Cautare

3301 de rezultate pentru "5739 314 2009" (3.69 secunde)
De exemplu, pentru matinile cu o capacitate de 1.400-1.600 de centimetri cubi, la BCR Asigurari, polita costa 288 lei, iar din 2009 acesta va costa 408 lei.
FP a publicat joi cererea de oferte pentru selectarea administratorului, data limita pentru depunerea acestora fiind 15 ianuarie 2009, iar potentialii administratori pot lansa intrebari sau solicitari de clarificare pana in 24 decembrie.
Producatorul de electricitate detinut de stat Hidroelectrica va organiza, in 16 februarie 2009, doua licitatii cu strigare, pentru vanzarea a zece microhidrocentrale, pentru un pret total de 43,37 milioane lei (circa 11,1 milioane euro), potrivit unui anunt al companiei.
Documentul prezinta si date referitoare la reactoarele nucleare aflate in constructie in Europa la sfarsitul anului 2007 si care releva ca astfel de centrale vor mai fi puse in functiune in Slovacia (doua reactoare cu o putere planificata individuala de 440 MW, in 2012), Franta (un reactor de 1.630 MW, in 2012), Finlanda (un reactor de 1.600 MW, in 2011) si Federatia Rusa (zece reactoare cu o putere cuprinsa intre 700 si 1.200 MW, in intervalul 2009-2014).
"Pentru 2009, aceste politici si strategii sunt absolut obligatorii, dar sunt convinsa ca vor fi definite. Acum depindem de politic, poate mai mult decat din 1989 incoace, pentru realizarea unui plan de guvernare stabil", a precizat pretedintele Kiwi.
de documentare, cercetare si publicistica in asigurari. In ianuarie 2009, CSA va emite o norma cu privire la pregatirea profesionala in asigurari.
Pentru 2009, aceasta estimeaza ca fenomenul se va reduce si mai mult, la 10%. "Este momentul de asezare a pietei si cu siguranta nu vor mai fi cereri de dublare a salariilor", a precizat reprezentantul Consulteam.
Liderul sindical al companiei, Constantin Popescu, a declarat, vineri, ca peste 1.800 din cei 3.500 de salariati ai fabricii de aluminiu Alro Slatina vor fi disponibilizati, iar 50% din halele de productie vor fi inchise, urmand ca din luna martie 2009 sa fie inchise si celelalte.
"Reducerea deficitului in 2009 la 1,7% din PIB ramane valabila, insa are o anumita relativitate, in functie de ce se va intampla cu economia anul viitor, respectiv de nivelul cresterii economice", a mai spus Pogea.
Peste 600 de firme de transport, reprezentand circa 10% din totalul firmelor de profil, vor falimenta pana in februarie 2009, ca urmare a cresterii necontrolate a taxelor si impozitelor, a dobanzilor la credite si a starii infrastructurii, se arata intr-un comunicat al Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT).
Directorul general al grupului Vimetco, Christian Wüst, a demisionat si se va retrage din functie la 5 ianuarie 2009, cand pozitia va fi preluata de presedintele Consiliului de Administratie, Pierre Baillot, cu mandat interimar, potrivit unui comunicat al actionarului majoritar al Alro Slatina.
"APDRP pune la dispozitia publicului, incepand cu data de 5 ianuarie 2009, un numar de telefon gratuit pentru semnalarea problemelor si dificultatilor in accesarea si derularea fondurilor nerambursabile acordate prin Programului National pentru Dezvoltare Rurala.
Licitatia va avea loc in luna februarie 2009", potrivit reprezentantilor Hidroelectrica. Cinci microhidrocentrale au fost vandute catre Wienstrom GmbH si una societatii Beny Alex SRL.
Moneda nationala s-a depreciat pana la jumatatea sedintei de deschidere din 2009, iar prima referinta publicata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) in acest an depaseste pragul de 4 lei pentru un euro, atingand un nou maxim al ultimilor patru ani, de 4,0296 lei/euro.
Lucrul a fost reluat pentru trei zile, iar din 11 decembrie 2008 si pana la 11 ianuarie 2009 uzina este, de asemenea, inchisa.
Deprecierea leului in primele zile ale lui 2009 a fost mai rapida decat anticipa piata, in conditiile in care cei mai multi dintre analisti se atteptau la o depreciere a leului pana la 4,2 lei/euro in primul trimestru al acestui an.
Astfel, in 2009 Guvernul britanic a majorat de la 16.250 la 21.250 numarul de locuri alocate romanilor si bulgarilor in cadrul Programului Sezonier de Angajare in Agricultura.
Desi Ministerul Mediului a declarat ca taxa pentru pungile de plastic care nu sunt biodegradabile va fi aplicata de la 1 ianuarie 2009, Garda de Mediu a decis aplicarea amenzilor abia de luna viitoare celor care distribuie gratuit pungi de plastic.
El a mai detaliat ca pentru fundamentarea bugetului pe 2009, Finantele au in prezent o proiectie de curs de aproximativ 4 lei/euro.
Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) Bugetul in 2009 este de 1.442.871.530 de euro si are ca obiectiv general cresterea competitivitatii sectoarelor agroalimentar si forestier, cat, si imbunatatirea mediului si a spatiului rural.
google-analytics.com