Deversarile de substante poluante de pe nave in apele maritime interioare si pe caile navigabile interioare vor putea fi sanctionate penal, s-a hotarat in ultima sedinta a Guvernului. Cu toate acestea, Purtatorul de cuvant al Capitaniei Zonale ne-a spus ca, pana in prezent, la Galati, nu au fost inregistrate cazuri de poluare pe Dunare care sa atraga sanctionarea penala.

Deversarea de substante poluante de pe o nava in marea teritoriala, zona economica exclusiva sau marea libera se pedepseste cu inchisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda. Daca este savarsita din culpa, deversarea se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda. In cazul in care deversarea produce o deteriorare semnificativa a calitatii apelor sau prejudicii semnificative vietii marine, se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 7 ani, iar, in cazul in care se stabileste ca acest fapt s-a savarsit din culpa, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Pentru aceste fapte actul normativ prevede ca maximul valorii amenzii care se aplica unei persoane juridice din cadrul unui grup infractional organizat, conform legii, este de 2.000.000 de lei. Actul normativ stabileste ca si contraventie aducerea ilegala in tara, in scopul deversarii, aruncarii sau scufundarii in apele maritime teritoriale, in marea teritoriala sau in zona economica exclusiva a Romaniei sau al degajarii in atmosfera de deasupra acestora, de pe nave sau de pe alte instalatii plutitoare sau fixe, de pe aparate de zbor ori vehicule submersibile, de substante ori deseuri nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi sau alte substante nocive pentru sanatatea oamenilor sau pentru flora si fauna marii.

La Galati poluarile au fost sanctionate contraventional

Virgilica Ciobanu, purtatorul de cuvant al Capitaniei Zonale Galati, ne-a explicat ca, pana in prezent, cazurile de poluare inregistrate pe Dunare nu au fost atat de grave incat sa atraga sanctionarea penala. Acelasi lucru a fost confirmat si de Ionel Avram, comisar de mediu in cadrul Garzii de Mediu Galati, care a subliniat ca poluarile pe Dunare din ultima perioada au fost sanctionate contraventional, iar cei gasiti vinovati au suportat si cheltuielile depoluarii.

Pe de alta parte, potrivit raportului Autoritatii Navale Romane, in luna septembrie, in vederea respectarii normelor privind siguranta navigatiei si prevenirii aparitiei evenimentelor de navigatie, in cadrul capitaniilor de port si oficiilor de capitanie din subordine au fost efectuate 293 de controale, ocazie cu care au fost verificate un numar de 130 de nave romanesti si 163 de nave sub pavilion strain. S-au constatat opt contraventii, amenzile aplicate in aceste cazuri avand o valoare de 380 de lei. Tot in luna septembrie a acestui an, in zona de jurisdictie a Capitaniei Zonale Galati, au fost efectuate 19 inspectii si reinspectii la nave maritime sub pavilion roman si strain, cinci inspectii tehnice privind operatiuni de incarcare/descarcare produse petroliere si supravegherea acestora pe timpul operarii respective, o inspectie "gas free" si doua inspectii la terminale pentru operare produse petroliere.

De asewmenea in cursul lunii septembrie s-a efectuat, pe Dunare, un transport special de combustibil nuclear proaspat pe relatia Izmail-Galati-Giurgiu-Bechet-Kozlodui.