Cautare

2183 de rezultate pentru "accident la brasov" (3.05 secunde)
Firmele de asigurari au inceput sezonul promotiilor la asigurarile de raspundere civila auto (RCA).
Principalele confederatii sindicale din Romania, printre care se numara si Cartel Alfa, au anuntat ca vor organiza, in perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii noiembrie si inceputul lunii decembrie, actiuni de protest la Bucuresti, in cazul in care salariul minim va fi stabilit la 500 de lei, iar proiectul de buget aferent anului 2008 nu va fi modificat.
Liderii FSS Metarom Galati, Sindicatului Solidaritatea al Siderurgistilor (SSS), UTSL si Forum au transmis ieri conducerii Combinatului o adresa comuna cuprinzand solicitarile privind salarizarea si protectia sociala pe care le vor prezenta in cadrul negocierii celor doua capitole importante ale Contractului Colectiv de Munca (CCM) a carui valabilitate va fi prelungita pana la sfarsitul acestui an.
Inspectorii de la Protectia Consumatorilor au dat pana acum amenzi in cuantum total de 44.000 de lei. Cei de la Protectia Consumatorilor au avut parte de o surpriza neplacut mirositoare in momentul in care au gasit in galantare piept de pui expirat inca din 27 decembrie.
Divizia Chevrolet a companiei General Motors a anuntat la începutul acestei saptamâni preturile pentru gama Aveo 2009 si a lansat pe piata nord-americana modelul hatchback revizuit, informeaza www.motorauthority.com.Preturile atât pentru sedan, cât si pentru hatchback încep de la 12.120 de dolari pentru nivelul de echipare LS, incluzând taxa de livrare la destinatie de 660 de dolari.
Divizia Chevrolet a companiei General Motors a anuntat la începutul acestei saptamâni preturile pentru gama Aveo 2009 si a lansat pe piata nord-americana modelul hatchback revizuit, informeaza www.motorauthority.com.Preturile atât pentru sedan, cât si pentru hatchback încep de la 12.120 de dolari pentru nivelul de echipare LS, incluzând taxa de livrare la destinatie de 660 de dolari.
Posesorii de autovehicule din judetul Salaj sunt nevoiti ca la verificarea in baza de date a Registrului Auto Roman (RAR) Salaj sa achite suma de 85,40 lei drept taxa pentru identificarea vehiculului, mentionarea filtrului de particule in cartea de identitate a vehiculului (CIV) si verificarea in baza de date a autoturismului.
Potrivit inspectorului sef al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Galati, Ionel Petrea, in cursul acestui an au fost aplicate, pentru neregulile constatate in domeniul sanatatii si securitatii in munca, 1.349 de sanctiuni, in valoare totala de 1.662.000 de lei, din care peste 10% reprezinta valoarea amenzilor acordate in urma finalizarii cercetarii imprejurarilor si cauzelor care au condus la producerea accidentelor mortale de munca.
Aproape 1.300 de masini Subaru s-au adunat weekend-ul trecut pe circuitul de teste Prodrive pentru a cinsti viata si cariera lui Colin McRae, legenda WRC.Convoiul de 1.300 de automobile s-a întins pe mai bine de 48 de kilometri de la Lanark, orasul scotian în care s-a nascut Colin McRae, pâna la circuitul din Warwickshire.
Potrivit reprezentantilor ITM Dolj, numarul angajatorilor depistati ca apeleaza la forta de munca la negru este constant. ... Daca la noi sunt depistati maximum 60 de astfel de angajatori pe luna, în alte judete sunt depistati si 100 pe luna“, a precizat Silviu Cotiga, inspectorul-sef al ITM Dolj.
Majoritatea companiilor de asigurari au afisat deja noile tarife la politele RCA si Casco pentru anul 2009, care vor intra in vigoare fie de saptamana aceasta, fie de la 1 ianuarie.
La ghiseul unei companii de asigurari din Craiova, un barbat se opreste cu certificatul de inmatriculare al masinii in mana. Nu e nimeni la coada. ... Preturile variaza de la o companie de asigurari la alta.
Putini romani stiu ca asigurarea RCA a vinovatului de producerea unui accident rutier despagubeste victimele, fie ca e vorba de vatamari corporale, fie de deces. ... Plafonul acesta a crescut exponential de la un an la altul.
Un craiovean acuza ca a platit bani multi pentru o polita de asigurare si a incasat la scadenta jumatate din cat a cheltuit.
), timp de doua luni, alaturi de noi vor fi opt inspectori de la Inspectia Muncii, care este o agentie guvernamentala subordonata Ministerului Muncii", a declarat, pentru cotidianul "Replica", Marius Ciobanu (foto), director coordonator-adjunct la ITM Constanta.
Sefii Complexului Energetic Turceni au dispus efectuarea unei anchete administrative, dupa ce reprezentantii Organizatiei Judetene a PNL Gorj au sesizat faptul ca autoturisme ale unitatii sunt folosite in campania electorala de la Turburea.
Asigurarea obligatorie de raspundere civila auto (RCA), pe care trebuie sa o incheie fiecare proprietar de autovehicul, se va scumpi si in 2010 cu pana la 35%, dupa ce in anii trecuti pretul acesteia a crescut constant.
Accizele la tigari si benzina, pretul alimentelor, impozitul pentru casa sau masina sau pretul gigacaloriei sunt doar cateva dintre cresterile anuntate pana acum pentru acest an.
Dupa 1 an si jumatate de la lansarea pe piata romaneasca de asigurari, Signal Iduna anunta majorarea capitalului social cu aproape 2 milioane de Euro.
Altfel, ii face un cadou doctorului in coruptie de la Cotroceni. ... Au retrasat zebra pe care traversezi spre Cuza, dar n-au semaforizat-o la loc. Dimpotriva, au taiat si semafoarele de la intersectia Titulescu-Cuza.
google-analytics.com