Cautare

2561 de rezultate pentru "membri minori" (2.73 secunde)
Vor avea loc, totodata, intrevederi cu membri ai Cabinetului de Ministri - ministrul Dezvoltarii Economice, Shahin Mustafayev, ministrul Industriei si Energiei, Natig Aliyev, ministrul Afacerilor Externe, Elmar Mammadyarov, presedintele SOCAR, Rovnag Abdullayev.
Aceasta se va desfasura la hotel Splendid din statiunea Mamaia, iar la eveniment vor participa si membri ai APL Valu lui Traian.
Evenimentul s-a desfasurat la hotel Splendid din statiunea Mamaia, unde din partea romana au participat atat membri ai administratiei publice locale din Valu lui Traian, cat si producatorii.
Intr-o sedinta furtunoasa care a durat peste patru ore, Ioan Vigaru, director adjunct al SC Mercur SA (firma controlata de SIF Oltenia), a castigat detasat presedintia institutiei, fiind votat de 42 de membri ai Camerei (din 80 de voturi exprimate), in timp ce contracandidatii sai, Constantin Raducanoiu si Octavian Vulpescu, au iesit din cursa, primul cu 29, iar cel de-al doilea, cu numai noua voturi.
In cadrul vizitei, Traian Basescu s-a intalnit cu presedintele DMHI, Vasile Iorga, si cu membri reprezentanti ai patronatului corean. In opinia presedintelui, principala problema cu care se confrunta santierul din Mangalia este lipsa lichiditatilor.
Initiativa acestei actiuni apartine mai multor membri de sindicat care locuiesc in zona poluata si care nu inteleg de ce nu se poate stopa acest fenomen care le pune in pericol sanatatea proprie si a familiilor.
Mai mult decat atat, liderul protestatarilor reuniti ieri, Ion Bancila, care este de altfel presedintele Sindicatului "Scutul", a precizat faptul ca mai multi membri i-au adus la cunostiinta faptul ca nu pot deschide geamurile locuintelor din cauza prafului generat de unitatea Alas Premix.
In data de 10 septembrie 2009 a avut loc la Bucuresti prima reuniune internationala a Board-ului Institutului Aspen la care au participat membri din conducerea Institutului Aspen din Statele Unite, in frunte cu Leonard Lauder, presedintele emerit al Institutului Aspen, precum si reprezentanti ai Institutului din Italia, Franta, Germania si India.
In urma cu 131 de ani lua fiinta Uniunea Generala Postala prin semnarea Tratatului de la Berna de catre cei 22 de membri fondatori, printre care si reprezentantul Principatelor Romane - George Lahovari, Director General al Postelor si Telegrafului.
"Dupa 20 de ani de la Revolutia din 1989, libertatea presei in pericol!" Reprezentantii celor 9000 de membri ai MediaSind din presa scrisa, radio, televiziune, edituri si tipografii au discutat impreuna cu invitatii lor despre situatia critica in care se afla industria de media in aceasta perioada de criza economica.
Cuprinzand marturisiri de-ale oamenilor care au pornit Revolutia si relatari ale unor membri ai regimului Ceausescu care s-au intors impotriva acestuia, CNN urmareste scanteia care a declansat evenimentele din Decembrie ’89 si violentele care au urmat.
Deciziile privind probleme de creditare vor fi luate cu majoritatea voturilor statelor membre, in timp ce chestiunile fundamentale, precum acceptarea unor noi membri sau negocierea termenilor de imprumut, vor necesita consens intre toti participantii si un vot unanim.
In cadrul Consiliului Judetean s-a desfasurat ieri o consultare publica atat cu reprezentanti ai unor institutii deconcentrate, cat si primari ai comunelor din judet, dar si membri ai filialei Transelectrica Bacau cu privire la initierea unui proiect de realizare a unei legaturi electrice aeriene (LEA) de 400 de kilovolti.Finantarea proiectului retelei electrice va fi sustinuta prin programul BERD, iar executia lucrarilor va fi suportata de cei doi beneficiari, respectiv Transelectrica, pe teritoriul roman, si Moldelectrica, in Republica Moldova.
Afli instant ce membri noi s-au inscris, cine s-a conectat cu cine, ce profile au fost actualizate si cine a scris pe forumul de business.
Cateva sute de persoane, oficialitati din Ministerul Agriculturii, membri ai Comisiilor de Agricultura din Camera Deputatilor si Senat, reprezentanti internationali si locali ai companiilor din domeniul protectiei plantelor, producerii de samanta, utilaje si echipamente agricole, cercetatori agricoli, distribuitori regionali de inputuri pentru agricultura si fermieri, precum si reprezentanti ai unor banci au participat la eveniment.
In cadrul FORUMULUI FINANCIAR de la Bucuresti, Nouriel Roubini va avea un panel dedicat si va participa, de asemenea, la o serie de intalniri cu membri ai comunitatii politice si de afaceri din Romania.
Dorina Stroe se ocupa de evenimente, fiul Laurian - de hoteluri si magazine, iar seniorul, Mircea Stroe, ii "supervizeaza" pe cei doi membri ai familiei sale, a explicat zambind tanarul Laurian, recunoscand astfel ca tatal sau conduce afacerile.
In 2010, firma a concurat pentru aria Nordul Gorjului de Est - o suprafata de peste 49.000 de hectare, unde se afla si pesterile Muierii si Polovragi - si a castigat, cu toate ca unii membri ai comisiei au opinat ca firma nu are suport logistic si financiar si nu i-au dat punctaj de trecere.
Raportul S&P aminteste ca, dupa victoria la limita a lui Traian Basescu la alegerile prezidentiale de la finalul anului trecut, PD-L a reusit sa creeze o majoritare parlamentara cu UDMR, la care s-au asociat si membri din alte partide, ce au schimbat tabara dupa rezultatul scrutinului.
Pentru ca brusc membrii Uniunii Europene care sunt si membri ai zonei euro au uitat ca sunt in aceeasi barca, si cauta cu frenezie solutii pe cont propriu.
google-analytics.com