Cautare

6368 de rezultate pentru "drept" (2.90 secunde)
Iar cel mai vizat in acest sens a fost Gabriel Iordache, catalogat de Constantin Fratila drept „prost pregatit” pentru functia de director al Autoritatii Rutiere Romane.
Denumind portocaliul drept „culoarea minciunii“, filmul l-a ridiculizat pe Traian Basescu, care a lacrimat in momentul renuntarii lui Theodor Stolojan la cursa prezidentiala.
El a declarat, la finalul sedintei Biroului Permanent al PSD, ca in privinta structurii Legislativului pot fi discutate mai multe variante, calificand insa drept benefica traditia tarii noastre privind parlamentul bicameral.
Drept urmare, conducerea ADA s-a repliat rapid si a hotarat ca reprezentantii sai in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor sa ceara dezbaterea in procedura de urgenta a proiectului de hotarare privind modificarea regulamentului acestui for legislativ.
Berceanu a calificat drept neregulamentara interventia colegului sau, care a modificat nu ordinea de zi a plenului de ieri, ci pe cea a plenului de astazi si de maine, invocand lipsa de coerenta intre demersurile Aliantei.
Presedintele PD Emil Boc, care se declara un infocat si consecvent sustinator al parlamentului unicameral, avea un alt punct de vedere fata de acest subiect cu sase ani in urma in teza de doctorat, apreciind bicameralismul drept „o complicatie folositoare“, preferabila unei „simplitati daunatoare“.
Coalitia este relaxata Liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, a catalogat ideea liderului PSD de a initia consultari cu liderii partidelor parlamentare privind criza inundatiilor drept „o cerere propagandistica, populista“.
c) exercitarea dreptului la replica in limita referirii strict la starile de fapt sau de drept contestate ". In aprecierea initiatorului, propunerea legislativa era de natura "sa asigure o protectie eficace a dreptidui la replica si la rectificare in cazul difuzarii unor neadevaruri‘ (s.n.).
a€žDeclaratii iresponsabilea€œ Presedintele PSD, Mircea Geoana, a raspuns atacurilor lui Traian Basescu catalogadu-le drept a€žiresponsabilea€œ.
BPN al PSD a hotarat acum cateva saptamani retragerea sprijinului politic pentru functiile detinute de Antonie Iorgovan dupa ce acesta a catalogat, de la tribuna Senatului, drept o „imbecilitate“ teza privind instituirea parlamentului unicameral.
Revenind la partidele parlamentare aflate in opozitie, trebuie spus ca PRM, spre deosebire de PSD, a transmis un comunicat de presa prin care a respins, fara drept de apel, invitatia presedintelui Traian Basescu la Palatul Cotroceni, motivand clar ca in conditiile actuale, in care se afla tara, asemenea „mascarada” nu-si are rostul.
La randul sau, liderul grupului Aliantei a calificat cotidianul PRM „Tricolorul“ drept „o fituica sordida“, ceea ce l-a contrariat pe directorul ziarului, senatorul Dan Claudiu Tanasescu.
In urma alegerilor, la care au participat 108 membri cu drept de vot, Dumitru Gheorghe Tamba a fost ales presedinte cu un numar de 70 de voturi.
Adunarea Generala a proclamat, in 1996, ziua de 21 noiembrie drept Zi mondiala a televiziunii, marcand data la care, in 1996, a avut loc la ONU primul Forum Mondial al Televiziunii.
Ziarul Viitorul apare in 1990 drept "cotidian al Partidului National Liberal", cu Gelu Netea director si Florin Dumitrache secretar general de redactie.
PNL a calificat drept inacceptabila pozitia filialei Prahova a PD privind o eventuala primire a fostilor liberali din acest judet, considerand ca in felul acesta se incalca protocolul Aliantei.
Studiul este parte integranta dintr-un program de cercetare conceput de INSOMAR si avand drept beneficiar FSLI Petrom.
Drept urmare, parea fireasca necesitatea modificarii cat mai urgente a legii in cauza, in sensul introducerii prevederii ca presedintii consiliilor judetene sa poata fi schimbati nu cu doua treimi din voturi, cum este in prezent, ci cu o majoritate simpla.
Potrivit AMP, "avizi de lectura si de cunoastere, procurorii DNA Arges, inhaitati cu militienii de drept comun si cu mascatii, au saltat sapte computere, agende si alte obiecte din redactiile cotidianului Top si Arges TV, ale lui Penescu.
Sondajul realizat de CURS dat ieri publicitatii releva faptul ca peste jumatate dintre persoanele cu drept de vot (52%) sunt in favoarea votului uninominal.
google-analytics.com