Conducerea liberala s-a declarat decisa sa demareze dezbaterea proiectului fuziunii cu democratii, desi la sfarsitul anului trecut, cand tema a fost relansata de presedintele Traian Basescu, PNL nu s-a grabit sa dea termene clare.
Liderul PNL, premierul Calin Popescu-Tariceanu (foto), a inclus pe lista de prioritati stabilita de conducerea partidului pentru 2006, ce-i drept, pe ultimul loc, obiectivul fuziunii cu PD. El a completat ca acesta s-ar putea realiza intr-un an, cel mult un an si jumatate, insa in nici un caz nu poate fi vorba de o perioada mai mare de timp.
Cat priveste culoarea politica a viitoarei formatiuni rezultate din fuziune, presedintele PNL a tinut sa precizeze ca noul partid va trebui sa aiba o componenta puternic liberala, pentru a exista adeziunea membrilor la proiect.
"Dorim sa deschidem discutiile privind fuziunea, desi in unele organizatii locale mai sunt inca dispute intre PNL si PD. Acestea trebuie solutionate rapid, iar discutiile despre fuziune sa nu dureze prea mult. Ma bucur ca si PD si-a manifestat, in fine, disponibilitatea pentru realizarea acestui proiect", a mentionat Tariceanu, aducand in discutie faptul ca anul trecut el personal a propus public democratilor tema fuziunii, fara a primi un raspuns clar.
Liderul liberal a explicat ca proiectul va fi elaborat de catre un grup de lucru comun PNL-PD si va porni dinspre organizatii spre centru. Tariceanu nu a comentat insa daca va fi folosit proiectul de fuziune realizat de fostul lider al partidului, Valeriu Stoica.

Lista lui Tariceanu

Presedintele PNL a inceput lista de prioritati a partidului sau cu reforma clasei politice. Astfel, pentru 2006 liberalii si-au propus rezolvarea problemei migratiei politice a alesilor locali, profesionalizarea clasei politice prin introducerea votului uninominal, elaborarea codului electoral si prevenirea fraudarii alegerilor, precum si promovarea legii lustratiei si a legii CNSAS.
Tariceanu a adaugat ca o prioritate o reprezinta, de asemenea, crearea unei structuri pentru verificarea declaratiilor de avere ale demnitarilor, structura care va functiona in cadrul ANAF.
Pe de alta parte, Tariceanu a vorbit si despre dezbaterea interna a PNL privind schimbarea sistemului constitutional, fara a da insa prea multe detalii. El a reluat ideea sustinerii unui parlament bicameral, insa in care sa se elimine paralelismele intre cele doua foruri legislative. In privinta atributiilor presedintelui si ale premierului, liderul liberal a comentat ca in Constitutie ar fi loc de o delimitare mai clara a atributiilor celor doua institutii.
Alte prioritati expuse de primul-ministru au mai vizat reforma in agricultura si in infrastructura rurala, precum si in sanatate, domeniu in care Tariceanu a vorbit despre posibila asumare a raspunderii pe pachetul de legi initiat de Eugen Nicolaescu.
In ceea ce priveste administratia publica locala, liderul PNL a precizat ca primii pasi spre reforma au fost facuti prin Legea prefectului. Totusi, el a accentuat necesitatea sporirii eforturilor in domeniul descentralizarii.

Conservatorii acuza deturnarea "Legii Voiculescu"

Interesul Aliantei D.A. de a introduce controlul real al averilor demnitarilor ii deranjeaza pe conservatori, care-si doresc sa le fie recunoscuta paternitatea proiectului cunoscut sub denumirea de "Legea Voiculescu". PC a depus la Senat, in urma cu sapte luni, un proiect de lege care vizeaza controlul averilor provenite din venituri ce nu pot fi justificate legal tuturor persoanelor, inclusiv pentru demnitari. "Avand in vedere ultimele afirmatii ale doamnei ministru Monica Macovei, prin care anunta infiintarea unei agentii pentru controlul averilor demnitarilor, consideram ca exista intentia de a deturna un proiect de lege ce trebuia discutat si aprobat in Parlament si, pe de alta parte, limiteaza aplicabilitatea unei anume legi numai la categoria demnitarilor", se arata intr-un comunicat al PC.