Cautare

3445 de rezultate pentru "stal" (2.72 secunde)
Mii de clienti ai companiei au primit spre plata facturi deja achitate. Numai în Slatina au fost identificate pâna acum aproape 1.500 de facturi care trebuie stornate.
Mii de clienti ai companiei au primit spre plata facturi deja achitate. Numai în Slatina au fost identificate pâna acum aproape 1.500 de facturi care trebuie stornate.
Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV) cere eliminarea accizei la vinurile spumante. In prezent, acciza se ridica la 34,05 euro pe hectolitru.
Majoritatea investitorilor si-au marcat profiturile în asteptarea listarii la bursa a Transgaz. Electroputere s-a apreciat usor, ca urmare a anuntului privind finalizarea privatizarii.
Mii de clienti ai companiei au primit spre plata facturi deja achitate. Numai în Slatina au fost identificate pâna acum aproape 1.500 de facturi care trebuie stornate.
Craiova este gazda celei de-a V-a editii a Expozitiei Nationale de Constructii si Instalatii CAMEX, eveniment de referinta si loc de întâlnire pentru cele mai importante companii din domeniul constructiilor si instalatiilor, organizat de compania ABplus Events, în perioada 8-11 noiembrie 2007.
Începând de astazi, peste 100 de companii din domeniul constructiilor si instalatiilor îsi vor muta sediul de afaceri la Craiova.
Craiova este gazda celei de-a V-a editii a Expozitiei Nationale de Constructii si Instalatii CAMEX, eveniment de referinta si loc de întâlnire pentru cele mai importante companii din domeniul constructiilor si instalatiilor, organizat de compania ABplus Events, în perioada 8-11 noiembrie 2007.
In incinta rafinariei Petromidia apartinand Grupului Rompetrol a avut loc ieri un exercitiu de alarmare privind un dezastru chimic datorat unei explozii urmata de incedierea unei instalatii a rafinariei.
Craiovenii care doresc sa-si construiasca o casa, precum si specialistii din domeniul constructiilor si instalatiilor s-au întâlnit ieri cu reprezentantii firmelor de profil, pentru a gasi solutii si oferte de pret adaptate propriilor nevoi.
Cine nu se grabeste sa se mute intr-o locuinta noua si cauta ceva mai putin costisitor, poate alege varianta achizitionarii unei case "la rosu", adica fara finisaje, pe care ar putea ulterior sa le aplice in stil propriu.
Deversarile de substante poluante de pe nave in apele maritime interioare si pe caile navigabile interioare vor putea fi sanctionate penal, s-a hotarat in ultima sedinta a Guvernului.
În ultimii ani, recrutarea de angajati on line a luat amploare si se dezvolta pe zi ce trece.
Compania hoteliera Turism Felix, unde SIF Transilvania este actionar majoritar, a cumparat actiuni la toate cele cinci SIF-uri existente pe piata, in valoare de 3,8 milioane de lei.
O buna parte a municipiului Mangalia "sta", inca, sub semnul frigului. Cateva zeci de blocuri si sute de familii asteapta ca agentul termic sa "patrunda" pe retelele de termoficare, pentru prima data in acest an.
Angajatorii spanioli vor fi prezenti, in perioada 28-30 noiembrie, la sediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) pentru a selecta galateni care doresc sa munceasca intr-una dintre cele 9 meserii puse la dispozitie strainilor.
Linia pentru deranjamente, 929, este ocupata tot timpul. Reprezentantii companiei spun ca de vina este clima. Compania CEZ, furnizorul de energie electrica în Oltenia, nu mai face fata reclamatiilor venite din partea clientilor.
Centrul Roman de Afaceri "Marea Neagra" din Mangalia a gazduit lansarea proiectului "Centru de Dezvoltare a Turismului Transfrontalier Romania-Bulgaria", finantat de Uniunea Europeana prin Programul PHARE CBC 2005.
google-analytics.com