Cautare

2543 de rezultate pentru "universitatea copiilor" (2.56 secunde)
Jacques Vallee a raspuns ca a luat cunostinta de aceste deschideri inca la inceputul anilor saizeci, la cursurile de astrofizica de la Universitatea din Texas, apoi la Stanford.
Studiile militare, cum ar fi proiectul Blue Book al US Air Force, sau cele academice, de genul celor realizate de profesorul Condon de la Universitatea din Colorado au tratat intotdeauna cazurile OZN individual, fara o perspectiva globala.
"Nu vom renunta la aceste alimente, dar vom limita consumul acestora", recomanda Patricia Guenther, nutritionist si cercetator la Universitatea Utah.
Profesorul Stanley Goldfarb, un expert in metabolism de la Universitatea din Pennsylvania din Statele Unite, a declarat:
"E o noutate si pentru noi", a declarat Karl-Heinz Glameier, seful catedrei de Fizica Spatiala de la Universitatea Tehnica din Braunschweig (Germania).
Exista si o a saptea varianta, crede Thomas O'Meara, teolog la Universitatea Notre Dame. El spune ca este posibil ca doar oamenii sa aiba nevoie de mantuire.
John Randolph, de la Universitatea din Michigan, autorul studiului, spune ca factorii psihologici sunt cei mai importanti in stimularea dorintei sexuale, mai putin testosteronul, desi acesta era asociat frecvent cu functia erotica.
Mesajele emotionante transmise de fostii sai elevi Fostii elevi ai lui Sorin Preda deplang moartea profesorului care le-a fost alaturi in anul doi de facultate la masterul Jurnalism Tematic de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (Universitatea din Bucuresti).
Cercetatorii de la Universitatea Hokkaido (Japonia) au ras sau epilat rozatoarele, dupa care au procedat la aplicatii de propolis pe piele.
Howell, oncolog la Universitatea Manchester (Marea Britanie), spune ca cresterea ratei de supravietuire se observa si in grupul conventional al femeilor care fac tratament cu Tamoxifen.
Oamenii de stiinta de la Center for Genomic Medicine de la Universitatea Kyoto din Japonia au rugat 1400 de persoane cu varsta medie de 67 de ani sa stea intr-un picior si sa-si tina ochii deschisi timp de 60 de secunde.
Potrivit cercetatorilor de la Universitatea din Kyoto (Japonia), faptul ca o persoana nu reuseste sa stea intr-un singur picior minimum 20 de secunde este semnul prevestitor de accident vascular cerebral sau, pe termen lung, al aparitiei maladiei Alzheimer.
Astfel, conform mecanicii cuantice si unei teorii enuntate de o echipa de fizicieni de la Universitatea din Bristol, sageata timpului poate fi explicata prin inseparabilitatea cuantica a particulelor.
ex-profesor de economie la Yale si Universitatea Texas; delegat in conventia democrata din Texas, in 1996 (Clinton-Gore). Ei vorbesc de o realitate martiana, daca e cert:
Am terminat Facultatea de Turism la Universitatea Bioterra din Bucuresti. - De cand colaborezi cu Agentia de turism Hello Holidays? - Colaborez de cinci cu Agentia Hello Holidays, datorita calitatii personalului si pentru ca se pune suflet in tot ce se face aici.
Robert Lanza, doctor in medicina la Universitatea Wake Forest, specialist in cercetarea celulelor stem si autorul teoriei biocentrismului, spune ca moartea este doar o iluzie, pentru ca intreaga realitate este doar un construct mental al starii noastre de constienta si ca nu ar putea exista daca nu ar fi perceputa de noi.
- Noi am constatat ca formaldehida poate sa formeze in timpul procesului de vaporizare a tigarii electronice, explica specialistii de la Universitatea de Stat Portland intr-un studiu publicat in ultimul numar (22 ianuarie) al New England Journal of Medicine.
La intoarcerea in SUA, Nash fost de acord sa ia in mod regulat medicamente antipsihotice, iar starea lui s-a imbunatatit intr-atat incat colegii sai au aranjat sa lucreze la Universitatea Princeton.
Pe de alta parte, a stat 25 de ani in SUA, era profesor de franceza, avea doctoratul si s-a specializat in calculatoare ajungand pana la performanta de a face modele din modelare lingvistica si a lucrat la Universitatea din Maryland.
El a adunat mai multe mostre, rulandu-le pe un bat de chibrit, apoi le-a dus la Institutul de Analiza Chimica de la Universitatea din Florenta.
google-analytics.com