Cautare

5800 de rezultate pentru "pharmaceutical telefon ciresica constanta" (3.37 secunde)
In aceasta perioada, specialistii Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime SA Constanta lucreaza la compatibilizarea contractelor de inchiriere din Zona Libera a Portului Constanta cu prevederile legislative ulterioare semnarii acestor contracte.
In urma sanctiunilor aplicate de la inceputul acestui an, inspectorii din cadrul Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorilor (IRPC) Constanta au reusit sa "smulga" din buzunarele agentilor economici care nu au respectat legea o suma aproximativa de 705.950 de lei. ... Braila, Constanta si Tulcea.
La sediul Patronatului IMM Constanta a avut loc ieri o conferinta de presa la care au fost prezenti Iulian Groposila, presedintele PIMM, Ioan Badica, seful Inspectoratului de Concurenta Constanta, precum si alti membri ai echipei de conducere a PIMM Constanta.
"Ziua Portului Constanta", eveniment organizat de Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime SA Constanta (CN APMC).
Deturnarea traficului de materii prime pentru aprovizionarea Combinatului Sidex din Galati, apartinand Grupului Arcelor Mittal, din Portul Constanta, pe Canalul Dunare-Marea Neagra, catre portul bulgaresc Burgas, a reprezentat subiectul principal al conferintei de presa comune sustinuta la Terminalul de Pasageri din cel mai mare port autohton de senatorul PDL Mircea Marius Banias, alaturi de Ioan Balan, directorul general al CN Administratia Porturilor Maritime (CN APM) SA, Valentin Zeicu, directorul general al CN Administratia Canalelor Navigabile (CN ACN) SA, Viorel Panait directorul general al SC Comvex SA si Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical.
Ministrii Transporturilor si Culturii s-au contrat in Guvern pe tema Autostrazii Cernavoda-Constanta, Boagiu acuzand ca proiectul este intarziat deoarece Cultura nu a efectuat descarcari arheologice, iar Kelemen demonstrand ca si-a facut treaba, dar Transporturile nu au prevazut bani in acest sens, informeaza Mediafax.
de cosmar din optimile Cupei Cupelor, cu Benfica Lisabona, Energia Pandurii Targu Jiu are parte astazi, de la ora 18.00, de un nou duel tare, de aceasta data in Liga Nationala de handbal masculin, cu campioana HCM Constanta.
Astfel, in perioada 22-30 Aprilie 2015, biletele pentru spectacolele de la Bucuresti, Constanta, Brasov, Cluj si Timisoara sunt mai ieftine cu 40 de procente!
PD Constanta este acea organizatie pe care toata lumea vrea sa o conduca. ... Mai ales ca Partidul Democrat Constanta chiar nu isi permite sa aiba asemenea probleme. PD Constanta trebuie sa-si rezolve relatia cu partenerul de Alianta, cu PNL.
PSD Constanta este pe val. In judet a facut cea mai buna figura din cate se putea la alegerile locale, in timp ce altii nu au reusit macar sa-si urneasca tot electoratul din casa, asa incat PSD Constanta poate emite acum pretentii.
Era la mine in birou, nu in alta parte - ca sa nu fie dubii ca m-am intalnit la Golden Blitz sau la Ciresica.
Daca initial s-a crezut ca va prefera din nou Restaurantul „Ciresica” (cel care la aceasta ora este inchis), presedintele s-a multumit numai sa treaca pe la patronul acestuia, Costel Minca.
La randul sau, primarul orasului, Zamfir Iorgus, ne-a declarat ca a „auzit“ ca presedintele Romaniei ar dori sa petereaca la cumpana dintre ani pe litoralul sudic al Marii Negre, si asta dupa ce o buna parte a sezonului estival a fost nedespartit de zona Mangaliei, unde a asistat la Festivalul „Callatis“, la expozitia de fotografie a Ioanei, fiica sa cea mare, la Targul de Carte si la „agapele“ de la Neptun, de la deja celebra de acum Terasa „Ciresica“.
Si, tot conform traditiei, presedintele Romaniei s-a cazat la vilele speciale din Neptun, iar prima cina a luat-o la restaurantul sau preferat, "Ciresica", apartinand omului de afaceri din Mangalia Costel Minca.
Pe terasa "Ciresica" din statiunea Olimp, presedintele Romaniei s-a distrat de minune in prezenta consoartei sale, de data aceasta destul de departe de privirile indiscrete ale presei, reporterii si cameramanii facand adevarate figuri echilibristice pentru a putea surprinde, cu camera video sau foto, crampeie din scurta distractie a primului om in stat.
Deci, in plan personal, Basescu poate sa barfeasca partidele si liderii acestora cat pofteste, dar numai pe la "Ciresica" - ori prin carciumile din Neptun, unde se mai intalneste "intamplator" cu madam Elena - dar nicicum de la tribuna oficiala a Admistratiei Prezidentiale, pe care se afla stema statului roman.Cand vorbeste de acolo, deci cand se exprima institutia si nu umorile din el, Basescu are obligatia sa respecte si aceasta parte a Poporului care este structurata in partide.
Atitudinea dlui Basescu fata de plecarea din tara a medicilor nu este una conjuncturala, de tipul epitetelor pe care domnia sa le mai scapa la cate-un sprit pe la terasa Ciresica.Este vorba de o atitudine politica nu a oricui, ci a presedintelui Romaniei, prezentata ca atare intr-o declaratie oficiala difuzata pe televiziunea nationala.Si este o atitudine nu despre un lucru oarecare, izolat si pasabil, ci una cu semnificatii mult mai largi, care exprima dezinteres fata de specialistii de varf ai tarii, fata de valori, in general, fata de populatia lipsita de serviciile celor plecati si, nu in ultimul rand, fata de costurile imense investite de stat in cei care pleaca.
Inpolitics il citeaza pe Bogdan Teodorescu: "Suntem in situatia sinistra de a compara relele sefului statului". Puteti citi in continuare opinia analistului politic despre noul scandal in care este implicat presedintele Romaniei, acuzat ca ar fi palmuit un turist roman pe malul marii.
Cunoasterea acestuia ar fi mult mai interesanta decat incidentul de la Ciresica, pentra ca ar putea fi vorba de lucruri care vor influenta direct viata noastra.
In 2008, era la mine in birou, nu in alta parte, ca sa nu fie dubii ca m-am intalnit la Golden Blitz sau la Ciresica.
google-analytics.com