Cautare

5913 de rezultate pentru "sesiunea august 2009" (3.68 secunde)
“In acest moment, trebuie sa fim prudenti si sa cerem toate clarificarile necesare, astfel incat, daca e nevoie, sa ne pronuntam in sesiunea plenara“, a precizat la randul sau Pierre Moscovici.
La 28 noiembrie, presedintele PE, Josep Borrell, a declarat, la finalul Conferintei Presedintilor grupurilor politice din Parlamentul European, ca atat candidatul roman, Leonard Orban, cat si cel bulgar, Meglena Kuneva, au primit avize favorabile, votul final in PE urmand sa aiba loc in sesiunea 11-14 decembrie.
Sesiunea, care va avea loc incepind cu ora 11.00 la Sala Auditoriu din cadrul Complexului Muzeal de Stiintele Naturii, are drept scop prezentarea celor doua prioritati ale programului Dezvoltare Economica si Sociala si Actiuni „People to People” si a conditiilor de eligibilitate enuntate de Ghidul Aplicantului.
Pe ordinea de zi a Camerei vor figura in prima parte a sesiunii februarie-iunie o serie de acte normative adoptate de Senat in sesiunea extraordinara de la sfarsitul lui ianuarie cum ar fi, de exemplu, ordonantele RAFO si OUG nr.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis luni ca prezenta deputatilor sa se inregistreze, incepand cu sesiunea urmatoare, pe baza cartelei personale de vot, urmand sa se renunte astfel la inregistrarea prezentei pe baza de semnatura, pe listele de la intrarea in plen.
Senatul Romaniei nu doreste ca acest eveniment sa poata fi interpretat ca fiind nepotrivit conjuncturii actuale in care cetatenii se confrunta cu probleme reale si grave. Evenimentul va fi amanat, cel mai probabil, pentru sesiunea viitoare a Senatului.
Exista sansa ca, daca convingem suficienti parlamentari ai puterii sa ni se alature, in sesiunea urmatoare sa initiem o motiune de cenzura de succes.
Forma finala a documentului ar urma sa fie aprobata de forul legislativ in sesiunea parlamentara din toamna acestui an, pe baza propunerilor formulate in cadrul dezbaterilor.
“Salutam decizia Parlamentului European de a invita observatori din Romania si Bulgaria la sesiunea de toamna a Legislativului european. Consideram ca este un semnal politic important, care arata increderea in capacitatea Romaniei de a indeplini conditiile necesare integrarii europene“, se spune intr-un comunicat al Guvernului.
“Avem motiunea de cenzura pentru saptamana viitoare, dupa aceea trebuie sa rezolvam problema conducerii televiziunii si a radioului, ceea ce se va rezolva probabil nu saptamana viitoare, ci cealalta, si cu aceste masuri si cu aceste deziderate am si finalizat sesiunea de primavara a Parlamentului.
In documentul citat nu sunt nominalizati deputatii care vor participa la comisie si nici numarul exact al acestora, ci doar ponderea pe care o are fiecare grup parlamentar in astfel de comisii. Conform sursei citate, aceasta este a 15-a comisie de mediere din sesiunea parlamentara februarie-iunie 2005.
Partenerii de guvernare au intors spatele Aliantei „D.A.” Inca din start, sesiunea extraordinara parlamentara convocata pentru amendarea legilor justitiei in forma dorita de Curtea Constitutionala a incaierat Alianta „D.A.” cu opozitia.
De asemenea, potrivit unui comunicat al Presedintiei, Basescu a trimis autoritatii mentionate “si unele masuri adiacente, in forma in care a fost adoptata in sedinta Camerelor reunite ale Parlamentului din sesiunea extraordinara din 13 iulie a.c.“.
El sustine insa ca unii dintre parlamentari nu pot semna in aceeasi sesiune mai multe motiuni de cenzura, referindu-se explicit la senatorii si deputatii PSD, care au mai depus o motiune de cenzura in sesiunea februarie-iunie 2005.
Proiectul de lege privind suspendarea obligativitatii stagiului militar va fi dezbatut in sesiunea parlamentara din septembrie, documentul fiind inregistrat la Camera Deputatilor la 12 iulie, a declarat ieri secretarul Camerei, Titu Gheorghiof.
Desi presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat recent ca PSD ar putea sesiza Curtea Constitutionala asupra unor prevederi ambigue din actele normative propuse spre dezbatere in sesiunea extraordinara a Parlamentului, purtatorul de cuvant al social-democratilor, senatorul Cristian Diaconescu, a precizat ieri ca este prematur sa se ia vreo decizie in acest sens.
Sesiunea extraordinara a Parlamentului de la sfarsitul lunii trecute a inregistrat un absenteism important din partea reprezentantilor Aliantei PNL-PD, motiv pentru care mai ales in Senat au fost respinse sau modificate substantial mai multe ordonante de urgenta importante pentru Guvernul Tariceanu.
Sesiunea parlamentara care a trecut nu a fost lipsita de momente amuzante datorate unor interventii, situatii sau dialoguri nu lipsite de haz.
Contre procedurale in Camera Deputatilor Deputatii Coalitiei guvernamentale au incercat ieri dupa-amiaza sa impuna dezbaterea cu cel putin o ora mai devreme a Regulamentului Camerei, trecand peste sesiunea dedicata voturilor finale asupra legilor discutate in aceste zile si peste hotararea de luni a Biroului Permanent si a Comitetului Ordinii de Zi.
Senatorii PRM au depus, in sesiunea trecuta, o multime de amendamente pe acest proiect, mare parte dintre ele fiind respinse si trebuind sa fie dezbatute in plenul Senatului.
google-analytics.com