Cautare

6368 de rezultate pentru "drept" (3.12 secunde)
Revenind insa la gestul lui Flutur, acesta a fost interpretat de parlamentarul George Dragomir, presedinte al PNL Constanta, drept o posibila intentie a ministrului Agriculturii de a grabi, astfel, intalnirea dintre fostul si actualul presedinte al PNL, adica Theodor Stolojan si Calin Popescu Tariceanu.
Prezent la discutii - ce-i drept, cu o oarecare intarziere, "linistita" insa de aparitia primarului democrat din Navodari, Tudorel Calapod, care a asigurat presa ca sala plina nu mai are mult de asteptat - presedintele Organizatiei Judetene, deputatul Stelian Dutu, a precizat ca la Buzau a fost vorba despre o reuniune a alesilor locali, unde de altfel a participat Doinita Basescu, in calitate de consilier local municipal, iar "parlamentarii erau invitati de drept".
"PNL nu are nici un drept si nici posibilitatea sa-si puna oameni pe posturile PD. ... Drept urmare, e in aceeasi situatia ca Mircea Toader si trebuie sa treaca prin Parlament".
Sarbu a calificat drept o mojicie ceea ce i se intampla lui Iliescu, in timp ce Dorneanu a tinut sa sublinieze ca "Iliescu a fost cel care a rasturnat comunismul, nu cel care l-a propovaduit".
"Brambureala totala" Lipsa unei strategii post-aderare a fost criticata si de presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, care a caracterizat drept "brambureala totala" faptul ca principalele partide care formeaza Guvernul, PNL si PD, au anuntat, separat, ca vor elabora un astfel de document.
Dupa cum se stie, reprezentantul Guvernului in teritoriu, Mihai Capra, a emis un ordin prin care a constatat incetarea de drept a mandatului sau de primar ca urmare a neprezentarii timp de peste 45 de zile la activitatile curente ale institutiei.
"A contesta infiintarea PLD ar insemna sa se incalce un drept constitutional care reglementeaza dreptul la asociere in cadrul partidelor politice", a afirmat fostul liberal. "Premierul si cei din grupul lui au inteles ca, daca incalca acest drept, s-ar compromite politic", a mai comentat Stoica.
Tineretul a cerut drept de vot in BPC pentru presedintele de la tineret, iar seniorii i-au acordat doar drept de vot consultativ.
Ceea ce se intimpla insa seamana cu un santaj care are drept scop intarirea pozitiei sefului statului. ... E drept insa ca seful penelistilor a fost ajutat in acest sens de santajul politic la care a fost supus de Traian Basescu si ai lui.
"PD si presedintele Romaniei stau drept la judecata electoratului oricand se doreste, dar nu stiu cat de drept vor sta ei cand ii va judeca electoratul", a afirmat Cezar Preda.
Senatorul constantean Puiu Hasotti, vicepresedinte al PNL, le-a raspuns ieri in termeni extrem de duri platformistilor care l-au catalogat drept "huligan politic".
Suspectul, ale carui fotografii au fost difuzate de presa, a fost identificat drept Ogun Samast, in varsta de 17 ani, originar din Trabzon, in nordul Turciei, au precizat cele doua posturi de televiziune.
Prezent joi la o reuniune a TSD, presedintele social-democratilor, Mircea Geoana, a caracterizat dezvaluirile lui Traian Basescu despre ascultarea telefoanelor ministrilor drept un "Watergate romanesc".
presedintele Republicii, Curtea Constitutionala, cetatenii cu drept de vot cuprinsi in listele electorale.
"Drept care, CSAT a cerut punctele de vedere ale Serviciilor de informatii ca si ale celorlalte structuri reprezentate in CSAT. ... Securitatea in sine este un drept al cetateanului.
Baciu a calificat refendumul, programat de Consiliul Secuiesc Sepsi (Scaunul Sfantu Gheorghe) pentru 10-18 februarie, drept "o initativa profund ilegala si anticonstitutionala".
"Tot prin aceasta decizie, Consiliul Local Mangalia este obligat la plata a 5.000 de lei pentru fiecare dintre noi, cei patru consilieri independenti, drept daune morale.
“In statutul partidului exista o prevedere care spune ca, daca membrul de drept, Victor Paul Dobre, face parte dintr-o alta structura de conducere a partidului, acesta este inlocuit de unul dintre membrii organizatiei judetene.
Democratia si statul de drept, in pericol "Democratia si statul de drept se afla intr-o mare primejdie in Romania. Cele trei puteri fundamentale ale statului - legislativa, executiva si judecatoreasca - sunt amenintate de riscul unui blocaj institutional, inregistrand disfunctiuni grave in activitatea lor.
Nemultumirea Kremlinului dateaza din 2001, cand Rusia a sustinut Statele Unite in lupta impotriva terorismului, dupa atentatele de la 11 septembrie, gest pe care Washingtonul "l-a considerat un drept" si nu a oferit nimic in schimb, precizeaza Lukianov.
google-analytics.com