Liberalul Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, a declarat ca Alianta D.A. este un fel de societate comerciala pe actiuni si nu o legatura de tipul unei casatorii. "Noi, liberalii si democratii, am facut impreuna o societate comerciala pe actiuni si pot spune ca atunci cand protocolul dintre cele doua formatiuni este respectat, lucrurile merg bine, cand uitam de el, lucrurile merg rau. Iar pentru faptul ca, in cel putin trei judete, anume Alba, Bihor si Mures, sunt probleme de functionare in Alianta D.A., cred ca in aceste cazuri ambele partide sunt de vina pentru aceste situa-tii", a spus Olteanu.
El a adaugat ca nu agreeaza ideea alegerilor anticipate dupa 1 ianuarie 2007 si nici dupa Raportul de tara din mai. "Acest pas ar fi o nebunie, deoarece pana la 1 ianuarie 2007 exista o serie intreaga de responsabilitati de aplicat in regim de urgenta. Iar alegeri dupa luna mai ar crea - chiar si la nivel redus - o destabilizare politica care ar fi riscanta. Dar si dupa 1 ianuarie 2007, aceste responsabilitati vor continua, asa incat trebuie sa mai avem rabdare inca un an, deoarece oricum 2008 e an electoral", a spus Olteanu. (R.N.)