Cautare

541 de rezultate pentru "ana" (3.05 secunde)
Cristina Ana-Maria a fost eliberata din functia de presedinte al Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS), iar Gabriela Vasile a fost eliberata din postul de vice-presedinte al ARIS.
Anchetatorii au stabilit ca Ana Maria Hanes nu a votat cu acea cartela in locul senatorului liberal Serban Stratila, lucru dovedit de faptul ca in acel moment aparatele n-au inregistrat nici un vot.
Referitor la acesta, comisia a primit patru sesizari de la Anca Boagiu, Anca Constantinescu, Silvian Ionescu si Ana Maria Cristina.
Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al PSD Bucuresti, Ana Birchall, a declarat ca cei 57 de membri PSD, despre care ßtefanescu a sustinut ca au trecut la PC, sunt de fapt unul singur:
ßi purtatorul de cuvant al PSD Bucuresti, Ana Birchall, a avertizat ca "orice membru care nu intelege ca dusmanul este Alianta D.A." va fi sanctionat de conducerea partidului.
Purtatorul de cuvant al PSD Bucuresti, Ana Birchall, a apreciat ieri ca dosarul in care deputatul social-democrat Adrian Nastase a fost trimis in judecata de catre DNA este unul politic, iar PSD Bucuresti nu va intra "in jocul actualei Puteri".
Ion Calin, Constantin Nita, Ilie Sarbu, Gabriel Oprea, Ovidiu Natea, Iulian Popa si Dan Nica, iar pentru functiile de vicepresedinti la nivel national - senatorul Cristian Diaconescu, deputatul Mihai Tanasescu si Ana Birchall.
Ana Birchall (secretar executiv PSD), Ecaterina Andronescu (fost ministru al Educatiei) si Madalin Voicu si-au depus candidatura pentru functia de vicepresedinte pe domeniul Egalitate de sanse.
Regele Mihai I, insotit de regina Ana, principesa Margareta si principele Radu, a venit ieri la CNSAS, pentru a-si vedea dosarul, desi institutia are doar o mica parte din documentele intocmite de fostele Servicii secrete care l-au urmarit pe regele Mihai.
Ana-Maria Nistor, iar din partea britanica profesorii Denise Ashmore si Steve Terrett. Stagiul se va desfasura pe o perioada de doi ani, cu respectarea rigorilor universitare britanice, avand ca scop familiarizarea juristilor romani cu legislatia si cu procedurile europene.
Filofteia Cismaru de la Sectia civila si de proprietate intelectuala, Luminita Zglimbea si Gheorghe Dumitru de la Sectia penala, Con-statin Branzan si Ana Savin de la Sectia comerciala si Carmen Ilie si Dumitru Voicescu de la Sectia de contencios administrativ si fiscal.
PIN isi argumenteaza gestul, spunand ca CNSAS a infirmat prima decizie de colaborare cu politia politica a Aspaziei Cojocaru "doar pe baza depunerii de catre contestatoare a unui certificat de botez emanand de la o parohie apartinand de Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, prin care se atesta imprejurarea ca in cadrul ceremoniei de botez ortodox a primit numele "Ana", care insa nu figureaza in actele de stare civila ale acesteia.
Purtatorul de cuvant al PSD Bucuresti, Ana Birchall, declara saptamana trecuta ca in Comitetul Executiv al filialei au existat "mai multe voci" care au propus sanctionarea cu excluderea din partid a lui Victor Ponta si Vasile Dancu, ea nominalizandu-i pe Madalin Voicu, Doru Giugula si Victor Stan.
Social-democratii cer Guvernului sa negocieze cu partidele un pact politic pe tema educatiei, care sa cuprinda mai multe legi in domeniu, adoptate prin consens, a anuntat ieri seful Departamentului Educatie al PSD, Ana Birchall.
Ana Birchall, sef al Departamentului de Educatie publica si Cercetare al PSD, sustine in comunicat ca, in conditiile in care cercetarea romaneasca sufera de o acuta subfinantare, Romania este contributor net la bugetul european in acest domeniu, dar reuseste sa atraga doar 61% din fondurile varsate catre acesta.
"Momentan, presedintele s-a exprimat si asteptam pe dansul sa vedem ce crede, daca o doreste pe Elodia, daca o doreste pe Ana Consanzeana.
Vasile Dancu, Ecaterina Andronescu, Ana Birchall de la PSD, Emil Boc, Vasile Blaga si Gheorghe Flutur de la PDL, Cristian Adomnitei si Puiu Hasotti de la PNL, Gavrila Vasilescu si Irinel Popescu de la PC si Marko Bela de la UDMR.
Totodata, premiul pentru activitatea in campul social galatean i-a fost oferit directorului executiv al fundatiei "Inima de copil", Ana Cristina Burtea.
Trebuie sa incetam acest drum de la Ana la Caiafa, care se tot face. Asa ca, fie ca vor, fie ca nu vor, tot se va face.
Potrivit aceluiasi ziar Krónika, tot politistii au agresat, la Sfanta Ana, un grup de sapte motociclisti de etnie maghiara, iar ziarul Szabadság este citat cu un articol despre o agresiune indreptata de doi tineri romani asupra unei studente din Cluj, apartinand tot etniei maghiare.
google-analytics.com