Cautare

1876 de rezultate pentru "agentia" (2.91 secunde)
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a primit confirmarea din partea Fondului National din cadrul Ministerului Finantelor privind reluarea platilor pentru proiectele SAPARD, aflate în derulare, a declarat Cornelia Mihai, secretar de stat în MADR.
Leul s-a mentinut pe depreciere in prima jumatate a sedintei valutare de luni, dupa ce agentia Fitch a coborat cu doua trepte ratingul acordat Romaniei, iar referinta publicata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a urcat cu 2,11 bani, la 3,7482 lei/euro.
Renta viagera agricola platita de Agentia Domeniilor Statului, care nu a fost încasata de beneficiari, va fi utilizata pentru reluarea procesului de plata catre acestia, sau, în caz de deces, catre mostenitorii acestora si dupa termenul de 31 august al anului urmator pentru care renta este datorata.
Guvernul a decis ca actiunile statului la Societatea de imbunatatiri Funciare (SNIF), care exploateaza terenuri cu o suprafata totala de 2,135 milioane de metri patrati, sa fie vandute prin licitatie publica cu strigare, nu prin negociere de oferte finale, cum s-a anuntat ca a fost convenit de Agentia Domeniilor Statului (ADS).
Desi nu mai putin de 1.100 de salariati isi vor pierde locul de munca pana la sfarsitul acestui an, potrivit comunicarilor facute pana in prezent de catre o serie de angajatori la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM ) Galati, numarul joburilor pe care acestia si le-ar putea gasi prin intermediul institutiei este scazut.
"Weco Travel a incheiat procedura de preluare a pachetului majoritar la agentia Alto Tours si detine in prezent 75% din actiuni, fata de 25% cat avea pana acum", a declarat, miercuri directorul general al Alto Tours, Florin Ţancu.
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) va avea, incepand cu 5 ianuarie, un numar de telefon gratuit unde pot fi semnalate problemele aparute in accesarea si utilizatea fondurilor nerambursabile acordate prin Programului National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR).
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a înregistrat întârzieri nepermise la efectuarea platilor, de pâna la un an, din cauza suprapunerii solicitarilor, dar si din cauza unui soft, care nu a functionat conform contractului, a declarat ieri, în cadrul unei conferinte de presa, ministrul agriculturii, Ilie Sârbu.
 SC Altur SA, producator de piese auto din aluminiu, a instiintat Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Olt ca va concedia 130 de persoane, incepand cu luna aprilie.
Contractul de finantare "Reabilitarea si modernizarea drumului judetean 648, limita judetului Valcea - Vitomiresti" va fi semnat astazi de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest (ADRSV) Oltenia si Consiliul Judetean Olt.
In cursul primelor trei luni ale acestui an, Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) a inregistrat un numar de 12 intentii de proiecte de investitii in valoare de 719 milioane euro, impactul social fiind de 3.
Ineditul Forumului transfrontalier consta in parteneriatul public-privat de exceptie construit de organizatorul PLIMM Calafat, cu reale conotatii transfrontaliere, la care au aderat pana in prezent, ca si parteneri/coorganizatori, Primaria Calafat, Prefectura Dolj, ADR S-V Oltenia, OTIMMC Craiova, Enterprise Europe Network - prin IPA CIFATT Craiova, din partea romana, si Camera de Comert si Industrie Vidin, Primaria Vidin, Guvernatorul districtului Vidin, Agentia de Dezvoltare Vidin, din partea bulgara.
Agentia Nationala pentru Locuinte denatureaza notiunea de bloc construit din banii statului. 40 de familii din Draganesti-Olt, proaspat chiriase intr-un bloc ANL, sunt obligate sa plateasca in plus sute de lei pentru racordul la gaze, desi agentia a achitat deja banii pentru introducerea conductelor in fiecare apartament.
Fermierii ale caror culturi au fost calamitate trebuie sa anunte in scris Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) aparitia fenomenului, altfel vor pierde subventiile acordate pentru suprafata, a anuntat joi agentia.
Pe de alta parte, agentia de rating Moody’s sustine ca, inflatia va intra in intervalul tintaal Bancii Nationale abia in 2010, fiind posibil un volum net al investitiilor straine directe in Romania de aproape 5 miliarde de dolari in acest an, in scadere de la peste 12 miliarde, fata de 2008.
De altfel, edilul sef al localitatii mentionate a declarat, in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc la scurt timp dupa deschiderea oficiala, ca din judetul Constanta, din 32 de proiecte referitoare la dezvoltarea comunitatilor rurale, depuse pentru finantare la Agentia de Dezvoltare Regionala 2 Sud-Est, nici unul nu a fost aprobat, la aceasta agentie fiind admise doar doua proiecte din judetul Galati.
Agentia Babel Communications a anuntat astazi, la Galleron Grand Cafe din Capitala, semnarea parteneriatului strategic cu una dintre cele mai cunoscute retele de publicitate din Europa, Springer&Jacoby.
Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) a receptionat in aceasta luna 309 unitati locative finantate in cadrul Programului de constructii Locuinte pentru tineri. ... De la inceputul anului 2009, Agentia Nationala pentru Locuinte a receptionat 1107 unitati locative.
Potrivit ministrului Agriculturii, numai la agentia de plati si interventii este nevoie de inca 2.000 de angajati, iar o suplimentare de personal va avea loc si la agentia de plati pentru dezvoltare rurala.
Fapt care ne face sa suspectam, la modul cel mai serios, autoritatile competente - Garda de Mediu, Agentia de Mediu din Constanta si asa mai departe - de complicitate la ilegalitatile derulate de SC ALAS PREMIX SRL.
google-analytics.com