Liberalul Adrian Iorgulescu crede ca presedintele Traian Basescu ar putea repeta scenariul din 2004 cu Theodor Stolojan, in cazul in care PD-L nu gaseste solutii pentru postul de premier, cerandu-i din nou acestuia sa plece pentru a deveni el premier. "Venind incoace, ma gandeam, ca in 2004 cuplul Basescu-Stolojan a apelat la acel moment pe care toti ni-l aducem aminte, cu presedintele plangand pe umarul mai mult sau mai putin bolnav al prietenului Stolo, spunandu-i: 'Dragul meu Stolo, asta e, du-te, fa-te tu sanatos, eu ma fac presedinte'. Ma gandeam daca istoria nu s-ar putea repeta. Ma gandeam daca nu cumva, poate, vazand ca nu exista solutii pentru postul de premier in PD-L, presedintele nu s-ar putea gandi - luati-o ca un secnariu - sa vina din nou sa spuna 'Dragul meu Stolo, nu poti sa fii premier, pentru ca, Doamne fereste, nu te simti bine, da-te tu deoaparte ca vin eu si du-te tu poate in locul meu, peste un an, presedinte'", a spus Adrian Iorgulescu, joi, la Scoala de vara a TNL de la Costinesti.
Liberalul a subliniat ca se gandeste ca seful statului ar putea apela la scenariul din 2004 in conditiile in care PD-L nu are solutii pentru postul de premier.
Pe de alta parte, ministrul liberal si-a exprimat credinta ca PD-L si Traian Basescu se vor gandi foarte serios si vor aduce o schimbare de scenariu pentru a reusi sa ajunga din nou la guvernare, iar presedintele sa obtina un nou mandat la Cotroceni. "Cred ca liderii PD-L se gindesc destul de serios si cred ca presedintele reflecteaza destul de serios la un scenariu care sa fie copia inversata a momentului decembrie 2004. De ce spun asta, pentru ca, daca nu vor reusi o lovitura de imagine, o schimbare de scenariu, nu numai PD-L nu mai are sanse sa mai ajunga la guvernare, asa cum isi doreste presedintele, dar nici presedentele nu va mai avea sanse sa-si reinnoiasca mandatul de presedinte", a apreciat Adrian Iorgulescu.
El a sugerat ca romanii nu vor mai accepta si a doua oara acelasi scenariu pus in aplicare de Traian Basescu. "Este o simpla supozitie, v-am spus-o intr-un moment de intuitie politica. S-ar putea ca lucrurile sa nu se deruleze asa, dar, daca ne jucam de-a scenariile, s-ar putea ca presedintele sa aiba in minte sa repete un scenariu de succes. Nu stiu insa daca romanii vor mai fi permeabili si a doua oara la acelasi tip de scenariu 'Draga Stolo, da-te tu la o parte, a venit randul meu!'", a afirmat Iorgulescu.