Deputatul PNL de Galati Emil Strunga sustine ca se greseste atunci cind se spune ca povestea legata de biletelul scris de premierul Tariceanu presedintelui Traian Basescu nu trage tot partidul pe care-l reprezinta in penibil, ci doar pe presedintele liberalilor si pe seful statului. “Nu se poate spune ca in urma scandalului 'biletelul' intreg PNL a cazut in penibil. E vorba aici doar despre Calin Popescu Tariceanu si presedintele Traian Basescu. Ceea ce se intimpla insa seamana cu un santaj care are drept scop intarirea pozitiei sefului statului. In ceea ce-l priveste pe premier, nu se poate vorbi despre un act de coruptie pentru ca si cei de la DNA au spus ca nu sint suficiente dovezi pentru inceperea unei anchete”, ne-a declarat deputatul liberal.

Emil Strunga ne-a mai declarat ieri si ca Basescu ar fi trebuit sa faca publica toata afacerea cu “biletul” in urma cu doi ani si nu acum sau sa ingroape povestea. Asta pentru ca totul sa nu semene cu un santaj de doua parale. “Basescu a spus ca a primit 'biletelul' in aprilie 2005. Dar de ce a asteptat doi ani pentru a-l face public? Trebuia sa vorbeasca la acel moment. Nimeni nu avea nimic de comentat si Tariceanu trebuia sa raspunda pentru ce a facut. Cum acest lucru nu s-a intimplat, presedintele trebuia sa taca si sa nu mai aduca vorba despre biletul scris de premier”, a incheiat Emil Strunga.

PSD cere sanctiuni

„Ne aflam intr-o criza fara precedent. Din acest motiv solicitam demisia si a presedintelui Basescu, pe care il consideram vinovat de tot acest scandal si de toate scandalurile de pina acum, si a premierului Tariceanu. De asemenea am hotarit sa demaram actiunile de suspendare a presedintelui, conform cu prevederile Constitutiei. In privinta premierului Tariceanu am decis sa luam masura de schimbare a acestuia in momentul in care Parlamentul se va intruni si am cerut ca Parchetul sa se autosesizeze pentru ca acuzatiile de coruptie lansate de presedintele Basescu sint de o gravitate fara precedent”, a precizat vicepresedintele PSD, Dan Nica.

Social-democratii considera ca Romania are nevoie de alegeri anticipate si de un Guvern de tehnicieni care sa conduca tara pina la alegeri. Reactia internationala este, in opinia liderului PSD Galati, una devastatoare, Romania fiind privita acum ca o tara ciudata, condusa de grupuri de mafioti, de oameni care se acuza reciproc de fapte de inalta tradare.

Calin Popescu Tariceanu are sanse mari sa ingroape PNL. E drept insa ca seful penelistilor a fost ajutat in acest sens de santajul politic la care a fost supus de Traian Basescu si ai lui. Partea proasta este ca din toata aceasta afacere imaginea tarii va iesi extrem de sifonata.