Sezonul reducerilor pentru hainele de vara ar fi trebuit sa inceapa la 1 august. Totusi comerciantii au trecut deja la reduceri destul de masive. Fie ca sunt promotii, fie ca sunt reduceri, pe client nu-l intereseaza decat faptul ca poate sa cumpere mai ieftin un produs care la inceputul sezonului avea un pret destul de mare.

Oradenii devin, pe an ce trece, consumatori fideli ai soldurilor la haine si incaltaminte, care incep de la 30% si pot ajunge si pana la 70%. Practica perioadelor de reduceri a aparut in tara noastra in urma cu zece ani, odata cu patrunderea marcilor straine pe piata. Chiar daca nu exista o legislatie bine organizata care sa reglementeze aceste soldari, piata incepe sa se maturizeze, iar consumatorul cunoaste deja perioadele reglementate, fiind interesat de orice aspect legat de pret. Reducerile pe care clientii le regasesc acum la rafturi sunt, de fapt, in marea lor majoritate, promotii. Acestea se pot face in orice perioada a anului, singura conditie fiind aceea ca magazinul sa nu vanda sub pretul de achizitie, pentru ca acest lucru ar insemna practica neconcurentiala. Pentru evitarea birocratiei, comerciantii prefera promotiile.
In Oradea, preturile la incaltaminte au scazut cu aproape 50%. De exemplu, o pereche de sandale care costa pana acum 150 de lei poate fi cumparata in aceasta perioada cu 70-80 de lei. De asemenea, preturile au scazut si la imbracaminte, unde, de exemplu, o rochie a ajuns sa coste 30 de lei in loc de 80-100 de lei, iar un tricou care costa 70 de lei poate fi achizitionat cu doar 40 de lei, deci la un pret redus cu 39%. Pe langa astfel de discounturi, in magazine se pot gasi oferte de genul: cumperi de 200 de lei si platesti doar 100, sau cumperi un produs, iar pentru al doilea platesti doar jumatate, ori cumperi un produs si il primesti gratuit pe al doilea.
Potrivit Ordonantei de Guvern nr. 99/2000, orice magazin poate face reduceri de preturi doar la marfurile nealimentare in intervalul 1 august-31 octombrie, insa numai dupa ce, cu 15 zile inainte de inceperea perioadei de solduri, a instiintat primariile. Instiintarea se face printr-un formular special, completat cu principalele date de identificare, care se depune la centrul de relatii cu publicul al institutiilor. Comerciantii care fac reduceri fara sa anunte primariile risca o amenda cuprinsa intre 200 si 1.000 de lei.