Cautare

2040 de rezultate pentru "biroul" (3.16 secunde)
Semnul PLD nu a fost acceptat de BEC ca urmare a contestarii privind inscrierea formatiunii politice, Biroul invocand faptul ca, "atata vreme cat exista o discutie privind inscrierea oficiala, semnul propus de ei nu poate fi folosit".
Prin urmare, vor fi organizate 170 de sectii de votare in intreaga lume, iar lista a fost transmisa Prefecturii Bucuresti, intrucat aceste sectii fac parte integranta din lista celor de la Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti, a adaugat Vintan.
Prin urmare vor fi organizate 170 de sectii de votare in intreaga lume, iar lista a fost transmisa Prefecturii Bucuresti, intrucat aceste sectii fac parte integranta din lista celor de la Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti, a adaugat Vintan.
Nu este exclus insa ca dupa Biroul Politic al formatiunii de luni liberalii sa-l ameninte pe presedintele Traian Basescu cu procedura de sesizare a Curtii Constitutionale, existand voci in acest sens in interiorul partidului.
"Conform unei propuneri ce va si discutata si votata la Biroul Politic de saptamana viitoare, este necesar sa ne autoimpunem un moratoriu, un fel de "silentio stampa", adica asumarea conduitei politice corecte pe timpul cat domnul Voiculescu, liderul PC, este si presedintele Comisie parlamentare de ancheta", a declarat Stefanescu.
Biroul Politic Central al PNL l-a mandatat ieri pe vicepresedintele Crin Antonescu sa conduca delegatia liberala la Palatul Cotroceni, premierul lipsind de la consultarile cu presedintele Traian Basescu pe tema referendumului pentru votul uninominal.
Diaconescu a spus ca decizia ca presedintele partidului, Mircea Geoana, sa nu participe la consultarile de la Cotroceni pe tema votului uninominal a fost luata de Biroul Permanent National al PSD.
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a tinut sa-si exprime aprecierea si vizavi de jurnaliste si le-a invitat in biroul sau pentru a le da buchete de frezii si martisoare.
La sfA¢rsitul saptamA¢nii trecute a aparut in presa o inregistrare audio a discutiilor din Biroul Politic al PNL Gorj, in care liderul filialei, Dan Ilie Morega, le reprosa mai multor sefi liberali de institutii publice din judet ca nu au reusit sa strA¢nga destui bani pentru alegerile europarlamentare.
Acest lucru a fost hotarat de biroul politic si este in conformitate cu statutul. Ce depaseste aceasta suma se da sub forma de donatie.
Sute de milioane de lei Vineri a aparut in presa o inregistrare audio a discutiilor din Biroul Politic al PNL Gorj, in care liderul filialei, Dan Ilie Morega, le reprosa mai multor sefi liberali de institutii publice din judet ca nu au reusit sa stranga destui bani pentru alegerile europarlamentare.
Biroul Permanent al Camerei a aprobat ieri lista dotarilor independente pe anul 2007, in limita sumei aprobate de 15.300.000 de lei, pe aceasta lista figurand si 22 "autoturisme de oras", 360 copiatoare multifunctionale si 1.000 de metri patrati de covor si mocheta, un etilo-tester si o masina de cusut.
Secretarul Camerei Deputatilor, social-democratul Ioan Munteanu, a anuntat, la finalul sedintei Birourilor Permanente reunite, ca memorandumul Senatului prin care se cerea administrarea separata a spatiilor din Palatul Parlamentului a fost trimis la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, pentru a fi analizat si readus in discutie la urmatorul Birou Permanent reunit al Parlamentului.
Biroul Permanent va lua in discutie acest punct de vedere in sedinta de azi, cand se va pronunta si asupra nemultumirilor ridicate de senatori referitoare la faptul ca Senatul beneficiaza de insuficiente spatii in Palatul Parlamentului, a precizat secretarul Camerei, Ioan Munteanu.
Stirbet a spus ca nu intelege de ce este luat in discutie de Comisia juridica, pentru ca nu a comis nicio abatere, avand in vedere ca doar a cerut sa ia cuvantul la Biroul Permanent, iar presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, l-a dat afara.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, la inceputul acestei saptamani, sa prelungeasca de la 45 la 60 de zile, pana la 4 aprilie, termenul de depunere a raportului de catre comisiile sesizate pe fond - cea juridica si cea pentru aparare - in privinta pachetului legislativ referitor la legile sigurantei nationale.
"Proiectele vor fi monitorizate de biroul intermediar de la Calarasi, iar finantarea va fi asigurata in proportie de 85% din fonduri europene, iar 15% din fonduri nationale, urmand ca beneficiarul sa contribuie cu 2%.
Salarii mai mari si oameni mai pregatiti Primarul Cristian Anghel de la Baia Mare, aflat la al patrulea mandat, a tinut sa aprecieze intalnirea de la Craiova care a adus un plus de dinamism organizatiei, in sensul ca in biroul executiv s-au stabilit lucruri clare pentru viitorul administratiei locale.
Trei ministere pentru UDMR Oricum ar fi, premierul Tariceanu nu va putea anunta lista in acest week-end, pentru ca aceasta trebuie mai intai aprobata de Biroul Permanent National al PNL, in conditiile in care mai multi vicepresedinti (cum ar fi Dan Radu Rusanu si Crin Antonescu) nu se afla in tara.
Mai mult decit atit, liderul local al PLD a luat decizia de a-l exclude pe Marian Debu din Biroul judetean provizoriu de conducere al PLD.
google-analytics.com