Cautare

5562 de rezultate pentru "liste note examen suplinire iasi 6 august invatamant" (7.28 secunde)
Senatorul Cristian Diaconescu, vicepresedinte al Partidului Social Democrat, a participat ieri la deschiderea noului an de invatamant la o scoala din Constanta, prilej pentru a face o serie de afirmatii foarte interesante.
Instruirea pentru permis, eliminata din licee Alta prevedere, care a nascut deja controverse inca dinainte de a fi aprobata, se refera la instruirea elevilor si studentilor din unitatile de invatamant. Practic, unitatilor de invatamant de stat si particulare li se restrange dreptul de scolarizare pentru obtinerea permiselor de conducere.
Cele doua sindicate din invatamant au formulat peste 100 de plangeri la Tribunalul Gorj in care cer plata sumelor respective. ... Ei au recunoscut ca au calculat gresit", a declarat Gheorghe Calniceanu, presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Gorj.
Ordonanta de urgenta a guvernului din octombrie, prin care cresterile salariale din învatamânt au fost amânate pâna în aprilie 2009, este neconstitutionala deoarece afecteaza „drepturi complexe, care includ si dreptul la salariu, si dreptul la conditii rezonabile de viata, care sa asigure un trai civilizat si decent cetatenilor“.
Ordonanta de urgenta a guvernului din octombrie, prin care cresterile salariale din învatamânt au fost amânate pâna în aprilie 2009, este neconstitutionala deoarece afecteaza „drepturi complexe, care includ si dreptul la salariu, si dreptul la conditii rezonabile de viata, care sa asigure un trai civilizat si decent cetatenilor“.
Senatorul Darius Bogdan Valcov i-a adresat o INTREBARE Ministrului delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Mihnea Cosmin Costoiu. ... Infiintarea unei forme de invatamant tehnic superior in Municipiul Slatina. ... Iar resursele pe plan local sunt limitate doar la nivel de invatamant tehnic liceal.
Mai mult decat atat, conform cercetarilor, copiii unor parinti implicati absenteaza mai rar de la scoala, se comporta mai bine in mediul de invatamant si acced cu usurinta la nivele mai inalte de educatie. ... Doresc sa mai fac cateva precizari, tot referitoare la elemente din sistemul de invatamant.
Unitatile de invatamant preuniversitar si competitia ,, Scoala europeana" 2014", pe care o puteti citi in continuare. Competitia "Scoala Europeana" se adreseaza unitatilor de invatamant preuniversitar care au fost si sunt implicate in programele europene din domeniul educatiei si formarii profesionale.
Ce trebuie sa faca absolventii institutiilor de invatamant din promotia 2014 pentru a beneficia de somaj Absolventii din promotia 2014 care doresc să
Avem asteptari ca acestia sa invete, sa fie olimpici, sa fie premiati iar sistemul nostru de invatamant sa fie macar pe pozitii de egalitate cu cel din Finlanda. Asteptarile noastre sunt pozitive numai ca, daca deschidem ochii, ne loveste cruda realitate din sistemul de invatamant:
Propunerea legislativa prevede acordarea pensiilor de serviciu pentru cadrele didactice din mediul preuniversitar, care au o vechime de 30 de ani in invatamant. ... Proiectul legislativ a primit raport favorabil din partea Comisiei de invatamant.
38 de programe pot fi accesate in luna august de catre cei interesati de a obtine fonduri europene nerambursabile. ... Potrivit catalogului finantarilor postat pe site-ul MIMMC, ultimul termen-limita pentru depunerea proiectelor expira pe 29 august.
Daca in editia de ieri a ziarului nostru prezentam programele cu termene de depunere a proiectelor pentru luna august care pot fi accesate de societatile comerciale si ONG-uri, acum analizam sursele de finantare pentru autoritatile publice si reprezentantii universitatilor.
Sumele pe care mediul de afaceri le-a declarat la Fiscul doljean in luna septembrie sunt in scadere cu 13% fata de septembrie 2009, respectiv cu 2,33% mai putin decat in august 2010, ceea ce inseamna ca firmele din judet au avut mai putini salariati (deci au platit contributii mai mici) si ca activitatea economica a fost la nivel mai mic.
- Sambata, 16 iunie - Orchestra Angely's Symphonic - Duminica, 17 iunie - Cvartetul Bella Musica - Sambata, 23 iunie - Cvartetul Passione - Duminica, 24 iunie - Sinfonia Bucuresti - Sambata, 30 iunie - Traffic Strings - Duminica, 1 iulie - Cvartetul Passione - Sambata, 7 iulie - Symphactory Cvintet - Duminica, 8 iulie - Sinfonia Bucuresti - Sambata, 14 iulie - Grupul Vocal Acapella - Duminica, 15 iulie - Symphactory Orchestra - Sambata, 21 iulie - Europe Now Chamber Cvartet - Duminica, 22 iulie - Orchestra Angely's Symphonic - Sambata, 28 iulie - Sorin Zlat Cvintet - Duminica, 29 iulie - Cvartetul Passione - Sambata, 4 august - Grupul Vocal Acapella - Duminica, 5 august - Sinfonia Bucuresti - Sambata, 11 august - Europe Now Chamber Cvartet - Duminica, 12 august - Vunk unplugged - Miercuri, 15 august - Corala Barbateasca Ortodoxa Te Deum Laudamus - Sambata, 18 august - Symphactory Cvintet - Duminica, 19 august - Orchestra Angely's Symphonic - Sambata, 25 august - Grupul Vocal Acapella - Duminica, 26 august - Cvartetul Passione - Sambata, 1 septembrie - Sinfonia Bucuresti - Duminica, 2 septembrie - Symphactory Cvintet - Sambata, 8 septembrie - Cvartetul Bella Musica - Duminica, 9 septembrie - Grupul Vocal Acapella - Sambata, 15 septembrie - Orchestra Angely's Symphonic - Duminica, 16 septembrie - Symphactory Cvintet, Orchestra Lumini Sonore, Cristian Hanghiuc Accesul publicului la aceste concerte este liber.
Incepand din 31 august, un detinut care elaboreaza lucrari stiintifice poate beneficia de o reducere a pedepsei cu maximum 20 de zile, indiferent de numarul cartilor scrise. ... Medicul a fost condamnat, in august 2014, la 8 ani de inchisoare, si a executat un sfert din condamnare.
ßapte note informative Fost primar al Brasovului, deputatul liberal Ioan Ghise a recunoscut ca a colaborat cu Securitatea, insa sustine ca nu a facut politie politica si ca opinia publica trebuie sa faca distinctia intre turnatori.
La intalnirea cu parlamentarii comisiei de control a activitatii SRI, George Maior a explicat ca "SRI a infor-mat prin note informative bazate pe multiple surse si presedintele, si prim-ministrul in legatura cu fenomenele legate de zona energetica".
Potrivit artistului, acesta este si ultimum album ce va fi lansat sub egida Blue Note. ... Artistul a lansat 23 de albume aclamate la faimoasa casa de discuri Blue Note, ultimele trei concentrandu-se pe cvintetul sau, US FIVE.
6 / 2017 puteti citi un interviu interesant cu Bertrand Duchaufour, unul dintre putinii parfumieri instruiti in stilul clasic si care lucreaza in mod independent. ... - Nu am note preferate.
google-analytics.com