Cautare

4519 de rezultate pentru "suciu mircea" (7.46 secunde)
Va fi o structura de conducere formata de probabil 15 oameni interimari", a declarat presedintele organizatiei judetene a PD-L, Mircea Toader. Mircea Toader a mai declarat ca obiectivul acestei decizii la nivel central n-a fost acela de pedeapsa, ci de organizare in bune conditii a alegerilor pentru votul uninominal.
Dupa ce a depus juramantul de credinta la Tribunal, in calitatea sa de presedinte ales al CJC, Nicusor Constantinescu a prezidat sedinta la care au fost prezenti cei 36 de consilieri judeteni alesi, dar si mai multi primari PSD din judet, printre care Nicolae Matei de la Navodari, Cristian Carjaliu de la Agigea, Mariana Mircea din Cernavoda, dar si Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie.
Marius Necula, care a intrat in organizatia democratilor pe usa din dos, odata cu fuziunea dintre PD si PLD face tot posibilul pentru a-i lua locul lui Mircea Toader.
Marius Necula, care a intrat in organizatia democratilor pe usa din dos, odata cu fuziunea dintre PD si PLD face tot posibilul pentru a-i lua locul lui Mircea Toader.
Mircea Geoana si Daniela Popa au precizat vineri, intr-o conferinta comuna, ca nu doresc sa discute deocamdata despre "pielea ursului din padure", subliniind insa ca programul ofertei comune de guvernare este prioritar si urmareste rezolvarea punctuala a problemelor cetatenilor in plan economic si social.
Decizie contestata Presedintele PSD, Mircea Geoana, a anuntat, vineri, decizia Comitetului Executiv de dizolvare a conducerilor filialelor judetene care au obtinut un scor de sub 20% la alegerile locale. ... Mircea Geoana a precizat ca este vorba de conducerile organizatiilor din Brasov, Cluj si Bihor.
Ion Popescu, Mircea Iustian, Laurentiu Mironescu, Ionel Manafu, Vasile Halici, Mihai Petre, Diane Vancea, Cristina Branzoi, Constantin Chirila, Nicolae Sandru, Mircea Banias, Vincentiu Petrescu, Ioan Toanchina, Gigi Chiru si Senol Zevri.
Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat vineri la Consiliile Nationale reunite ale PSD si PC, ca guvernarea Basescu-Tariceanu este corigenta la toate materiile. ... In acest context, Mircea Geoana a apreciat ca guvernarea Basescu-Tariceanu a fost una a usilor inchise, blocand astfel dialogul social.
Inainte ca macar alegerile sa fi avut loc, inainte ca PSD sa fi castigat alegerile, Mircea Geoana, liderul acestui partid, intocmeste "guvernul din umbra".
el cuprinde realizarile primarului Dumitru Nicolae si ale viceprimarului (!) Mircea Razvan Cristea. Din cunostintele noastre, primarul Dumitru Nicolae a fost secondat pana in toamna anului trecut de doi viceprimari, Mircea Razvan Cristea si Constantin Dumitriu.
Presedintele FSS Metarom, Mircea Scantei, a declarat ca federatia a solicitat reprezentantilor patronatelor date economico-financiare ale societatilor din industria metalurgica ce vor fi luate in calcul pentru stabilirea solicitarilor privitoare la cuantumul cresterii salariale care va fi solicitata in cadrul negocierilor.
"Unde erau in campanie cei 300 de membri de partid care ma critica acum?" Constantin Florian, Mircea Banias, pentru cateva minute si Ion Popescu, Mircea Iustian, familia Stavrositu si altii au avut o intalnire de socializare cu majoritatea presedintilor de cartier;
Senatorul l-a acuzat duminica pe liderul PSD, Mircea Geoana, ca este "partas" la plecarea sa din partid, pentru ca a incurajat atitudinea conducerii PSD Iasi in privinta marginalizarii sale in cadrul organizatiei.
Colegiul pentru Senat din sud cuprinde 3 colegii pentru Camera Deputatilor, care inglobeaza localitati precum Mangalia, Tuzla, Limanu, 23 August, Pecineaga, Tuzla, dar si Cernavoda, Oltina, Rasova, Aliman, Ostrov, Lipnita, Baneasa, Ion Corvin, Adamclisi, Deleni, Dobromir, Mircea Voda, Cobadin, Independenta, Ciocarlia, Ovidiu, Murfatlar, Negru Voda, Poarta Alba, Dumbraveni, Amzacea, Mereni.
Reprezentantii a 49 de organizatii din judet au desemnat un nou Birou Permanent Judetean, in care Constantin Chirila este presedinte, iar Dumitru Bocai si Mircea Iustian prim-vicepresedinti.
Referindu-se la noul presedinte al organizatiei judetene PD-L Constanta, Mircea Banias, deputatul Dutu a considerat numirea acestuia drept "o mare prostie".
Liderul democrat-liberal a tinut sa faca referiri si la comportamentului liderului PSD Mircea Geoana, care, in opinia sa, "una fumeaza si alta vorbeste". ... Dar ma gandesc ca mai bine nu-l bag in seama decat sa spun cine este Mircea Geoana.
Dezvaluiri de canicula In cursul saptamanii ce tocmai s-a incheiat, politicianul aflat la momentul adevarului pare sa fi fost prim-vicepresedintele Organizatiei Judetene a Partidului Democrat Liberal, Mircea Nicu Toader.
Liderul PSD, Mircea Geoana, a anuntat ieri ca pe 26-27 septembrie va avea loc lansarea oficiala a candidatilor partidului pentru Parlament. ... Mircea Geoana nu a confirmat inca zvonurile legate de Manuela Mitrea, in prezent deputat de Mehedinti, dar nici nu le-a negat.
Consilierul judetean democrat-liberal Mircea Nicu Toader asteapta cu nerabdare urmatoarea sedinta a Consiliului Judetului, nu pentru ca ar avea cine stie ce propunere care sa remedieze anumite probleme din judet, ci pentru a cere sa se respecte Legea 215.
google-analytics.com