Cautare

63062 de rezultate pentru "decesele din romania" (4.02 secunde)
Intrebat de ce Romania nu a aderat inca la Spatiul Schengen, desi a indeplinit toate criteriile tehnice, Igas a raspuns ca tara noastra nu se afla intr-un moment foarte intarziat si ca principala cauza a acestei amanari a fost stadiul pregatirii Bulgariei.
Si noi putem sa avem reprosurile noastre la adresa unor parteneri si este bine ca acestea sa se discute intr-un cadru amical pentru ca nimeni nu are vreun interes sa deterioreze relatia", a spus Ion Iliescu, referindu-se la faptul ca in ultimele zile mai multi ambasadori au reclamat ca unor companii straine li se cere mita la intrarea pe piata din Romania.
Reactia social-democratului vine dupa ce europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut sprijinul presedintelui Traian Basescu, printr-o scrisoare deschisa, ca principiul proportionalitatii etnice sa fie introdus in legislatia electorala inainte de alegerile din acest an, pentru a fi respectate astfel drepturile comunitatii maghiare din Transilvania.
"Ceea ce conteaza pentru SUA este respectarea vointei romanilor, nu a unui singur roman" Aflat la Washington, presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat in emisiunea Sinteza Zilei, realizata de Mihai Gadea la Antena 3, ca "partenerii americani cunosc situatia din Romania mult mai bine decat am banui noi".
Romania si Serbia au semnat protocolul privind minoritatile Traian Basescu: Problema Serbiei este rezolvata Romania si Serbia au semnat, Joi, la Bruxelles, protocolul privind minoritatile, informeaza surse europene.
Intrebari pentru niste sobolani populari Romania va fi gazda catorva dintre sobolanii care, ascunsi in spatele institutiilor pe care vremelnic le conduc, la Bruxelles, in special, au dat o lovitura fara precedent democratiei din Romania, pentru a-si pune la adapost o sluga, esentiala in sistemul de putere din UE, care se dezechilibreaza in favoarea stangii.
Udrea spune ca Romania incepe sa achite "nota de plata a dezastruoasei guvernari USL", deoarece, in loc sa se ocupe de guvernare, "Puterea a fost prea ocupata cu suspendarea presedintelui, cu retorica anti-europeana si cu discursuri nationaliste ce au bagat in sperieti Vestul".
"Finalul acestui an trebuie sa gaseasca Romania cu regiuni administrative infiintate si functionale" Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat, vineri, la Ploiesti, ca, pana la sfarsitul anului in curs, Romania trebuie sa aiba regiuni administrative infiintate si functionale.
In Romania anului 2015, care se regaseste intr-un context european si international deloc simplu, consider ca avem obligatia, ca oameni politici care ne-am asumat cu responsabilitate sa guvernam pentru a aduce bunastare romanilor, sa avem un anumit cod de conduita care sa slujeasca interesului national romanesc.
Trump va castiga cu cel putin un milion de voturi peste Hillary Fostul premier Adrian Nastase vede un viitor sumbru pentru Romania, atat din cauze externe, cit si, sau mai ales, interne. ... - Perspectivele pentru Romania par a fi sumbre.
Mai mult decat atat, oficialii europeni si chiar si cei romani au inceput sa se impace cu ideea ca inchiderea capitolului “Politica in domeniul concurentei“ se va face foarte tarziu din aceasta cauza, probabil dupa 8 decembrie.
Romania va putea sa se imprumute mai ieftin pe pietele externe datorita faptului ca agentiile internationale de rating incep sa ne dea note din ce in ce mai bune.
Verdictul se va da in maximum 5 luni, iar sansele ca Romania sa nu plateasca si daune de 353 de milioane de dolari pe care le cer fostii proprietari ai CSR Resita sunt destul de mici.
Romania va investi in conducta petroliera Constanta-Trieste circa 1,9 miliarde de euro, a declarat ieri Eugen Tapu Nazare, secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului (MEC).
Iar asta o spune chiar Onno Simons, adjunctul sefului Delegatiei Comisiei Europene in Romania. Oficialul UE admite ca in Romania s-au dat legi “cam repede“, iar asta a lovit in special intreprinderile mici si mijlocii care oricum sunt sensibile.
Rata pirateriei software in Romania a atins, anul trecut, 74%, in crestere cu 1% fata de 2003, si a cauzat pierderi estimate la aproximativ 62 de milioane de dolari, informeaza Business Software Alliance (BSA), citand un studiu asupra pirateriei pe piata mondiala realizat de IDC.
Potrivit secretarului general al CSA, Banca Mondiala a fost cea care a reusit sa „impuna“ obligativitatea asigurarii locuintelor Guvernului de la Ankara, si tocmai de aceea ar putea avea un important cuvant de spus si in Romania.
Majorarea pretului se intampla ca o consecinta a economiei de piata pur balcanice de la noi, dupa ce saptamana trecuta oficialii din Ministerul Agriculturii anuntau ca gripa aviara a aparut si in Romania.
Se vede asta chiar din lista publicata cu doua zile in urma pe siteul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).
O cincime din forta de munca a Romaniei lucreaza in strainatate.
google-analytics.com