Senatorul Puiu Hasotti, vicepresedinte al Partidului National Liberal, este de parere ca urmatorul pas al gruparii lui Theodor Stolojan va fi fuzionarea cu Partidul Democrat. Parlamentarul constantean sustine ca Stolojan va alege tactica unei fuziuni prin absorbtie in PD pentru ca protocolul Aliantei nu permite migrarea membrilor de la un partid la altul. Hasotti crede ca persoanele adunate in jurul lui Stolojan si a lui Valeriu Stoica sunt doar membri liberali fara realizari politice. Liderul liberal este convins ca acestia nu au nici o sansa sa-si duca la capat planul de distrugere a PNL, comentand faptul ca partidul liberal nu a putut fi desfiintat de regimul comunist, "cu atat mai putin doi fosti presedinti nu vor reusi sa-l faca sa dispara".
Deputatul George Dragomir, presedintele organizatiei judetene Constanta a PNL si membru al Comisiei de Buget Finante din Camera Deputatilor, a declarat ieri ca proiectul de buget pe 2007 "este cel mai bun din toti anii 'si, in ciuda numeroaselor amendamente aduse in principal de deputatul PRM Gheorghe Flutur, a fost parcurs foarte repede, urmand ca la inceputul saptamanii viitoare sa fie finalizata dezbaterea lui in comisie pentru a fi supus votului in plen. Dragomir a precizat ca sustine cu tarie toate proiectele guvernamentale destinate judetului Constanta, in acest context anuntand ca impreuna cu deputatul PSD Eduard Martin a depus un amendament la proiectul de buget pe 2007 pentru alocarea a 30 miliarde lei necesare continuarii lucrarilor de reabilitare a Spitalului Judetean Constanta. La randul sau, deputatul Andrian Mihei a declarat ca proiectul de buget pe 2007 este "pe departe cel mai substantial fata de celelalte bugete de pana acum", un rol important in aceasta realizare avandu-l utilizarea cotei unice de 16%, a carei introducere s-a dovedit benefica. Mihei crede ca cel mai important lucru la bugetul pe anul viitor este acela ca pune accentul pe patru mari domenii- infrastructura, sanatate, agricultura si dezvoltare rurala. In alta ordine de idei, senatorul Puiu Hasotti s-a aratat dezamagit de forma pe care a dat-o Camera Deputatilor proiectului legii privind Autoritatea Nationala de Integritate. "In calitate de lider al grupului PNL- PD din Senat va asigur ca toti senatorii Aliantei PNL- PD vor vota proiectul care a fost depus de Guvern", a declarat vicepresedintele PNL. Hasotti a tinut sa puna capat speculatiilor vehiculate in ultimul timp, referitoare la iminenta disparitie de pe scena politica a PNL. Liderul liberal a precizat ca PNL, parte a patrimoniului identitar roman, nu a disparut nici in regimul comunist, nici in regimul postcomunist de dupa 1989, conditii in care cei doi fosti presedinti de partid