Cautare

13440 de rezultate pentru "accident rutier bucuresti 6 08 2010" (3.19 secunde)
Liderul PSD, Mircea Geoana, s-a intalnit cu ambasadorii statelor membre UE si NATO pentru a le explica de ce social-democratii au solicitat suspendarea presedintelui Traian Basescu.
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului au convocat pentru miercuri, la orele 17.00, sedinta comuna in care presedintele Traian Basescu se va adresa Parlamentului pe probleme de politica interna.
Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, a declarat ieri ca l-ar putea da in judecata pe senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, care l-a acuzat ieri, la dezbaterea motiunii impotriva ministrului Justitiei, ca face afaceri cu tigari in zona libera a Portului Constanta.
Conducerea Camerei Deputatilor le-a cerut ieri comisiilor permanente sa avizeze de urgenta cele 76 de proiecte de lege care au termenul de depunere a raportului depasit, pentru a nu risca adoptarea tacita a acestora.
Senatorii Comisiei juridice au stabilit ca presedintele si vicepresedintele Agentiei Nationale de Integritate nu trebuie sa fi fost membri ai partidelor si aliantelor politice timp de 3 ani inainte de a fi numiti in aceste functii.
Referendum mai aproape de europarlamentare In proiectul de lege adoptat de Senat, printr-un amendament al senatorului PSD ßerban Nicolae termenul de 6 luni stipulat in lege, si considerat excesiv de Traian Basescu, a fost inlocuit cu 3 luni.
Presedintele PD, Emil Boc, a anuntat ca Alianta ia in calcul posibilitatea revocarii din functie a presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu.
Motiunea anti-Macovei, initiata de PC-PSD-PRM, a fost adoptata marti cu 81 de voturi pentru si cu 46 de voturi impotriva, in conditiile in care doar 69 de reprezentanti din Senat au apartinut Opozitiei.
In sedinta de guvern de ieri i s-a a solicitat ministrului Justitiei, Monica Macovei, sa prezinte la urmatoarea reuniune o lista de masuri referitoare la problemele indicate de forul legislativ.
Declaratiile de marti ale liderului PRM Corneliu Vadim Tudor a atins zone sensibile, mai exact "Zona Libera" si pe fratele presedintelui, Mircea Basescu.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu i-a solicitat ministrului Justitiei, Monica Macovei, sa prezinte la urmatoarea sedinta de Guvern o lista a masurilor referitoare la problemele solicitate de Senat.
Desi solicitase sa se adreseze plenului reunit al Parlamentului marti, presedintele Traian Basescu a fost "programat" de senatori sa-si rosteasca discursul ieri dupa-amiaza.
Zeci de alesi si angajati ai Consiliului Judetean Dolj au plecat anul trecut in strainatate pe banii statului la intalniri care nu s-au soldat cu nici un fel de proiect concret in beneficiul doljenilor.
Primarul Slatinei, Darius Valcov, a cerut sprijin conducerii CEZ Romania, companie detinatoare a SC Electrica Oltenia, pentru dezvoltarea infrastructurii in cartierul Crisan si pentru reabilitarea retelelor de alimentare cu energie electrica invechite la nivelul carora se produc frecvente pene de curent.
Liberal-democratii cer Executivului ca in doua saptamani sa prezinte strategia postaderare. Liderul PLD "isi arata disponibilitatea" de a pune la dispozitia Guvernului propriul program post-aderare, prezentat opiniei publice inca din ianuarie, "in dorinta de a grabi crearea unui astfel de program de dezvoltare a Romaniei".
Vicepresedintele PLD Gheorghe Flutur a atras atentia asupra situatiei "in care se afla Guvernul Tariceanu, care in opinia lui a ajuns "un guvern la dispozitia fortelor antireforma".
Grupurile parlamentare ale PNL au depus la Camera Deputatilor pachetul de legi privind securitatea nationala.
Presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, Sergiu Andon, a declarat ieri intr-o conferinta de presa ca ar putea lua in calcul sa-i reclame la Parchetul General pe Emil Boc si Theodor Stolojan pentru "comiterea infractiunii de uneltire impotriva ordinii constitutionale".
Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat ca, daca democratii vor suferi un esec in alegerile pentru PE, el si presedintele PD, Emil Boc, vor demisiona din functii, asumandu-si rezultatele votului populatiei.
Presedintele Basescu a transmis o scrisoare presedintilor celor doua Camere in care se precizeaza ca ii consulta pe parlamentari in legatura cu organizarea referendumului pentru introducerea votului uninominal in a doua parte a lunii martie.
google-analytics.com