Dezbaterile pe marginea modificarilor regulamentelor ocupa tot timpul parlamentarilor. Din acest motiv expira termenul de dezbatere a legilor propriu-zise, motiv pentru care acestea vor intra in vigoare in baza procedurii „aprobarii tacite“.

Conducerea Biroului Permanent (BP) al Camerei Deputatilor a discutat ieri aproape cinci ore despre neregularitatile sedintei de vineri a Comisiei Juridice (CJ), in care s-a dat avizul pentru proiectul de hotarare cu privire la modificarea Regulamentului, insa fara a ajunge la concluzii clare. Una dintre problemele ridicate in legatura cu avizul CJ a fost daca sedinta a avut sau nu cvorum, dar din stenograma reiesea clar ca au fost prezenti 12 membri din 25, deoarece deputatul social-democrat Ioan Timis era trecut si prezent, si absent.
Pe de alta parte, liderul deputatilor, Adrian Nastase, a declarat ca sedinta a fost intrerupta deoarece lipsea raportul suplimentar de la Comisia pentru Regulament vizavi de „avizul genial“ de constitutionalitate, „redactat in 15 secunde“ de catre CJ, pentru cele 900 de amendamente si 200 de articole ale Regulamentului. El a subliniat ca a invitat pe liderii de grup „sa gaseasca o solutie pentru a detensiona lucrurile“ si pentru a se elimina „acest subiect penibil de pe ordinea de zi, prin care se decredibilizeaza Parlamentul“.
In fine, ministrul delegat pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a declarat, dupa suspendarea sedintei conducerii Camerei, ca Adrian Nastase a refuzat sa supuna votului membrilor Biroului Permanent propunerea de introducere pe ordinea de zi de marti a proiectului de modificare a Regulamentului.
Abia dupa ora 16.00, deputatii au inceput dezbaterea proiectului de modificare a Regulamentului. La Senat, PRM a incercat din nou scoaterea de pe ordinea de zi a Senatului a proiectului de modificare a Regulamentului. Liderul grupului parlamentar al PRM, Gheorghe Funar, a afirmat ca senatorii ar trebui sa se reuneasca in comisii pentru a lucra la proiectele de lege privind integrarea europeana. Supusa la vot, initiativa PRM a fost respinsa cu 59 de voturi impotriva si 44 pentru. Imediat insa, PRM a contestat rezultatul votului.
Dupa acest esec, grupul senatorial al PRM a anuntat ca va solicita Biroului Permanent al Camerei Superioare a Parlamentului ca pentru toate proiectele de lege care se apropie de limita celor 45 de zile sa se impuna prelungirea la 60 de zile a termenului, pentru a se asigura dezbaterea lor in plen. Parlamentarii PRM sustin initiativa argumentand ca discutiile prelungite pe marginea Regulamentului vor duce la aprobarea tacita a unor proiecte de legi.
Printre initiativele legislative care ar putea fi afectate de depasirea termenului de 45 de zile se afla si cea referitoare la statutul minoritatilor nationale. Senatorii PRM au depus, in sesiunea trecuta, o multime de amendamente pe acest proiect, mare parte dintre ele fiind respinse si trebuind sa fie dezbatute in plenul Senatului.