Cautare

6642 de rezultate pentru "roman dumitru" (3.75 secunde)
Declaratia a fost facuta la investirea lui George Maior in functia de director al Serviciului Roman de Informatii, seful statului adaugand ca SRI trebuie sa se desprinda de imaginea de continuator al fostei Securitati.
Senatorul social-democrat a mai spus ca "datorita noii unitati" care s-a manifestat in partid cu ocazia numirii lui George Maior ca director al Serviciului Roman de Informatii, cei doi reprezentanti ai gruparii de la Cluj au incredere ca deciziile adoptate la Bucuresti de conducerea PSD vor fi in acord cu vederile lor politice.
Secretarul de stat in cadrul MAI Mircea Toader a anuntat ca a solicitat celor de la AVAS o copie a contractului incheiat intre grupul financiar LNM Holdings NV si statul roman pentru privatizarea Combinatului Sidex Galati.
Corneliu Balan, directorul Aeroportului Kogalniceanu, a recunoscut ca nimeni nu avea voie sa se apropie de avioanele americane, considerate teritoriu american si tratate ca atare. Aeronavele faceau doar plinul pe aeroportul constantean, fara ca vreun oficial roman sa se poata apropia de ele.
Totodata, inaltul oficial european a apreciat ca perioada petrecuta in Romania a reprezentat "o experienta extraordinara", subliniind faptul ca tara noastra a inregistrat o evolutie spectaculoasa in ultimii cinci ani, si i-a multumit sefului statului roman pentru buna colaborare.
Presupusa colaborare a lui Vosganian cu Securitatea, dezvaluita cu o intarziere de 16 ani si, culmea "coincidentei", chiar in ziua in care Comisia urma sa-l numeasca pe roman comisar european.
Prin nominalizarea lui Orban pentru functia de comisar european, au iesit din cursa nume grele precum Monica Macovei, ministrul Justitiei, Anca Boagiu, ministrul democrat al Integrarii, ministrul liberal de Externe Mihai Razvan Ungureanu, dar si personalitati din afara puterii, ca fostul presedinte Emil Constantinescu, social-democratul Vasile Puscas, fost negociator sef cu Uniunea Europeana si chiar fostul premier Petre Roman.
“Orice roman trebuie sa inteleaga ca niciun partid politic din tara noastra nu este dispus sa plece de la guvernare in momentul in care Romania va intra in UE.
"Am discutat cu Leonard Orban despre modalitatile in care Camera Deputatilor, Parlamentul Romaniei pot sprijini candidatura comisarului roman in importantul examen pe care il va avea la Parlamentul European", a spus Olteanu.
Liderul liberal a precizat ca PNL, parte a patrimoniului identitar roman, nu a disparut nici in regimul comunist, nici in regimul postcomunist de dupa 1989, conditii in care cei doi fosti presedinti de partid
Candidatul roman la postul de comisar european a recunoscut saptamana trecuta ca presedintele Comisiei Europene i-a dat "destule sfaturi", dar a refuzat sa spuna in ce au constat acestea.
Si daca nu, cat la suta din Geoana trebuie sa paraseasca locuinta de protocol a statului roman pe care o ocupa abuziv la aceasta data?
Pe de alta parte, presedintele Traian Basescu s-a aratat convins ca Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti va contribui la cresterea nivelului de informare a opiniei publice in legatura cu temele europene si ca "bunele relatii de lucru pe care institutiile statului roman le-au avut cu Delegatia Comisiei Europene de-a lungul intregului proces de pregatire a aderarii se vor mentine si in continuare".
In plus, supa fara bucati a turcilor i-a amintit deputatului roman de vremurile in care era student sarac si trebuia sa manance, zile in sir, o sanatoasa ciorba de stevie.
Amenintari la adresa consulului roman in China Potrivit unui comunicat al DNA, toate transporturile speciale provenite din China au fost mijlocite de Ioan Paun, in scopul numirii si mentinerii acestuia in functiile de consul general, sef al Consulatului General al Romaniei la Hong Kong (RP Chineza), dar si pentru mentinerea in misiune permanenta in strainatate.
Este o fata de cuvant, de caracter, un bun roman si va demonstra acest lucru", a spus deputatul PRM Gelil Eserghep.
"Am intrebat-o daca mana care a facut falsul este mana lunga a Securitatii sau mana scurta a Serviciului Roman de Informatii.
Printre persoanele certate cu legea care reprezinta statul roman in Petrom, senatorul a pomenit si de un caz aparte. E vorba de numitul Nastasi Vasile Adrian, nascut in 1900.
In perioada 2013-2020, nivelul pensiilor din Romania ar putea atinge 60-80% din veniturile medii ale unui roman, venituri care sunt prognozate sa atinga in 2020 valoarea de 1.000 de euro.
Potrivit procurorilor, Stamen Stancev a intervenit, de mai multe ori, pe langa oficiali din ministerul roman al Economiei, cu scopuri diferite.
google-analytics.com