Cautare

4428 de rezultate pentru "ministru" (6.20 secunde)
Primul-ministru a continuat explicand ca, daca primul obiectiv presupune un ritm al reformelor deloc agreabil, cel de-al doilea este extrem de costisitor.
Tot miercuri seara, PD a inaintat primului-ministru sase nominalizari pentru posturi de secretari de stat. Astfel, pentru functia de negociator-sef adjunct din cadrul MIE, PD l-a desemnat pe Adrian Nitu, propus initial pentru un post de secretar de stat in MAE.
Nesansa lor este ca acum se discrediteaza ei, pentru ca nici un ministru din delegatia care l-a insotit pe Calin Popescu-Tariceanu si nici premierul nu au facut vreo referire la mostenirea lasata de PSD, ci pur si simplu au afirmat:
Vasile Blaga a demisionat dupa ce a fost numit consilier prezidential. Ulterior, el a fost desemnat ministru, functie care nu mai este incompatibila cu cea de parlamentar.
De fapt, prin aceasta manevra, Mitrea, pe ultima suta de metri a mandatului de ministru, a reusit introducerea in forul suprem de conducere a porturilor Constanta, Mangalia si Midia a trei cozi de topor care au ingrosat grupul sustinatorilor lui Moldoveanu, respectiv ai clientelei politice locale a fostului partid de guvernamant.
Imediat ce a fost oficializata candidatura lui Vasile Blaga, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, cel mai probabil candidatul PNL pentru Primaria Capitalei, a declarat ca prin nominalizarea fostului ministru de Interne PD-L va pierde Bucurestiul deoarece "bucurestenii vor altceva".
Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu considera regretabil faptul ca pensionarii sunt folositi ca masa de manevra politica. Afirmatia sa vine ca urmare a unor informatii vehiculate in presa potrivit carora PSD si PD-L ar fi sponsorizat venirea la Bucuresti a pensionarilor care au participat la mitingul din fata Palatului Victoria.
Dupa ce a mai sustinut ca a tacut pana acum doar pentru a-l proteja pe Tariceanu, Catarama s-a grabit sa arunce un alt maldar de paie pe focul proaspat aprins, aruncand practic responsabilitatea afacerii SAFI in carca actualului prim-ministru:
Fostul lider PNL a dorit sa sublinieze succesul partidului, in cadrul Aliantei D.A., care a dus la formarea unui Guvern cu prim-ministru liberal.
Dincolo de ele, nimic, daca nu punem la socoteala ecourile vechilor vedete taraniste care i-au determinat pe membrii CNC-ului pusi pe unificare sa voteze daca il lasa sau nu sa ia cuvantul, sambata, pe Ioan Muresan - fost lider al partidului si ex-ministru.
El mentioneaza totodata ca PSD nu a pierdut guvernarea la urne, ci in Parlament, partidul neputand mentine de partea sa majoritatea parlamentara pentru ca potentialii sai aliati, UDMR si PUR, au migrat liber catre “gruparea politica ce a desemnat prin vointa prezidentiala candidatul la functia de prim-ministru“.
in conditiile in care se stie deja ca viitorul prim ministru al Romaniei va fi membru PD-L, iar aceasta formatiune va duce un razboi pe viata si pe moarte cu social-democratii, viitorul consiliu al PSD nu va avea deloc vremuri usoare.
Legea prevede ca in cadrul aparatului de lucru al Guvernului functioneaza Cancelaria primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, aparatul de lucru al celor trei ministri de stat, Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul si Departamentul pentru Relatii Interetnice.
Primul-ministru a spus ca s-a sesizat in legatura cu acest subiect in urma materialelor aparute in presa si ca i-a atentionat pe prefecti cu toata severitatea sa intre in legalitate.
Deputatul liberal Emil Strunga a declarat marti ca presedintelui Traian Basescu ar trebui sa ise dea o oglinda in care sa se uite mai des, facand referire la calificarea de imbecil facuta de Basescu unui ministru liberal.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a transmis joi presedintelui Traian Basescu propunerea privind numirea Marianei Campeanu in functia de ministru al Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.
Cum actualul ministru este hotarat sa revigoreze aerul din inspectoratele "obosite”, in cadrul intalnirii care a avut loc in cursul zilei de joi, 10 februarie a.c., o serie de capete din cadrul inspectoratelor de politie din tara au fost trimise sa se odihneasca, printre acestea numarandu-se si seful IPJ Constanta.
Talpes considera ca Plesu isi aroga prerogative de ministru de Externe, substituindu-se demnitarului guvernamental. “De ce il chinuiti, domnule presedinte?
In ceea ce priveste procedura de declansare a anticipatelor, el a precizat ca acestea nu pot fi declansate decat daca si primul-ministru doreste acest lucru.
“CNS ii cere primului-ministru al Ungariei sa initieze completarea tratatului de baza cu un cuprins care se extinde la dreptul la autonomie teritoriala a secuilor, ca o comunitate indigena pe teritoriul lor“, se precizeaza in documentul adresat Guvernului si premierului ungar.
google-analytics.com