Cautare

2031 de rezultate pentru "biserica adormirea maicii domnului" (3.49 secunde)
Am tradus foarte clar raspunsul domnului Cordery: social-democrati in Romania sunt cei de la PSD, partenerii Partidului Socialistilor Europeni si ai Internationalei Socialiste raman cei din PSD, iar tradatorii nu sunt admirati si iubiti nici in Romania, nici in strainatate.
La auzul frazei "Ma bucur de participarea la aceasta reuniune (a BPN) a domnului presedinte Ponta", Ion Iliescu a intervenit si a corectat versiunea interpretului:
Laudabila aceasta pornire a domnului presedinte, de "a-si apara Tara!", inclusiv in fata Comisiei Europene si a celorlalte 26 de state ale UE.
In consecinta, asumand responsabilitatea de membri ai Parlamentului, "organul reprezentativ suprem al poporului roman" conform art.61 din Constitutia Romaniei, consider ca avem obligatia de a cerceta gravitatea faptelor domnului Traian Basescu si de a analiza daca se impune declansarea procedurilor parlamentare premergatoare aplicarii art.95 din Constitutie, care reglementeaza suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei Tinand seama de implicatiile unei astfel de actiuni, este necesar ca, inainte de un eventual proces de strangere de semnaturi de la cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, sa supunem dezbaterii Biroului Permanent al Senatului oportunitatea acestui demers.
"Am luat la cunostinta, e adevarat, din presa de scrisoarea domnului senator Dan Voiculescu. Noi nu am fost consultati, nu am fost informati", a spus Ponta.
"Am luat la cunostinta, e adevarat, din presa de scrisoarea domnului senator Dan Voiculescu. Noi nu am fost consultati, nu am fost informati", a spus Ponta.
El cere noi concedieri in sistemul bugetar, plata arieratelor pe care Executivul le are catre firmele private si reforma sistemului de pensii, respectiv adoptarea noii legi a pensiilor pana pe 15 septembrie. La putin timp dupa declaratia domnului Franks, si Emil Boc a cerut acelasi lucru", conchide Uioreanu.
"Ne-am intalnit toti cei din opozitie pentru a stabili o pozitie comuna fata de sesiunea extraordinara si si noi, cei de la PSD, si PNL ne batem sa avem pe ordinea de zi a celor doua Camere, alaturi de legile domnului Basescu, sa avem legi pentru oameni - cele referitoare la TVA, la structura medicala din teritoriu si la finantele publice locale - si sa ne pregatim cat mai bine pentru ca in sesiunea care incepe la 1 septembrie sa putem sa dam jos Guvernul", a spus Ponta.
Nu ne-am opus in niciun fel si nu avem nimic impotriva discutarii legilor domnului Basescu, dar in acelasi timp, alaturi de reprezentantii PNL in BP, asa cum am votat si la Camera vom vota si la Senat introducerea pe ordinea de zi a celor trei ordonante extrem de importante, nr.
Procesul-verbal al sedintei si referatul secretarului orasului Baia de Arama vor fi inaintate prefectului judetului Mehedinti, in vederea emiterii unui ordin prin care se va constata incetarea de drept, inainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar in cazul domnului Paulescu Buican Nistor.
"Atitudinea domnului Geoana fata de PSD dupa Congresul din februarie trebuia lamurita mai devreme sau mai tarziu. Saptamana viitoare asta vom face, in sensul in care domnul Geoana se va hotari daca mai vrea sau nu sa mai ramana in PSD.
una a BPN, care este legitima, si una a domnului Geoana. Aceasta decizie are foarte clara si sanctiunea care va fi aplicata, pe care dl Geoana o primeste daca incalca decizia.
Aici a fost, daca vreti, o propunere facuta domnului Geoana, pe care domnul Geoana a acceptat-o linistit, probabil in schimbul consolidarii pozitiei sale in functiile de stat pe care le detine.
"Am stabilit cu totii, prin vot unanim, ca, in aceste momente atat de dificile, PSD nu poate avea doua directii, nu poate avea doua volane, nu poate avea doua pozitii, una a BPN, a conducerii legitime, si una a domnului Geoana.
"Cu aceasta ocazie tinerii ii vor inmana domnului primar Neculai Ontanu diploma Sluga politica a guvernarii Basescu - Udrea - Boc care vine in completarea celor doua stele obtinute pentru tradari repetate si traseism politic.
...Aceasta intelegere exista in fapt, chiar daca ei o neaga cu atata vehementa. Vehementa domnului Crin Antonescu este demna de o cauza mai buna, dar naivitatea Domniei sale in politica se vede.
Tinand cont de toate aceste elemente, PSD Voluntari solicita prefectului judetului Ilfov constatarea de drept a incetarii mandatului de primar al domnului Pandele Florentin-Costel, primarul ilegal al orasului Voluntari‘, mai sustine Mihai Barbu, conform comunicatului de presa.
Inlocuirea domnului Berceanu nu are legatura cu transporturile. In interiorul PDL creaza un debalans de putere. Remanierea este un bun prilej ca Elena Udrea sa aiba mai multa putere in partid.
In fine, lasand gluma la o parte, astazi am considerat ca sarbatoarea perpetuarii domnului Boc in fruntea Guvernului trebuie dublata de un bilant obiectiv al celor 20 de luni de cand, in tandem cu patronul de la Cotroceni, face si desface in Romania.
"Avand in vedere aceasta atitudine contrara valorilor si normelor europene, solicit punerea in discutie si retragerea calitatii domnului Tokes Laszlo de vicepresedinte al Parlamentului European", a conchis europarlamentara Corina Cretu.
google-analytics.com