Presedintele Traian Basescu nu pare sa se impace cu parerea premierului Tariceanu legata de organizarea alegerilor anticipate. Miercuri seara, intr-o emisiune transmisa de Antena 1, Basescu a declarat ca-si mentine punctul de vedere in privinta necesitatii organizarii alegerilor anticipate, precizand ca acestea ar trebui sa aiba loc “cel mai tarziu“ in mai sau iunie. Cu numai o zi inainte, Tariceanu afirmase ca nu exclude posibiltatea unor alegeri anticipate, cu conditia ca acestea sa fie organizate dupa data aderarii, adica dupa 1 ianuarie 2007.
Basescu a spus ca alegerile anticipate ar putea avea loc si in septembrie sau octombrie, dar ca oricum trebuie organizate in acest an.
Basescu a precizat ca si punctul de vedere al premierului Tariceanu pe aceasta tema “are valoarea lui“, dar ca isi da seama ce inseamna sa ai dificultati cu unele partide care “au mai multe pretentii decat potential, care isi mai joaca potentialul si prin televiziuni“.
“Corect este ca Alianta sa-si asume responsabilitatea, in conditiile in care are si puterea toata“, a adaugat presedintele.
In ceea ce priveste procedura de declansare a anticipatelor, el a precizat ca acestea nu pot fi declansate decat daca si primul-ministru doreste acest lucru. Basescu a aratat ca alegerile anticipate pot fi declansate prin demisia Guvernului Tariceanu, care sa-si depuna de doua ori mandatul.

Lupta impotriva coruptiei

Basescu a atacat si problema luptei impotriva coruptiei. El a declarat ca este in continuare nemultumit, deoarece nu s-a depasit faza in care “dosarele se muta de la PNA la Parchetul General“.
“Nu sunt multumit pentru ca Politia, in ansamblul ei, este la stadiul la care se preda - chestorii care stiu ca sunt bagati in diverse afaceri locale cer pensionarea. Ceea ce este bine, pentru ca acest lucru corespunde solicitarii mele. Mai avem destule probleme insa si pe toata scara luptei anticoruptie, si in Parchete, si in instantele de judecata“, a spus presedintele Basescu.
“Vom fi nevoiti sa modificam legea, in asa fel incat sa cream conditii judecatorilor si procurorilor competenti sa acceada in functii. Nu avem solutie. Nu putem astepta ca un procuror care de 15 ani nu a facut decat politica cu dosarele sa mai stea 15 ani in Parchetul General sau in Consiliul Superior al Magistraturii. Modificam legea. Presedintele are obligatia sa creeze conditii ca procesul de lupta impotriva coruptiei sa devina eficient“, a precizat Traian Basescu.