Cautare

909 de rezultate pentru "monica" (2.62 secunde)
S-au semnat declaratii politice intre Alianta, PC si UDMR Ultimul pe lista invitatilor din seara de vineri, dar reprezentantul de seama al Partidului Democrat de la care libereii au multe de invatat a fost Emil Boc, presedintele PD, care a venit insotit de catre deputatul Monica Iacoviti si deputatul Roberta Nastase.
Vicepresedintele democrat, Ioan Oltean, a declarat ieri ca ministrul Monica Macovei a gresit referindu-se la cazul Ciupe, intrucat s-a pronuntat intr-un dosar nedefinitivat, existand riscul influentarii deciziei judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In timpul intalnirii de la Palatul Victoria, primul ministrul si ministrul Justitiei, Monica Macovei, au cerut institutiilor implicate eficientizarea luptei impotriva coruptiei.
Presedintele PP, Corneliu Ciontu, a trimis ieri scrisori deschise sefului statului, Traian Basescu, premierului Calin Popescu-Tariceanu, ministrilor Monica Macovei si Vasile Blaga, precum si Parlamentului European, acuzand excesul de zel al politistilor, care „si-au depasit prerogativele si, raspunzand unor foarte probabile presiuni politice, au hartuit sistematic pe cei care au semnat pentru infiintarea PP“.
Printre colaboratorii primului numar se regaseau Catalin Tache, Cristi Godinac, Romeo Diaconescu, Daniela Dimitru sau Monica Radoi. Ziarul Curentul este lansat la Bucuresti in octombrie 1997 in serie noua, cotidianul aparand pentru prima data in 1928.
Comisarul european se va intalni cu presedintele Traian Basescu, cu primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu, cu ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu, cu ministrul Integrarii Europene Anca Boagiu, cu ministrul Justitiei Monica Macovei, cu ministrul de Interne Vasile Blaga si cu ministrul Finantelor Sebastian Vladescu.
Monica Iacob-Ridzi, Elena Udrea si Radu Mazare au primit premiul "Pitiponceala politica pe banii nostri" "Se acorda politicienilor-vedeta, care isi fac operatii de imagine pe bani publici, injectand colagen media in fata opiniei publice.
„O cunoasteti pe Monica Macovei si daca ea ar fi constatat ca este o ingerinta a mea in actul de justitie, si-ar fi dat demisia”.
Dar, cu toate ca actuala guvernare are de gand, prin proiectul de lege initiat de liberali, sa readuca Registrul Comertului la Curtea de Conturi, ministrul Justitiei, Monica Macovei, s-a pronuntat pentru ramanerea Registrului la ministerul pe care-l conduce.
Monica Margineanu Carstoiu, CșI - Institutul de Arheologie "Vasile Parvan" al Academiei Romane, presedinte al Asociatiei "Arhitectura. Restaurare.
„Cele doua tari au avut strategii diferite, bulgarii bazandu-se in exclusivitate pe parlamentarii observatori, in timp ce Guvernul Romaniei a ales sa trimita la dezbateri doi ministri - Anca Boagiu, ministrul Integrarii Europeane, si Monica Macovei, ministrul Justitiei.
Printre colaboratorii primuluinumar se regaseau Catalin Tache, Cristi Godinac, Romeo Diaconescu,Daniela Dimitru sau Monica Radoi. - Ziarul Curentul este lansat la Bucuresti in octombrie 1997 inserie noua, cotidianul aparand pentru prima data in 1928.
In schimb, Monica Niculescu, favorita numarul 3, a fost invinsa de rusoaica Anna Chakvetadze, scor 6-0, 6-4. Pentru accederea in turul doi, Halep, Begu si Cirstea vor primi cate un cec de 2.950 de dolari si 30 de puncte WTA.
Slatineanca Monica Niculescu ramane cel mai bine clasata, pe locul 29, o treapta mai jos fata de saptamana trecuta. Irina Begu a urcat 7 locuri si se afla pe 46, in timp ce Sorana Cirstea (48), Simona Halep (50) si Alexandra Dulgheru (57) au stationat.
"Avand in vedere ultimele afirmatii ale doamnei ministru Monica Macovei, prin care anunta infiintarea unei agentii pentru controlul averilor demnitarilor, consideram ca exista intentia de a deturna un proiect de lege ce trebuia discutat si aprobat in Parlament si, pe de alta parte, limiteaza aplicabilitatea unei anume legi numai la categoria demnitarilor", se arata intr-un comunicat al PC.
In meciul de dublu, Monica Niculescu si Klara Zakopalova au pierdut in fata perechii Cara Black si Sania Mirza (Zimbabwe / India), cap de serie numarul 6, scor 5-7, 1-6.
Presedintele PD, Emil Boc, a anuntat ieri ca va recomanda ministrului Justitiei, Monica Macovei, realizarea unei analize a legislatiei europene pentru a vedea in ce masura sunt cuprinse si rudele pana la gradul IV in declaratiile de avere si interese.
Elisabeta Lipa, Monica Rosu, campioana olimpica, realizatorii radio-TV Eli Roman (Realitatea TV), Florentina Opris (Kanal D), Claudiu Lucaci (TVR), Irina Pacurariu (TVR), Mihai Radulescu (TVR) Liana Stanciu (TVR), Bogdan Nicolai (bogdannicolai.ro), Radu Restivan, blogger sportiv.
Imnul Romaniei a fost interpretat de Monica Anghel si Marcel Pavel, si fredonat, de asemenea, de Simona Halep si de fanii din tribune.
Afirmatiile liderului democrat vin pe fondul scandalurilor din ultima vreme in care a fost implicat Tariceanu - telefonul dat procurorului general Ilie Botos referitor la cazul Rompetrol, precum si intalnirile dintre premier, Dinu Patriciu si ministrul Justitiei, Monica Macovei.
google-analytics.com