Cautare

8708 de rezultate pentru "joi 28 iulie 2005" (3.29 secunde)
"Noi stim ce s-a intimplat acolo, dar domnul Grosu n-a depus o sesizare scrisa la federatie decit joi dimineata, desi regulamentul spune ca o contestatie trebuie facuta la maximum o ora dupa ce ultimul concurent trece linia de sosire.
A murit regizorul Sergiu Nicolaescu Regizorul Sergiu Nicolaescu, internat la Spitalul Elias, a murit joi dimineata ca urmare a unor complicatii cardiace si pulmonare severe.
Vicepresedintele PNL Mihai Voicu a declarat joi, la Craiova, ca vineri va avea o intalnire cu democratul Alin Albu pentru a lamuri situatia presupusei sume de 200.000 de euro pe care Alianta D.A.
Conducerea PSD Slatina a decis joi seara, conform presedintelui organizatiei Marius Oprescu, excluderea din partid a senatorului Ion Toma, hotararea fiind adusa la cunostinta BPJ al PSD Olt in sedinta de vineri si transmisa BPN pentru confirmare.
Preselectia se face prin inscrierea in baza de date a OMFM, incepind cu 23 mai 2005, de luni pina joi, intre orele 9,00-14,00, la sediul institutiei, din Strada Valter Maracineanu, nr.
La rindul sau, reprezentantul BERD, Kurt Geiger, a precizat ca BERD a investit peste trei miliarde de euro in Romania pina in prezent in mai mult de 150 de proiecte si a mobilizat alti 900 de milioane de euro pentru proiecte viitoare, din care 500 de milioane euro au fost investiti numai in 2005.
În 2005, Sebastian Bodu a pus sechestru pe conturile SNIF, din cadrul Ministerului Agriculturii, pentru recuperarea celor aproximativ 100 de milioane de dolari.
În 2005, Sebastian Bodu a pus sechestru pe conturile SNIF, din cadrul Ministerului Agriculturii, pentru recuperarea celor aproximativ 100 de milioane de dolari.
Ponderea contribuabililor care isi platesc la timp obligatiile la stat a crescut la aproximativ 90% in acest an, de la 66% in 2005, a spus joi presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Daniei Chitoiu. ... "La nivelul lui 2005, conformarea voluntara la plata era de 66%.
Evenimentele din cadrul Festivalului de Comunicare Digitala Internetics 2005 vor avea loc in perioada 22 - 24 iunie, la Muzeul National de Arta Contemporana, se arata intr-un comunicat al Asociatiei de Comunicare Ethos.
Ea a fost cea mai importanta femeie din viata lui Sergiu Nicolaescu Sergiu Nicolaescu, regizorul care a murit joi, la 82 de ani, traia cu o femeie mult mai tanara decat el, Dana Ionica, o bruneta frumusica de numai 35 de ani.
Ion Iliescu trebuie sa revina periodic pentru control de rutina dupa interventia chirurgicala la care a fost supus in ianuarie 2012, de fiecare data rezultatele fiind bune, preciza joi conducerea Spitalului Elias, dupa internarea acestuia.
Cand Galatiul a fost lovit de dezastru in 2005, am trecut cu greu peste durerea si problemele cauzate de dezlantuirea stihiilor naturii.
Astfel, dosarul cu numarul 3360-2005, depus la 8 iulie 2005, a intrat pe rolul Judecatoriei Resita. In aceasta cauza, Talpes a formulat o plangere de calomnie impotriva lui Frunzaverde, care avea ca obiect acuzatiile liderului democrat legate de modul cum au fost gestionate de catre PSD fondurile in judet.
Persoanele care s-au adresat Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii din Camera Deputatilor au criticat solutiile pronuntate de instante sau dispuse de organele Parchetului, releva raportul pe semestrul al doilea al lui 2005 privind activitatea comisiei, prezentat de presedintele acesteia, pesedistul Valer Dorneanu.
Intre 2004-2005 a prezidat sesiunile Subcomitetului stiintific si tehnic al COPUOS, iar pentru perioada 2010-2011 este ales presedinte al COPUOS. Din 2005 este membru in Comitetul ASE pentru studierea asteroizilor cu potential periculos de impact cu Terra (ASE-NEO Committee).
Fenomenul migratiei politice a afectat, anul trecut, de peste doua ori mai multi primari decat in 2005, releva un studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP).
USL sustine ca, in baza unei decizii a Curtii Constitutionale din 2005, PSD este singurul indreptatit sa aiba candidat la sefia Senatului. ... Vasile Blaga s-a nascut in data de 26 iulie 1956 in localitatea Petrileni, Bihor. ... In anul 2005, este ales in functia de secretar general al Partidului Democrat.
Procesul de denominare a monedei nationale a fost declansat o data cu trecerea in 2005 si va deveni efectiv de la 1 iulie 2005, potrivit strategiei elaborate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si aprobata prin lege in 2004.
Banca Mondiala ar putea acorda Romaniei finantari de peste doua miliarde de dolari in perioada 2005-2008, in cazul in care programele derulate vor inregistra rezultate bune, a declarat directorul Bancii pentru Europa Centrala si de Sud, Anand Seth.
google-analytics.com