Cautare

7200 de rezultate pentru "horoscopul saptamanii 19 23 octombrie 2009" (3.44 secunde)
Principalele mesaje transmise de Liviu Dragnea, presedintele PSD - Biroul Permanent National al PSD - 26.10.2015 Legea votului prin corespondenta va primi votul final miercuri, 28 octombrie 2015, si va fi adoptata in forma aprobata in Comisia speciala, apoi va merge spre promulgare catre dl presedinte Iohannis.
Astfel, valoare exporturilor din aceasta luna a atins 2,45 miliarde de euro, cel mai mare nivel din ultimii 16 ani, iar dinamica acestora a fost mai mare decat a importurilor in noiembrie fata de octombrie.
Nivelul de deductibilitate pentru contributiile la pensii facultative (Pilonul III) ar putea urca la cel putin 400 de euro de la începutul anului viitor sau chiar de la 1 octombrie 2008, de la 200 de euro, cât este în prezent. Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri ca masura ar putea fi luata în cazul în care autoritatile vor constata ca efortul bugetar în acest sens ar fi compensat de efectul de stimulent al unei astfel de decizii.
Salariul minim brut din Romania va depasi 50% din valoarea celui din Ungaria de la 1 octombrie, data de la care va fi majorat de la 500 la 540 de lei.
Distribuitorul de gaze naturale Distrigaz Sud a cerut Autoritatii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) majorarea pretului gazelor livrate populatiei cu 12%, începând cu 1 octombrie 2008, a anuntat ieri directorul general al companiei, Bernard Arnaud, în cadrul audierilor Comisiei de Industrii.
Majorarile salariale de care ar urma sa beneficieze siderurgistii incepand cu anul viitor urmeaza sa reprezinte principalul punct si cel mai fierbinte al negocierii noului Contract Colectiv de Munca (CCM) de la Combinat, care ar trebui sa inceapa la 1 octombrie.
Desi cresterile preturilor erau asteptate abia la sfârsitul lunii, în magazine se gasesc deja produse si cu 20% mai scumpe decât în urma cu o saptamâna. Nici nu au apucat unii craioveni sa îsi ia salariile marite (începând cu 1 octombrie, salariul minim brut pe economie a crescut de la 500 la 540 de lei), ca scumpirile se tin lant de mai bine de o saptamâna.
4.470/C9/42.29, CNSC a dispus anularea licitatiei stabilite pentru 29 octombrie 2008, admitând o serie de revendicari ale Colas Drumuri.
Iulian Necula, liderul Sindicatului Liber si Independent, a declarat ca a solicitat conducerii Commet Tecuci demararea negocierilor pentru prevederile din Contractul Colectiv de Munca ce va intra in vigoare incepand cu ianuarie 2009.
Presedintele Traian Basescu a anuntat luni seara, în cadrul unei emisiuni televizate, ca majorarile de pensii dispuse de parlament în toamna anului 2007 si mai apoi din octombrie 2008 au dus la incapacitatea Fondului de pensii de a acoperi cheltuielile.
In conditiile in care exporturile au intrat deja in recesiune, este posibil ca 100.000-300.000 de persoane sa fie disponibilizate, pe termen scurt sau definitiv, in ultimul trimestru al acestui an si in prima jumatate din 2009.
Totodata, in cursul lunii octombrie 2008, Mittal Steel Holdings, o alta subsidiara a grupului siderurgic Arcelor Mittal, a anuntat ca vrea sa cumpere cu 155,64 milioane de lei un pachet de 64,01% din actiunile Comvex Constanta, in cadrul unei oferte publice care a inceput in ziua de 22 octombrie 2008.
Fermierii europeni vor putea sa primeasca subventiile pentru anul viitor inca din luna octombrie a acestui an, daca tinem cont de prevederile stabilite la Bruxelles.
Guvernul a extins a doua oara, pana pe 14 octombrie 2009, mandatul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) in ceea priveste negocierile de privatizare a Avioane Craiova SA, dupa ce oferta de vanzare a companiei a fost prelungita anterior pana la finalul lunii iulie.
Termenul-limita pentru depunerea creantelor este 16 septembrie 2009, urmand ca adunarea creditorilor sa aiba loc pe 16 octombrie, in sala de sedinte a Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania "Fratia". ... Pe 1 octombrie 2008, cei aproximativ 800 de salariati ai societatii au fost trimisi acasa in somaj tehnic.
Economia acestei tari scazuse cu 1,3% in primul trimestru din 2009 si cu 1% in ultimul trimestru din 2008. ... Planul survine dupa unul de relansare de 20 miliarde coroane si un altul de salvare a sectorului bancar, de 350 miliarde coroane, prezentat in octombrie 2008.
AFI Palace Cotroceni, cel mai mare centru comercial din Romania, anunta 29 octombrie 2009 ca data oficiala de deschidere a mall-ului.
Editia din octombrie a tIMOn gazduieste 51% din disponibilul de locuinte noi. ... Astazi, 8 octombrie, se deschide a doua editie din aceasta toamna a targului imobiliar tIMOn, la World Trade Center.
Banca Comerciala Romana (BCR) aduce la cunostinta clientilor sai, ca incepand de vineri, 16 octombrie a.c., ora 23:00 si pana sambata, 17 octombrie, ora 05:00 va intrerupe functionarea sistemului informatic care gestioneaza operatiunile cu carduri.
AFI Palace Cotroceni, cel mai mare centru comercial din Romania, anunta 29 octombrie 2009 ca data oficiala de deschidere a mall-ului.
google-analytics.com