Cautare

3288 de rezultate pentru "lista cu note la titularizare" (2.76 secunde)
Astfel, lista de oferte a acestor companii s-a imbogatit cu numeroase locatii din marile orase sau de pe litoralul romanesc.
Firmele romanesti si maghiare din domeniul constructiilor vor putea participa impreuna la licitatii, incepand din noiembrie.
Bugetul alocat pana la sfarsitul anului a fost epuizat, astfel ca singura solutie a ramas sursa interna de finantare: se vor lua bani de la localitati bogate si se vor redistribui la cele sarace.
Asta pentru ca la adunarea generala a salariatilor, care a avut loc saptamina trecuta, s-a luat decizia ca sindicatul Romplas sa declanseze conflictul de interese daca administratia societatii nu raspunde pozitiv la cererile liderilor de sindicat facute in cadrul negocierilor purtate pe marginea contractul colectiv de munca pe unitate pe 2006-2007.
Listele cele mai "lungi" de audiente sunt, cum este si firesc, la edilii sefi ai Mangaliei. Primarul orasului, Zamfir Iorgus are, de doua ori pe luna, intalniri cu localnicii, pe lista inscrisilor la audiente regasindu-se, de fiecare data, cel putin 60-70 de persoane.
Dintre cele aproximativ 860 de locuri de munca scoase la concurs, cele mai multe (aproximativ 600) au fost pentru muncitori calificati in domeniile deficitare mentionate mai sus.
In prezent, Doljul "se mandreste" cu o suprafata de aproximativ 4,4 milioane metri patrati, adica 444 de hectare de teren potential contaminat.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a facut publica la inceputul lunii octombrie lista debitorilor preluati de la fosta Banca de Comert Exterior Bancorex SA si de la care are de recuperat aproape 1,2 miliarde dolari.
Salariatii si firmele cu restante la taxele si impozitele locale risca sa ramana fara bani in urma masurilor de executare silita. ... 765 de restantieri la plata taxelor si impozitelor locale s-au trezit ca nu-si pot incasa integral salariile sau ca au conturile bancare blocate.
Dupa ce tot anul Inspectoratul de Concurenta Constanta a organizat caravane de informare a autoritatilor locale si a mediilor de afaceri din judetul Constanta cu privire la legile concurentei, acum s-a intors roata, si a venit randul inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Concurenta Constanta sa se scoleasca.
Locatarii vizati de cele doua regii mai au timp doar pana la inceputul lunii decembrie sa isi achite restantele, in caz contrar vor intra in 2007 fara principalele utilitati.
Opel Corsa "D", "vicecampioana" europeana cu 232 de puncte, cu trei mai putin decat Ford S-Max, castigatoarea Best European Car 2007, este unul din modelele care candideaza la titlul de cea mai buna masina a anului 2007 in Romania.
In cursul zilei de miercuri, a avut loc o intalnire in cadrul proiectului "Imbunatatirea conditiilor de iernat pentru Branta Ruficollis la lacul Techirghiol", la care au participat reprezentanti ai Societatii Ornitologice Romane si ai Primariei din Techighiol.
La aniversarea a 10 ani de la darea in exploatare a Unitatii 1 de la Centrala Nuclearelectrica Cernavoda, presedintele Traian Basescu le-a adus cadou directorilor "nucleari" un ultimatum ambalat frumos in cuvinte de incurajare.
Galatiul va primi 3 milioane de lei de la bugetul statului pentru retehnologizarea si modernizarea sistemelor centralizate de producere si distributie a energiei termice, acest lucru fiind decis in cadrul ultimei sedinte de guvern.
Numarul romanilor care au vrut sa isi petreaca vacanta la peste 25 de grade Celsius a crescut cu 20 % fata de anul trecut. ... De pe lista romanilor nu au lipsit nici statiunile montane din Austria si Bulgaria.
Cu mai putin de o saptamana inainte de Craciun si cu vreo doua inainte de Revelion intrebarea fireasca este daca locuitorii din Craiova au fost sau nu tentati sa inchirieze o cabana pentru a-si petrece Sarbatorile de iarna.
De la anul, pachetele de tigari vor contine avertismente privind riscurile fumatului.
Oficiul National al Registrului Comertului va publica gratuit pe pagina sa de internet lista persoanelor supuse procedurii de insolventa.
Daca pensionarii doljeni sperau ca anul 2007 sa le aduca mai multe facilitati, bani mai multi si, pentru cei mai tineri, posibilitatea de a contribui la un fond de pensii privat, care se anunta obligatoriu o data cu intrarea tarii noastre in Uniunea Europeana, din pacate toti mai au de asteptat.
google-analytics.com