Cautare

3826 de rezultate pentru "fotbal elita program" (3.72 secunde)
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat ieri ca se va intalni in octombrie la Rosia Montana cu omologul sau maghiar, Szili Katali, pentru a "influenta opinia publica din cele doua tari in adoptarea unei pozitii rationale, dar si reticente fata de proiectul minier din zona".
Cabinetele teritoriale a patru senatori de Suceava vor fi mutate din Palatul Administrativ din legislatura viitoare, a anuntat ieri prefectul de Suceava, Orest Onofrei, care a precizat ca unul dintre motive este lipsa de spatii pentru angajatii prefecturii.
Fostul presedinte al PN¥CD Cluj, Serban Radulescu, care a fost exclus din partid, cere demisia si excluderea presedintelui partidului, Marian Milut, si a prim-vicepresedintelui Aurelian Pavelescu, pentru grave deservicii aduse imaginii PN¥CD.
Cei mici si-au dezbatut astazi in Parlament propria lege. Astfel, aproape 300 de copii si-au votat ieri propria lege, prin care toate lucrurile interzise lor devin posibile pentru o zi, si anume ziua de 1 Iunie.
Traian Basescu le-a adresat lui Nicolae Vacaroiu si Bogdan Olteanu, in calitatea lor de presedinte al Senatului si, respectiv, al Camerei, o scrisoare in care ii anunta ca doreste sa transmita un mesaj Legislativului in sedinta a plenului reunit.
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, va discuta vineri, 1 iunie, in Colegiul Director al ministerului, cateva cazuri de coruptie aflate in atentia institutiei, existand indicii si informatii privind astfel de situatii, a anuntat ieri purtatorul de cuvant al MAE, Ilie Banica.
Presedintele Traian Basescu s-a intalnit, ieri, la Cotroceni cu partidele parlamentare. Singurii care au refuzat invitatia sefului statului sunt liderii PRM.
Ion Stefan risca sa-si piarda mandatul de consilier judetean pe care l-a obtinut pe listele Partidului Umanist Roman, acum Partidul Conservator.
Prima intalnire a presedintelui reconfirmat cu initiatorii suspendarii sale a decurs in termeni neasteptat de cordiali. A recunoscut-o Mircea Geoana, in timp ce Traian Basescu le-a multumit social-democratilor, chipurile, pentru corectitudinea afisata la referendum.
Guvernul va modifica printr-o ordonanta de urgenta atributiile Agentiei Nationale de Integritate, la doar trei saptamani de la infiintarea acesteia.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ieri ca va da o ordonanta de urgenta pentru desecretizarea arhivelor PCR, liderul liberal declarand ca acest subiect a fost abordat si in cadrul consultarilor de la Cotroceni, cu presedintele Traian Basescu.
Conform opiniei sefului Departamentului de Afaceri Europene, Adrian Ciocanea, Comisia Europeana ar putea decide in raportul din iunie sa continue monitorizarea Romaniei in combaterea coruptiei la nivel inalt, chiar daca rapoartele intermediare ale expertilor europeni sunt pozitive.
Fostul presedinte al organizatiei de tineret a PNL Gorj si seful organizatiei de studenti din aceeasi filiala au fost exclusi din partid, cei doi fiind acuzati ca au inregistrat sedinta in care liderul PNL Gorj, Dan Morega, le cerea membrilor sa cotizeze pentru campania electorala.
Conducerile organizatiilor locale PD din trei localitati sucevene ar putea fi schimbate pentru rezultate nesatisfacatoare la referendum. Presedintele PD Suceava, Eugen Constantin Uricec, a declarat ca Birourile de conducere locale PD din comunele Malini, Hartop si Zvoristea vor fi dizolvate in viitoarea sedinta a Biroului Permanent Judetean.
Vicepresedintele PSD Victor Ponta si-ar dori postul de ministru al Justitiei, in cazul intrarii social-democratilor la guvernare, dar a precizat ca prefera ca PSD sa mai stea un an in Opozitie, decat un an la guvernare si patru in Opozitie.
Directorul SRI, George Maior, a declarat dupa finalizarea dezbaterilor din Comisia de aparare a Senatului pe tema legilor sigurantei ca a constat ca exista armonizare intre punctele de vedere ale partidelor.
Presedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, a declarat ieri ca formatiunea sa a decis sa participe la semnarea motiunii de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu, care va fi depusa probabil saptamana viitoare.
In sedinta de ieri consilierul PD David Craiu i-a anuntat pe presedintele CJ, Eugen Durbaca si pe ceilalti consilieri judeteni ca a inaintat o plingere penala impotriva lor pentru ca au acceptat un imprumut de 85.000.000 de lei, bani impartiti intre primarii PC, PNL si PSD.
Consultarile cu partidele parlamentare, pe tema agendei legislative si a stabilirii unei noi majoritati parlamentare, intalniri initiate de presedintele Traian Basescu, au avut loc, luni, fara a se ajunge la un consens.
Judetul Constanta nu va fi declarat zona calamitata, asta in pofida faptului ca 39.000 de hectare cu culturi agricole sunt afectate de seceta, din totalul de 435.000 de hectare de teren arabil.
google-analytics.com