Consiliul National de Conducere (CNC) al Aliantei D.A. PNL-PD a decis miercuri seara ca toti secretarii de stat sa fie numiti astazi la pranz, a declarat vicepremierul Adriean Videanu (PD).
Faptul ca s-a intarziat atat de mult cu numirea secretarilor de stat reprezinta, in opinia lui Videanu, “o carenta institutionala a Aliantei D.A.“. El a explicat ca CNC ar fi trebuit sa se intalneasca saptamanal si sa ia decizii, obligatorii atat pentru PD, cat si pentru PNL. Acest fapt nu s-a mai intamplat, pentru o perioada, si “s-a lasat la latitudinea fiecarei formatiuni politice sa-si faca treburile“, de aici rezultand o anumita intarziere in nominalizarea secretarilor de stat.
Tot miercuri seara, PD a inaintat primului-ministru sase nominalizari pentru posturi de secretari de stat. Astfel, pentru functia de negociator-sef adjunct din cadrul MIE, PD l-a desemnat pe Adrian Nitu, propus initial pentru un post de secretar de stat in MAE.
Marius Balu si Ion Ioan au fost propusi pentru posturi de secretari de stat in MApN, iar Traian Popa pentru un post similar in cadrul Ministerului Economiei.
La Casa Nationala de Pensii, PD l-a desemnat pe Mihai Seitan, iar la Departamenul de politici sociale din cadrul Ministerului Muncii un post de secretar de stat ii va reveni Mariei Muga.
Democratii nu au decis inca pe cine vor nominaliza pentru cele doua posturi de secretari de stat care le revin in cadrul Ministerului de Interne, nici pentru cele doua posturi de la Ministerul Transporturilor si nici persoana care va conduce Secretariatul pentru romanii de pretutindeni din cadrul MAE.