Social-democratii fac din nou apel la incheierea unui Pact National privind educatia si cercetarea, dupa un demers similar initiat acum doua luni si urmat delansarea de catre PD a unui apel similar. Intr-un comunicat remis marti, PSD atrage atentia ca atingerea obiectivelor agendei europene este conditionata de alocarea a 3% din PIB pentru cercetare, iar acestui domeniu i-a fost destinat doar 0,54% din PIB. Ana Birchall, sef al Departamentului de Educatie publica si Cercetare al PSD, sustine in comunicat ca, in conditiile in care cercetarea romaneasca sufera de o acuta subfinantare, Romania este contributor net la bugetul european in acest domeniu, dar reuseste sa atraga doar 61% din fondurile varsate catre acesta. "Ca urmare a subfinantarii cronice si a incapacitatii autoritatilor de a atrage fonduri europene catre acest sector, Romania se gaseste mult sub media europeana a numarului de cercetatori raportat la 1.000 de persoane active si tot mai multi dintre cei care lucreaza in acest domeniu iau calea strainatatii sau se indreapta spre alte profesii", afirma Birchall. Potrivit social-democratei, Romania are cele mai slabe performante din Europa, iar in lume se situeaza pe o pozitie similara cu tari ca Jamaica, Botswana si Oman. (Carmen Corbu)