Cautare

22033 de rezultate pentru "isj satu mare sedinte publice" (4.00 secunde)
In cadrul unei sedinte care a avut loc ieri la Prefectura Constanta si care a fost condusa de subprefectul Adrian Nicolaescu, a fost dezbatuta implementarea programului actual de acordare a ajutoarelor pentru incalzirea locuintei.
Decizia privind infiintarea comisiei va fi decisa in cadrul unei viitoare sedinte a Birourilor Permanente reunite. (N.N.)
Liderul democratilor galateni, Mircea Toader, le-a spus celor pe care ii conduce, in cadrul ultimei sedinte a Consiliului de Coordonare Locala, ca din punctul sau de vedere PD trebuie sa mearga cu liste proprii la alegerile pentru europarlamentari care ar trebui sa fie organizate in luna mai a anului viitor.
Chiar si dupa ce isi faceau aparitia in sala de sedinte, unii dintre senatori au preferat sa citeasca ziare, sa butoneze laptopurile, sa vorbeasca la telefoanele mobile sau sa discute intre ei, decat sa voteze legea.
Acest ultim aspect a fost transat in cadrul unei sedinte de consiliu local, cand oamenii revoltati au obtinut, prin protestul lor, fericirea de a-si continua activitatea.
Ieri, in cadrul unei sedinte a liderilor PNL, s-au pus la punct si citeva date tehnice referitoare la congresul care va avea loc in luna ianuarie.
Convocarea nestatutara a unei sedinte PSD Bucuresti pentru a fi eliminat din joc, pe cand eram plecat din tara, nu a fost initiativa lui Vanghelie".
El a declarat, in cursul unei sedinte de Guvern, ca autoritatile "trebuie sa discute cu companiile ruse despre posibilitatea reducerii productiei de petrol, in legatura cu problemele aparute in privinta tranzitarii Belarusului".
Conservatorul crede ca reactia cetatenilor cea mai des intilnita in ceea ce-i priveste pe alesi e ca senatorii si deputatii nu fac altceva decit sa doarma in salile de sedinte.
O parte a comisiilor de specialitate ale Consiliului Judetului Galati a inceput anul in forta. Si asta pentru ca se pregateste, in primul rind, proiectia bugetara pentru 2007.
In acest sens, am adus personal in discutie, in ultimele doua sedinte ale Biroului Politic Central al PNL, oportunitatea organizarii alegerilor pentru Parlamentul European la 13 mai 2007", afirma Olteanu intr-un comunicat.
Desi au existat destule discutii pe marginea proiectului de buget al Consiliului Judetului inclus pe ordinea de zi a primei sedinte de Consiliu din 2007, acesta a fost adoptat cu o majoritate confortabila, abtinerile si voturi „impotriva” venind doar din partea PNL si PD.
Sedinta agitata de Consiliu Judetean Constanta, ieri, 7 februarie a.c., unul dintre motivele de discutii aprinse fiind proiectul cu numarul 21 de pe ordinea de zi.
Este exact ceea ce a facut administratia noastra", a precizat democratul din California, in timpul unei sedinte destinate revizuirii posibilelor pierderi, fraude si abuzuri ale fondurilor din Irak.
Dupa atata munca, nici cocktailul promis pentru invitate nu s-a mai tinut, presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, preferand sa le ofere femeilor o cupa de sampanie direct in sala de sedinte a deputatilor.
In scrisoare se arata ca la 19 februarie Stirbet a intrat in sala de sedinte a Biroului Permanent si a insistat sa ia cuvantul, ceea ce a dus la "tulburarea momentului de incepere a lucrarilor Biroului".
16) a acceptat efectuarea unor interceptari ilegale, fapt probat prin afirmatiile facute in cadrul unei sedinte de guvern; 17) nu a prezentat nici pana in prezent strategia nationala de aparare a tarii;
O inregistrare audio a unei sedinte de birou politic arata cum Dan Ilie Morega i-a chemat la raport pe sefii liberali de institutii descentralizate, cerandu-le situatia sumelor pe care le-au adunat din donatii si cotizatii.
Peledistii au marcat momentul si prin numeroase "sedinte foto", toata lumea pozandu-se cu toata lumea, pe rand sau laolalta, mai ceva ca intr-un sejur la Venetia.
El le-a propus presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor ca parlamentarii sa mai ramana in sala de sedinte inca cinci minute dupa votul asupra suspendarii sefului statului pentru ca parlamentarii sa poata afla daca Traian Basescu isi pastreaza sau nu decizia de a demisiona.
google-analytics.com