafax.
De altfel, aceasta idee a fost enuntata in mai multe randuri si de economistul Liviu Voinea, cel despre care se vehiculeaza ca ar putea fi numit noul ministru al finantelor, care spunea, intr-un interviu pentru ZF, ca reducerea deficitului trebuie sa fie o consecinta a cresterii economice si nu a masurilor de austeritate, iar prioritatile Guver¬nu¬lui sunt reducerea CAS corelta cu cresterea salariului minim si prioritizarea cresterii economice.
Anuntul a fost facut in contextul in care premierul remarca, in cadrul unui interviu la Antena 3, ca Romania in continuare sta prost la absorbtia de fonduri europene, aducand in discutie ca, pana acum, ministrul Leonard Orban a avut "foarte putine puteri si foarte putine instrumente".
Voi ati spus-o, nu eu", afirma Alin Teodorescu intr-un interviu acordat VoxPublica. Alin Teodorescu vorbeste si despre viitorul PDL. "Ce-a facut Traian Basescu a fost sa-si desfaca partidul, sa il faca sa intre in disolutie.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, intr-un interviu pentru Mediafax, ca Mihai Razvan Ungureanu poate fi proiectat ca viitor premier dupa alegerile din noiembrie acest an sau ca un candidat independent la Presedintie in 2014.
Seculici trece la PNL in ajunul alegerilor Greul liberal Dan Radu Rusanu anunta azi, intr-un interviu acordat unuicotidian local, ca in cel mult doua saptamini, un important nume pedelist va trece la liberali, ceea ce va produce un seism in partidul lui Boc de calibrul celui produs de plecarea lui Sorin Frunzaverde.
"Ma tem ca USL ar putea lua in toamna 75% din parlament" declara recent, intr-un interviu, liberalul Ludovic Orban. Nu a explicat de ce se teme el anume pentru asta, sigur e ca democratia ar avea de ce sa o faca.
Intr-un interviu acordat in exclusivitate Evenimentului zilei, analistul politic Ion Cristoiu a facut o radiografie a alegerilor locale de ieri.
"Tarile din UE au tot dreptul sa mentina restrictiile impotriva lucratorilor bulgari si romani, daca dovedesc ca eventualele afluxuri (de lucratori) din Bulgaria si Romania ar cauza tulburari substantiale asupra pietei muncii", afirma comisarul european, intr-un interviu acordat agentiei italiene de presa Nova.
Puteti citi in continuare cea de-a patra parte a unui interviu cu presedintele CCR Augustin Zegrean, aparut pe Ziare.com, la inceputul anului 2012.
Puteti citi in continuare cea de-a treia parte a unui interviu cu presedintele CCR Augustin Zegrean, aparut pe Ziare.com, la inceputul anului 2012.
Puteti citi in continuare cea de-a doua parte a unui interviu cu presedintele CCR Augustin Zegrean, aparut pe Ziare.com, la inceputul anului 2012.
Pe de alta parte, analistul politic Cozmin Gusa de declarat intr-un interviu acordat agentiei NewsIn ca Vasile Blaga si cei care il sustin pe acesta nu vor accepta intrarea lui Mihai Razvan Ungureanu in PDL si propulsarea acestuia la varful partidului.
Premierul Victor Ponta afirma, intr-un interviu acordat publicatiei "El Pais", ca isi va asuma responsabilitatea in cazul in care se va dovedi ca teza sa de doctorat este un plagiat si cu siguranta se "va retrage", raspunzand afirmativ la intrebarea daca va demisiona in acest caz.
Spunea musiu, intr-un interviu: "Sunteti si presedintele CNATDCU, consiliu care are un rol greu atunci cand trebuie sa decida excelenta in cariera didactica academica.
Cotidianul: Curtea Constitutionala si ANI au incalcat legea! • Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a luat atitudine fata de recentele abuzuri ale unor institutii ale statului.
Cotidianul: Curtea Constitutionala si ANI au incalcat legea! • Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a luat atitudine fata de recentele abuzuri ale unor institutii ale statului.
google-analytics.com