Cautare

3727 de rezultate pentru "liste note examen suplinire bihor28 august" (2.78 secunde)
Partidul Social-Democrat nu vrea sa colaboreze, in nici un fel, cu nici un partid de la putere. Pozitia social-democratilor a fost exprimata in cursul zilei de ieri de catre presedintele partidului, Mircea Geoana, care a repetat ca este adeptul alegerilor anticipate.
Cum era de asteptat, intalnirea pe care prefectii din mai multe judete din tara au avut-o cu reprezentantii Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor si cei ai Ministerului Administratiei si Internelor a dus la o concluzie fireasca pentru ministresa Sulfina Barbu.
In urma cu cateva zile, ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, l-a dat drept exemplu de comportament neadecvat in relatia cu organismele finantatoare ale Uniunii Europene pe Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta.
Purtatorul de cuvant al conservatorilor, Bogdan Ciuca, a declarat ieri ca la nivelul formatiunii pe care o reprezinta nu a fost facuta inca o evaluare a secretarilor de stat, dar a subliniat ca PC sustine restructurarea acelor secretari de stat care nu-si justifica activitatea.
Deputatul Lavinia ßandru, vicepresedintele PIN, a anuntat ieri ca va trimite DNA dosarul primarului municipiului Targu Mures, democratul Dorin Florea, pe care il acuza ca ar fi prejudiciat bugetul local cu peste 31 de miliarde de lei.
Suparat pe democrati pentru ca au relansat tema anticipatelor senatorul UDMR, Puskas Balint a declarat ieri, la Sfantu Gheorghe, ca proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale nu va trece de Parlament fiindca "nu exista vointa politica in acest sens".
Conducerea PSD Buzau ii acuza pe liberalii si democratii din plan local ca fac presiuni asupra social-democratilor din judet cu scopul de a-i racola pentru a-si acoperi deficitul electoral rusinos la nivel de judet.
Mai-marii Primariei Craiova poftesc, anul acesta, la fondurile puse la dispozitie de guvern, in baza Programului de dezvoltare a infrastructurii in spatiul rural.
Primarul Radu Mazare si presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, au aratat ieri intr-o conferinta de presa ultimele solutii dictate de Departamentul National Anticoruptie in dosarele penale in care erau implicati cei doi.
Autorizarea constructiilor temporare sau permanente in zona de coasta a Marii Negre aferenta statiunii Mamaia a fost interzisa miercuri in sedinta de Guvern.
In cursul noptii de marti spre miercuri, presedintele Romaniei, Traian Basescu, s-a aflat pe litoral, unde a petrecut doua ore impreuna cu consoarta sa la hotelul Majestic din statiunea Olimp.
Conducerea PSD i-a dat un ultimatum liderului social-democratilor din Arad, Dimitrie Musca, potrivit caruia, pana la inceputul saptamanii viitoare, acesta sa se hotarasca daca isi mentine sau nu decizia de a demisiona din functia de presedinte al PSD Arad, asa cum a anuntat acum doua saptamani.
Uniunea Civica Maghiara (UCM) incheie in aceasta luna actiunea de strangere a semnaturilor pentru inregistrarea Partidului Civic Maghiar, conducerea formatiunii sustinand ca mai are nevoie doar de cateva sute de semnaturi din doua judete si din Capitala.
Adrian Nastase i-a trimis in urma cu trei zile o scrisoare lui José Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, in care sustine ca este supus la presiuni politice de actuala Putere, care urmareste astfel ca "adversarul cel mai redutabil din campania electorala sa fie tinut cat mai mult pe tusa".
Peste 60 de membri fondatori si lideri ai organizatiilor de tineret ale PNL din 16 judete ale Transilvaniei s-au reunit ieri, la Cluj-Napoca, pentru a adopta o rezolutie privind actuala criza din partid.
Administratia doljeana mai are de asteptat pana la intrarea in posesia terenurilor apartinand fostelor unitati militare de la aeroport.
google-analytics.com