Cautare

6368 de rezultate pentru "drept" (3.04 secunde)
Guse si altii din aceeasi faina, drept care eu nu mai puteam fi decat o cunostinta a dansului. O cunostinta veche, care, prin natura meseriei, isi aminteste multe.
"Practic, domnia sa, in acel moment, in baza Statutului senatorilor si deputatilor, este obligat sa cedeze functia de presedinte al Senatului, este o incetare de drept in moment in care nu mai ai sprijin politic si in acel moment probabil ca va fi o batalia cu care Senatul ne-a obisnuit, noi vom invoca decizia CCR care este negru pe alb - spune, numai grupul care a avut presedinte poate sa propuna - cei de la putere probabil ca nu vor respecta aceasta decizie a CCR, vor fi candidati de la PDL, de la UNPR si de la UDMR.
"Nu am anuntat rezultatul, nu a fost anuntat rezultatul votului, drept urmare nu putem considera ca e o lege considerata adoptata", a spus Ioan Oltean.
"Ei il percep pe Basescu si pe cativa din jurul lui care incearca sa confere procurorilor DNA sau inspectorilor ANI posibilitatea de a lucra, de a impune respectarea legii in conditii de neingerinta in activitatea lor, drept niste amenintari la viata lor.
Cei trei, care au semnat o declaratie in acest sens, considera ca aceste pozitii "sunt extrem de iresponsabile si periculoase", deoarece intaresc mesajul presedintelui "despre abolirea statului de drept" in Romania.
La acest moment, nu mai avem stat de drept. Demersul opozitiei este justificat. Se incerca suspendarea celui care calca in picioare Constitutia.
Drept urmare, in anul 2000, PDSR-ul a castigat detasat si a asigurat cea mai performanta guvernare, din anii 2001-2004. "Experimentul" grupului de la Cluj - inlaturarea lui Iliescu si propulsarea lui Geoana in fruntea partidului s-a soldat cu rezultatele cunoscute.
Parlamentarul doljean a sustinut ca, drept urmare a excluderii lui Mircea Geoana, vor pleca din USL "zeci de primari si parlamentari"
Mai mult, a adaugat ca liberalii nu trebuiau tratati drept egali cu social-democratii. "Ii respectam, dar nu sunt egalii nostri", a sublinat Geoana.
El argumenteaza ca este supus atacului cu "armele" sistemului, a carui "furie" fata de el "e cumplita" aducand drept "dovezi" atacurile la care este supus la unele posturi TV, care incearca sa-i construiasca imaginea de "Ponta - bogatanul", iesirile publice ale lui Sorin Blejnar care induc imaginea lui "Ponta - omul lui Vintu".
Cand a plecat in Statele Unite, a plecat sustinut fiind de catre Presedintele Traian Basescu, de catre aparatul Ministerului de Externe si, fara a o fi facut in mod explicit, in cursul diferitelor intalniri, s-a prezentat drept un posibil succesor al actualului presedinte la sefia statului roman.
Cunoscut drept un adversar declarat al lui Mircea Geoana, Mitrea astepta probabil o recompensa grasa din partea colegilor, ca urmare a inlaturarii acestuia.
Cunoscut drept un adversar declarat al lui Mircea Geoana, Mitrea astepta probabil o recompensa grasa din partea colegilor, ca urmare a inlaturarii acestuia.
Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare in corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc.
Tabloidizarea politicii, in ultimii ani, este, si ea, apreciata de sociologi drept un fenomen care indeparteaza alegatorii de urne; politica devine un spectacol care ii captiveaza, uneori, pe oameni, dar cu atat mai mult ii convinge sa nu devina parte a lui.
Mai mult, conform aceleiasi cercetari, "liderii opozitiei sunt, pentru moment, din motive obiective, prea putin cunoscuti si, pe cale de consecinta, prea putin asimilati sau acceptati in UE spre a fi calificati drept o alternativa politica romaneasca de natura a determina schimbarea de atitudine fata de Romania in masura in care aici s-ar produce o alternanta la putere".
Datele nu tin cont de cetatenii aflati in strainatate, in conditiile in care pentru alegerile locale cei ce au si resedinta in strainatate nu au drept de vot.
Se stie, insa, ca gruparea "Spiru Haret", daca o putem numi astfel, este strans legata de UNPR, care a si incercat de-a lungul timpului sa promoveze diverse nume din preajma lui Bondrea in functii grele (un exemplu ar fi propunerea, acum cateva luni, a generalului Doinel Dinuica, prorector la USH, drept membru al CSM).
"Puterea actuala, dupa ce a luat romanilor dreptul la sanatate, dreptul la educatie, dreptul la protectie sociala, ia astazi si un alt drept fundamental pentru care romanii au luptat, acela de a putea sa aleaga cine ii conduce, in alegeri democratice.
Daca Mofaz va reusi sa preia sefia Kadimei, nu ar fi exclusa reunificarea celor doua partide, Likud si Kadima, si numirea lui Mofaz drept ministru al Apararii.
google-analytics.com