Cautare

1844 de rezultate pentru "douaccidenterutierepedn79 arad timi oara" (3.08 secunde)
Fostul vicepresedinte al PSD si al Consiliului Judetean Constanta a fost ieri exclus din nou, pentru a nu se mai stie cata oara (a doua oara zice-se), din randul consilierilor judeteni.
Acesta este urmat de colegul sau democrat-liberal, deputatul Petru Lificiu, care a completat ultima oara o astfel de declaratie la 16 ianuarie 2007, iar deputatul UDMR, Szekely Levente Csaba, s-a achitat ultima oara de aceasta datorie la 10 mai 2007.
El a sugerat ca romanii nu vor mai accepta si a doua oara acelasi scenariu pus in aplicare de Traian Basescu.
Fosta prima doamna a Statelor Unite, care va merge pentru prima oara in aceste doua regiuni in calitate de sef al diplomatiei americane, va avea mai multe ocazii sa puna in practica spiritul de cooperare manifestat de noua administratie a presedintelui Barack Obama.
265 Obedin din localitatea de domiciliu, pe listele permanente, si a doua oara la Sectia de votare nr.
Prima oara s-a intamplat cand Petre Roman a venit cu noi idei de guvernare, idei care intrau in contradictie cu pronuntatul conservatorism al liderilor care au continuat sa faca politica dupa 1990.
PNL ia in calcul initierea unei motiuni de cenzura la adresa Guvernului, dupa ce judecatorii Curtii Constitutionale au declarat, pentru a treia oara, neconstitutionale modificarile aduse de Executiv la legislatia privind numirile la conducerea institutiilor deconcentrate.
'Este pentru prima oara cand presedintele Traian Basescu scapa haturile puterii din mana iar situatia politica si economica il depaseste intr-un moment in care majoritatea guvernamentala poate fi amenintata de disolutie, avertizeaza analistul politic Dan Pavel, in exclusivitate pentru Inpolitics.
Democrat-liberalul Marius Balasa, seful Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Olt, a ramas, pentru a doua oara in acest an, fara sprijin politic, dupa ce, in februarie, Biroul Permanent Judetan al partidului decisese retragerea sprijinului politic si inlocuirea lui cu Marin Ionica, adjunctul de la acea vreme al ISJ.
Este pentru a saptea oara cand Opozitia boicoteaza sedinta. Potrivit liderului deputatilor PSD de la Camera, Mircea Dusa, la nivelul grupului parlamentar s-a decis ca, pana nu se clarifica situatia privind votul pe Legea pensiilor, Opozitia nu va participa la sedintele conduse de presedintele Camerei, Roberta Anastase.
Delegatii la Congresul PSD i-au apludat indelung, sambata, la indemnul presedintelui partidului, pe pugilistul Lucian Bute, care si-a pastrat titlul mondial pentru a sasea oara, precum si pe invatatoarea Cristina Irina Anghel, aflata in greva foamei.
Sedinta Biroului Permanent al Camerei Deputatilor a fost suspendata marti, pentru a 12-a oara, dupa ce deputatii opozitiei au participat doar la discutii pe procedura, in urma carora au transmis ca ar putea renunta la boicotarea lucrarilor daca le vor fi acceptate solicitarile de modificare a Regulamentului.
E pentru a doua oara cand Traian Basescu ii trimite bezele lui Petre Roman in ultima luna. Prima data a fost intr-o emisiune la "Nasul", cand i-a luat apararea fostului prim-ministru si a doua oara a fost cand a participat la un eveniment desfasurat la bursa de valori.
Pentru ca daca Traian Basescu, nu prima data, nu a doua oara, dar a 30-a, a 50-a, a 70-a oara, cand a facut lucruri de nepermis sau a spus lucruri de nepermis ar fi avut, in afara dvs., celor cativa jurnalisti care ati facut-o, o reactie publica masiva de la factori de autoritate din tara romaneasca, nu s-ar fi ajuns aici.
Pentru ca daca Traian Basescu, nu prima data, nu a doua oara, dar a 30-a, a 50-a, a 70-a oara, cand a facut lucruri de nepermis sau a spus lucruri de nepermis ar fi avut, in afara dvs., celor cativa jurnalisti care ati facut-o, o reactie publica masiva de la factori de autoritate din tara romaneasca, nu s-ar fi ajuns aici.
O rusine - Basescu Umilit a nu stiu cata oara, Regele Mihai, singurul supravietuitor ca sef de stat, martor al celui de-Al Doilea Razboi Mondial, este pentru noi, romanii, pentru toata Romania, motivatia admiratiei si a respectului neconditionate.
Un milion de romani in strada la intoarcerea acasa In aprilie 1990, Regele Mihai a incercat pentru prima oara sa revina in Romania, pentru a petrece Pastele, insa noul guvern s-a temut de o tentativa de reinstaurarea a monarhiei si i-a refuzat viza de intrare in tara.
Ultima oara cand Regele Mihai s-a adresat Legislativului a fost pe 15 Octombrie 1947. ... • Sunt mai bine de 60 de ani de cand m-am adresat ultima oara natiuniii romane de la tribuna parlamentului.
a doua oara, cand a spus Dragnea, sententios: ... Crin Antonescu a explicat in liniste, pentru a n-a oara, ca alianta cu PSD este pasul politic perfect, si ca identitatea PNL e mai puternica azi decat oricand.
Comisia Centrala a Recensamantului Populatiei si al Locuintelor (CCRPL 2011) a amanat, azi, pentru a doua oara, validarea rezultatelor preliminare ale recensamantului, din "motive organizatorice", informeaza mediafax.ro.
google-analytics.com