Cautare

6153 de rezultate pentru "07" (4.07 secunde)
Primarii si autoritatile judetene nu sunt interesati de accesarea fondurilor structurale, care pot fi investite in programe pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta comunitatile locale.
Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn (foto), a acordat Romaniei luni seara, la Comisia de Externe a Parlamentului European, note bune in perspectiva Raportului Comisiei Europene din 16 mai, care va face recomandarea privind momentul aderarii celor doua tari la UE.
ßeful statului a participat ieri la un dejun de lucru cu ambasadorii rezidenti ai statelor membre UE, in cadrul caruia au fost trecute in revista actiunile intreprinse de institutiile statului in ultima perioada, in contextul pregatirii Romaniei pentru aderarea la UE.
Presedintele regreta numirea lui Tariceanu ca prim-ministru. Colapsul Aliantei este pus pe seama liberalilor. Acestia au fost acuzati ca se folosesc de smecherii pentru promovarea intereselor unor grupuri politico-economice nelegitime.
Conform unui sondaj Gallup publicat miercuri, cei mai multi romani cred ca, in comparatie cu anul trecut, situatia economiei romanesti e mai proasta.
Parlamentarii PSD Gabriela Cretu, Adrian Severin si Radu Podgoreanu, euroobservatori PSD la Parlamentul European, au afirmat ieri ca raportul preliminar al comisarului pentru extindere, Olli Rehn, trebuie privit cu moderatie.
Liderul UDMR, vicepremierul Markó Béla, incearca sa medieze relatiile dintre PNL si PD printr-un apel catre Alianta in vederea unei mai bune colaborari, pentru a nu periclita integrarea Romaniei in UE in ianuarie 2007.
Semnalul dat de presedintele Traian Basescu ca Alianta se poate rupe dupa 1 ianuarie 2007 a fost receptat cum trebuie de filialele doljene ale celor doua partide din coalitie, care au inceput sa se intreaca in racolarea de noi membri cu functii si imagini publice importante.
Ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, a aratat sambata ca pentru Romania nu exista data alternativa la 1 ianuarie 2007 privind aderarea la Uniunea Europeana.
Regia de Termoficare Craiova asteapta, in acest an, sa primeasca 200 de miliarde de lei de la guvern pentru reabilitarea sistemului de incalzire.
Dupa ce seful statului a regretat public ca l-a desemnat in functia de prim-ministru, Calin Popescu-Tariceanu a replicat la fel de dur, afirmand ca trebuie sa dispui de o cultura politica pentru a intelege ca relatiile de simpatie nu conteaza in astfel de situatii.
Peste 40% dintre romani sunt de acord cu crearea unei noi majoritati guvernamentale si cu inlocuirea premierului Calin Popescu-Tariceanu din fruntea Guvernului.
Presedintele grupului parlamentar mixt Romania-UE, Guido Podesta, a declarat ieri ca Romania a ajuns in faza in care se poate garanta aderarea sa la UE la 1 ianuarie 2007.
Relatiile dintre senatorii Aliantei D.A. sunt din nou tensionate in urma votului de ieri acordat initiativei legislative pentru reducerea TVA la alimentele de baza, initiata de Dan Voiculescu.
La inceput de primavara, craiovenii calculeaza datoriile cu care au iesit din iarna. Cele mai mari sunt bineinteles la intretinere, iar ponderea semnificativa in facturi o detine caldura.
Disensiunile din cadrul Aliantei au devenit un laitmotiv al momentului.
In aceasta saptamana, Romania si Bulgaria se afla in centrul discutiilor din Parlamentul European. Pana maine, 26 aprilie, comisarul pentru extindere Olli Rehn trebuie sa prezinte raportul privind stadiul de pregatire al celor doua state, in vederea aderarii la UE.
Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn (foto), va raspunde astazi, in Parlamentul European, intrebarilor eurodeputatilor legate de aderarea Romaniei si Bulgariei la UE si de finalizarea reformelor necesare integrarii pana la sfarsitul anului.
Liberalul Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, a declarat ca Alianta D.A. este un fel de societate comerciala pe actiuni si nu o legatura de tipul unei casatorii.
google-analytics.com