Cautare

3301 de rezultate pentru "5739 314 2009" (3.02 secunde)
Lucrarile vor incepe in august 2009. "Noi am intrat in cursa relativ tarziu, dupa ce aceasta decizie a fost adoptata de Board-ul Director al Raiffeisen Evolution Viena.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, sambata, la Timisoara, ca centura de ocolire a orasului va fi extinsa la patru benzi, iar lucrarile vor fi finalizate in octombrie 2009, el aproband deja indicatorii tehnico-economici.
Sper sa incepem lucrarile chiar la inceputul anului 2009. Estimez ca lucrarile se vor incheia in circa 6-7 luni de zile", ne-a precizat ieri primarul Stefan Arfire.
De la 1 ianuarie 2009, salariul minim brut din Romania urmeaza sa urce la 600 lei (40.475 forinti), in timp ce cel din Ungaria va ramane la nivelul actual, pe fondul dificultatilor economice din tara vecina, astfel incat salariul minim din Romania va reprezenta 58,7% din cel din Ungaria.
CMV solicita, pe langa plata la zi a medicilor veterinari concesionari, si elaborarea de urgenta a programului strategic pe 2009 pentru a se cunoaste exact bugetul alocat pentru activitatile veterinare din program si sumele de care dispune programul.
Tot printre statele cu numarul cel mai mic de taxe de platit pe an de catre firme se afla si Suedia, cu 2 plati, se mai precizeaza in raportul "Doing Business 2009" al Bancii Mondiale.
Astfel, pentru 2008, estimarea a fost revizuita de la 6% la 6,6%, iar pentru 2009 de la 3,5% la 4,2%.
La polul opus se afla state precum Qatar, cu o plata pe an, si Suedia, cu doua plati, se precizeaza în raportul „Doing Business 2009“ al Bancii Mondiale.Per total, la capitolul „plata a taxelor“, România ocupa locul 146 din 181 de state analizate.Raportul „Doing Business“, publicat anual de institutie, analizeaza cadrul pe care statele îl formeaza pentru dezvoltarea afacerilor, printr-o serie de zece indicatori, care masoara cât este de usor sa pornesti sau sa închizi o afacere, sa plateste taxe, sa angajezi oameni sau felul în care statul îi protejeaza pe investitori.Banca Mondiala mai apreciaza ca, în România, este nevoie de 202 ore pe an pentru a parcurge toate demersurile pentru plata impozitelor si taxelor aferente functionarii unei afaceri si ca acestea reprezinta, în medie, 48% din profitul obtinut de o firma într-un an.  Firmele din Bulgaria platesc doar 17 taxe pe an Comparativ, Bulgaria ocupa locul 94 în topul tarilor cu cel mai bun sistem de plata a taxelor, în conditiile în care firmele din tara vecina platesc, în medie, 17 taxe pe an.
In Romania, HILD se va concentra in prima faza pe dezvoltarea in Bucuresti si judetul Ilfov, urmand sa se extinda la nivel national in 2009.
Romania ar putea atrage, in perioada 2009-2012, investitii in sectorul energetic in valoare de 12-15 miliarde euro, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.
Finalizarea Centrului si inceperea activitatii este programata pentru sfarsitul anului 2009, potrivit oficialilor RTR. Centrul Titu va cuprinde 100 de bancuri de incercari, destinate vehiculelor intregi si componentelor.
Astfel, pentru suprafetele mai mari de 160 de hectare se acorda 14.760 de euro in perioada 2008-2009 iar pentru cele mai mici de 20 de hectare agricultorii pot incasa 1.740 de euro.
„Dat fiind ca pretul gazelor se stabileste cu un decalaj de sase-noua luni fata de pretul barilului de petrol, aceasta scadere de la 140 la circa 100 de dolari pe barilul de petrol noi o vom resimti în semestrul I din 2009.
Data demararii tratativelor CCM-ului, ale carui prevederi ar trebui sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2009, a fost stipulata in actul aditional la actualul contract care a fost semnat in urma cu cateva luni de catre reprezentantii administratiei si ai celor patru organizatii sindicale reprezentative.
Estimarile privind venturile din 2008 ale transportatorului de gaze vor fi rectificate de la 1,27 miliarde de lei la 1,22 miliarde de lei, principalele cauze fiind scaderea cantitatilor de gaze naturale solicitate a fi transportate de catre utilizatorii sistemului national transport, diminuarea tarifului de rezervare a capacitatii incepand cu 1 iulie 2008 si amanarea aplicarii tarifului de dispecerizare si echilibrare pana la 1 iulie 2009, potrivit documentelor Transgaz, care vor fi prezentate actionarilor in Adunarea Generala Extraordinara, care va avea loc la inceputul lunii octombrie.
CNP a mentinut estimarea privind inflatia din acest an la 5,8%, insa a ridicat de la 4% la 4,5% proiectia pentru 2009.
Vom avea un impact al scaderii barilului de petrol in primul trimestru din 2009", a spus Richard. El nu a precizat cu ce procent va crette pretul gazelor din octombrie.
Documentatia acestui al doilea proiect, intitulat „Amenajare de spatii de expunere exterioara la Centrul Expozitional Transfrontalier“, a fost elaborata la începutul acestui an, în cadrul programului PHARE CBC de Cooperare Transfrontaliera România - Bulgaria 2006 si va fi implementat în perioada septembrie 2008 - septembrie 2009.
Lucrarile de constructie pentru cele doua obiective vor fi incepute in primul trimestru din 2009 si se vor finaliza in prima jumatate a anului 2011 (pentru proiectul din Satu Mare), respectiv in trimestrul al treilea din 2012, pentru complexul din Oradea.
„Daca lucrurile ramân asa cum sunt astazi, nu vom mai avea bani pentru investitii, în conditiile în care efortul bugetar pe anul 2009 pentru salarii va fi de 1,2 miliarde de euro, adica întregul buget al ministerului de cheltuieli de capital“, a spus ministrul Adomnitei.Presedintele Traian Basescu a anuntat ieri ca va promulga legea privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice.
google-analytics.com