Cautare

3011 de rezultate pentru "200" (3.80 secunde)
Astfel, constanteanul Emil Oprea a formulat patru cereri de rambursare echivalente lunilor septembrie- decembrie 2002, pentru un export fictiv, in Italia, a 39.200 masti de gaze, realizat printr-un comisionar din Bucuresti.
Siderurgistilor, se vindea cu 200.000 de lei, acum acelasi imobil se vinde cu 280.000 de lei (n.r.
Persoanele care au de achitat 200 de euro rata bancara scot acum din portofel mai mult cu aproape 30 de lei decât în urma cu doua luni, pentru ca la cursul din ianuarie plateau bancii 719,4 lei, iar în martie, 747,4 lei.
În acelasi timp, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei anunta ca în toata tara au fost depuse, din 2006 si pâna acum, doar 2.200 de cereri pentru prima de stat amintita, dar, în total, doar zece tineri au primit efectiv subventia.
În acelasi timp, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei anunta ca în toata tara au fost depuse, din 2006 si pâna acum, doar 2.200 de cereri pentru prima de stat amintita, dar, în total, doar zece tineri au primit efectiv subventia.
Ministrul Finantelor, Varujan Vosganian a declarat, vineri, ca va propune Executivului cresterea cantitatii de vin care poate fi produsa in gospodarie, pentru autoconsum, fara a fi supusa impozitarii de la 200 la 600 de hectolitri pe an."Am facut o evaluare la nivelul ministerului si impactul cresterii antrepozitului fiscal, de la 200 la 600 de hectolitri, in comparatie cu impactul economic si social in zona este mic si justifica o astfel de masura.
Salariul mediu brut ar putea ajunge intre 1.200 si 1.500 de euro in 2020, sustine ministrul Economiei si Finantelor Varujan Vosganian. ... Urmatoarea treapta majora ar fi anul 2020, spune Varujan Vosganian, cand salariul mediu brut se va situa intre 1.200 si 1.500 de euro.
Ceea ce înseamna ca muncitorii asteapta o cota din profit de aproximativ 1.200 de lei.  Procedura în instanta Dupa 5 mai va fi înregistrata societatea Ford Romania SA, cu acte în regula, potrivit deciziei care s-a luat în AGA la jumatatea acestei luni.
Una de Paste, de 450 de lei, si alta despre care nici sindicalistii nu stiu pentru ce o primesc, în suma de 200 de lei.
Masura legislativa nu are nici o legatura cu impozitul pe tranzactiile imobiliare, care oricum "se plateste la notar", a spus Mihai Antonescu, "si reprezinta 3% din valoarea tranzactiei imobiliare, pâna la valoarea de 200.000 de lei, iar ce depaseste mai este impozitat cu 6.000 de lei si tot asa, în crestere".  Evazionisti descoperiti în Craiova Seful fiscului doljean sustine ca ANAF face campanie pentru înregistrarea persoanelor fizice care fac tranzactii dese cu imobile ca si platitoare de TVA, ca urmare a cazurilor descoperite în teritoriu si centralizate la Bucuresti.
Operatorul român va trebui sa investeasca doua milioane de dolari si sa plateasca, dupa aderare, o taxa anuala de 200.000 de dolari.Compania Nationala de Transporturi Aeriene Române - Tarom si Alianta SkyTeam au semnat ieri, la Palatul Snagov, un acord de preaderare, cu o durata de 18 luni, timp în care operatorul român va derula investitii de doua milioane de dolari pentru a fi acceptat în Alianta.
Prima cantitate de tigari, insumand 200 de pachete marca More, in valoare de 720 lei, a fost gasita de politistii de frontiera de la SPF Ostrov asupra numitei Viorela C., de 32 ani, domiciliata in municipiul Calarasi.
Din datele colectate de Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Dolj de la fermierii din judet si de la primarii, rezulta ca vara aceasta vom avea o productie medie de 3.200 de kilograme la hectar.
cel de "dezvoltare a capacitatii administrative" - 200 de milioane de euro.
O garsoniera se închiriaza cu preturi cuprinse între 150 si 200 de euro, apartamentele cu doua camere, între 200 si 350 de euro, iar cele cu trei camere, între 250 si 500 de euro.
Printre cadourile primite de Tariceanu anul trecut de la oficialii straini figureaza obiecte decorative din argint cu valori estimative cuprinse intre 150 si 200 de euro, un serviciu de ceai din portelan Herend de la premierul Ungariei, estimat la 200 de euro, o pictura de la ministrul de Externe al Japoniei (150 de euro) si o sticla de coniac de la fostul premier al Republicii Moldova, Vasile Tarlev (100-150 de euro).
De asemenea, nu pot beneficia de alocatii financiare nerambursabile in cadrul Programului intreprinderile care au primit, cumulat, pe parcursul ultimilor trei ani fiscali (doi ani fiscali precedenti si anul fiscal in curs), ajutoare de minimis in valoare totala de 200.000 de euro.
La mijlocul lunii aprilie 2008, Aero finalizase deja 200 de elicoptere comerciale Sikorsky S-76C, ceea ce a reprezentat cel mai mare program de productie al companiei cehe în zona structurilor aeronautice, se arata pe site-ul companiei.
cumperi de 200 de lei si platesti doar 100, sau cumperi un produs, iar pentru al doilea platesti doar jumatate, ori cumperi un produs si il primesti gratuit pe al doilea.
18 localitati din 200 afectate sunt in continuare fara curent electric. ... "In cursul ultimelor 24 de ore, am actionat cu 4466 de oameni, din care 2700 efective MIRA si circa 200 de la MAp si am utilizat 563 de mijloace tehnice.
google-analytics.com