Cautare

17858 de rezultate pentru "satu mare posturi vacante invatamanthey1" (3.39 secunde)
Si exportatorii de talie mare au avut pierderi Presedintele consiliului a mentionat ca evolutia cursului de schimb al monedei nationale a adus pierderi si exportatorilor performanti.
Potrivit lui Seres, printre schimbarile vizate se afla si o noua obligativitate pentru marii producatori de electricitate (cei cu o putere instalata mai mare de 300 MW) de a nu furniza mai mult de 30% din cantitatea livrata pe piata libera unui singur consumator sau client.
Asta inseamna de exemplu ca atunci cand pretul international al petrolul va ajunge la 70 de dolari pe baril, pretul unui litru de carburanti va fi cu aproximativ 18% mai mare decat in prezent.
Asta inseamna de exemplu ca atunci cand pretul international al petrolul va ajunge la 70 de dolari pe baril, pretul unui litru de carburanti va fi cu aproximativ 18% mai mare decat in prezent.
Potrivit studiului, cel mai mare consumator de gaze naturale va ramane sectorul industrial, care va ajunge sa “inghita“ in anul integrarii aproximativ 5,4 miliarde de metri cubi, cu 0,3 miliarde mai mult decat anul trecut.
Prea multe intreprinderi nerestructurate Raportul Moody’s aminteste si de problemele inregistrate in Romania in materie de continuitate a politicilor de reforma structurala, precum si de numarul mare de intreprinderi de stat inca nerestructurate.
Din acest motiv, Monica Macovei a precizat ca trebuie instituite masuri legislative si institutionale care sa clarifice rolul parchetelor in a combate si pedepsi criminalitatea.
Potrivit lui Farmache, Bursa poate fi revigorata de investitori, atat cei institutionali, dar si de catre investitorii persoane fizice, investitorii de retail. El crede ca in privinta investitorilor de retail exista un mare potential.
Aceste sectoare sunt printre cele care au cea mai mare nevoie de retehnologizare si de avansarea si finalizarea procesului de privatizare si liberalizare“, se mai arata in studiu.
Adica, cu cat pretul este mai mare, cu atat creste si onorariul. Calculele facute de evaluatori si rezultatele lor ne determina sa credem ca, intre timp, in cazul unui apartament de bloc, s-au scumpit poate clantele de la usi, varul de pe pereti, betonul sau caramida din structura constructiei.
Romanii au cele mai putine masini din Europa Intr-un studiu prezentat ieri si realizat de un mare importator de masini se arata ca Romania se afla pe penultimul loc din Europa din punctul de vedere al autoturismelor detinute la mia de locuitori.
Acest imprumut reprezinta cea mai mare finantare externa obtinuta de o companie romaneasca. De asemenea, costul acestui imprumut este cel mai scazut dintre toate finantarile obtinute de companii, respectiv 0,725 puncte procentuale peste LIBOR la trei luni (dobanda de referinta pentru dolar pe pietele financiare internationale).
Pentru ca piata imobiliara din Romania este dezechilibrata, iar vanzatorii profita de cererea mare de locuinte pentru a-si impune propriile reguli, singura solutie pentru ieftinirea locuintelor este greva cumparatorilor.
Cele mai mare taxe vor reveni producatorilor de bere, care isi vor amenaja corturile pe suprafete intre 100 si 300 mp.
Potrivit unui comunicat al Consiliului, achizitiile in care sunt implicate companii cu o cifra de afaceri cumulata de peste 10 milioane de euro, iar cel putin doua dintre firme realizeaza pe teritoriul Romaniei, fiecare in parte, o cifra de afaceri mai mare de 4 milioane de euro trebuie notificate institutiei.
Strategia turismului romanesc pentru acest an este atragerea unui numar cat mai mare de turisti chinezi, au declarat ieri, in cadrul coferintei de presa sustinute cu ocazia deschiderii Targului National de Turism, reprezentanti ai Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT).
Astfel, la acea data, in clasamentul tarilor candidate, Romania se afla pe locul doi, dupa Polonia (34 de miliarde de euro) si la mare distanta de urmatoarele clasate Bulgaria (11,7 miliarde de euro), Ungaria (11,5 miliarde de euro) si Cehia (10,4 miliarde de euro).
Cele mai mari salarii in sectorul financiar Fata de luna ianuarie, in februarie 2005, cea mai mare crestere a cistigului salarial mediu net, de 27,8%, a fost inregistrata la fabricarea produselor din tutun, unde venitul brut mediu a fost de 25.519.062 lei, iar cel net de 18.806.607 lei, se arata intr-un comunicat al INS.
Obiectul funerar executat din calcar marmoros, cu o greutate de 700 de kilograme, este considerat de arheologi drept “cea mai mare descoperire din antichitatea romana“, care ne ofera azi informatii extrem de pretioase despre organizarea impusa de romani in acea perioada pe pamantul Daciei.
Guvernatorul Bancii centrale a aratat ca aprecierea monedei nationale are un efect dezinflationist atat prin perspectiva preturilor de import, cat si prin restrangerea valorii creditului, pentru ca cea mai mare pondere este detinuta de imprumuturile in valuta.
google-analytics.com