Cautare

3658 de rezultate pentru "romanii" (3.00 secunde)
Referendumul poate ca ar fi trecut si PNL s-ar fi pozitionat de partea familiei traditionale, ceea ce, in perspectiva alegerilor viitoare, ar fi fost un imens avantaj, stiindu-se ca, in ciuda caderii referendumului, romanii sunt in majoritate impotriva casatoriilor intre persoane de acelasi sex!
Acest tip de arhitectura este indeajuns de atragator nu doar pentru romanii proaspat imbogatiti, ci si pentru cercurile diplomatice. Cladirea gazduieste conferinte internationale cu participanti din intreaga lume.
10 Decembrie 1989 La postul de radio Europa Libera, Mircea Carp anunta ca Liga anticomunista romana, organizatia romanilor refugiati in Ungaria, face apel la toti romanii sa condamne nerespectarea drepturilor omului in Romania.
Ceea ce inseamna ca avem de-a face cu un adevarat fenomen, iar noi romanii, ca de obicei, nu stim sa ne apreciem propriile valori.
Cred ca cercetarea romaneasca poate da mai mult, pentru ca romanii pot fi la fel de performanti ca oricare alte natii.
A fost copiata, dactilografiata, circuland atat in tara, cat si la romanii din strainatate. Am descris deja opiniile despre carte in alte lucrari.
Celelalte doua state europene prezente in Irak, Italia si Polonia au anuntat deja acest lucru, pana si americanii isi pregatesc deja retragerea, numai romanii nu au spus nimic pana acum", ne-a declarat Hasotti.
"Eu sper sa iasa bine pentru tara, sa nu fim tratati ca niste oameni cu doua fete. Oricum romanii sunt cunoscuti ca tradatori", a declarat Danut Moisoiu, presedintele executiv al democratilor municipali.
Potrivit unui sondaj Gallup dat publicitatii ieri, aproximativ 62% dintre romani cred ca tara noastra ar trebui sa-si retraga trupele din Irak.
Coordonatoarea programului, deputatul PNL Mona Musca, observator la Parlamentul European, s-a aratat optimista in ceea ce priveste data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, afirmand ca la 1 ianuarie 2007 toti romanii vor sarbatori aderarea.
sa lupte pentru mentinerea Aliantei D.A., "pentru ca romanii au incredere in ea, si poate castiga alegerile in 2008", si ca PNL sa realizeze ca pierde din credibilitate si sa ia masurile adecvate pentru a stopa declinul.
Mai mult purtatorul de cuvant al PSD a declarat ca "la MAE, cei care ar trebui sa construiasca politica externa se ascund" si a catalogat drept "jenanta" prestatia ambasadorului Romaniei la Beirut in privinta repatrierii romanilor din Liban si ca acesta "alearga" dupa autobuze pentru romanii care vor sa paraseasca aceasta tara.
Acum romanii pot vedea ca problemele care macina coalitia nu sint create de Partidul Conservator sau Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania", a declarat pentru "Monitorul de Galati" deputatul conservator Liviu Bogdan Ciuca.
Romanii sprijina restructurarea treptata a structurilor guvernamentale si punerea integrarii in capul listei de prioritati a Romaniei, arata ultimul sondaj efectuat de catre Biroul de Cercetari Sociale.
Romanii vor plati astfel 400 - 500 de lei in plus pentru fiecare paine cumparata. Conform unui ordin al ANSVSA, firmele trebuie sa plateasca din august intre 50 si 50.000 de euro pentru controalele de stat, la care se adauga salariile angajatilor care ii supravegheaza.
Tinerii din Partidul National Liberal au organizat sase echipe pe care le-au trimis in strada pentru a stringe semnaturi de la romanii care vor ca tara noastra sa-si retraga trupele din Irak.
"In conditiile in care aceasta actiune a pornit recent in majoritatea judetelor, este o cifra foarte buna, care ne arata ca romanii isi doresc cu adevarat sa aducem in tara aceste trupe", a spus Teodor Atanasiu.
Oricat de mult s-ar inaspri conditiile de luare a creditelor, romanii gasesc mereu o cale de a le accesa. Cam asta s-ar putea spune si despre consilierii, primarii si viceprimarii care, conform Legii nr.
Romanii sunt de parere ca aproape 70% dintre politicieni sunt corupti. Pe locul doi, cu 61 de procente se situeaza oamenii de afaceri.
"Europenii au sugerat caa ar fi bine ca romanii saa-si purifice moral clasa politicaa. In aceastaa problemaa nu se dau cartonase rosii sau galbene, dar, dacaa vrem saa ne integraam in Uniune, trebuie saa facem acest efort.
google-analytics.com