Cautare
5449 de rezultate pentru "rezultate titularizare 2009 valcea" (3.00 secunde)
Nici nu stii daca sa razi sau plangi cand vine vorba despre Ministerul Agriculturii. Reprezentantii institutiei repeta obsedant aceleasi greseli in fieacare an, desi, inevitabil, se ajunge la aceleasi rezultate.
Economie
Monitorul de Galati
Miercuri, 24 Septembrie 2008
980
Investitii de 48.000 de euro în mediu Unul dintre principalele rezultate generate de implementarea proiectului a fost însa identificarea de proiecte în domeniul mediului finantabile prin fonduri structurale în zona transfrontaliera Oltenia - Vidin - Montana.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 30 Septembrie 2008
1741
Relansam in acest fel colaborarea cu toata lumea pentru a scoate rezultate cat mai bune pentru salariati la negocieri. Ne vom reconsidera pozitia daca vom vedea ca nu ne putem intelege cu celelalte sindicate.
Economie
Monitorul de Galati
Luni, 6 Octombrie 2008
838
Ca exceptii, Fondul nu garanteaza „depozitele administratorilor, conducatorilor, directorilor, cenzorilor, auditorilor financiari, actionarilor semnificativi ai institutiei de credit, familiilor persoanelor fizice de mai sus - sotii, precum si rudele si afinii de gradul întâi, tertelor persoane care actioneaza în numele deponentilor mentionati, persoanelor fizice si juridice care au obtinut, pe baza individuala, rate de dobânda si concesii financiare care au contribuit la agravarea situatiei financiare a institutiei de credit si nici depozitele rezultate din tranzactii pentru care au fost pronuntate hotarâri judecatoresti definitive de condamnare pentru infractiunea de spalare de bani“, se mai arata în comunicatul institutiei.
Economie
Gazeta de Sud
Luni, 13 Octombrie 2008
2791
Daca aceste date ne vor fi date si vom vedea ca s-au obtinut rezultate financiare bune, vom solicita o crestere salariala mai mare decat cea pe care o vom face initial.
Economie
Monitorul de Galati
Joi, 23 Octombrie 2008
614
Totodata, iesirile de la rezerva valutara au totalizat 3,1 miliarde euro, rezultate din modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, operatiuni pe piata interbancara, plati de rate si dobanzi aferente datoriei publice externe directe si garantate de stat, precum si altele.
Economie
Realitatea Romaneasca
Luni, 3 Noiembrie 2008
911
Fondul va fi constituit si din sumele rezultate din preluarea a 1,5% din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa, inclusiv din bunurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului.
Economie
Realitatea Bihoreana
Marti, 25 Noiembrie 2008
555
"Potrivit datelor rezultate din declaratiile agentilor economici privind locurile de munca vacante, avem înregistrate 1.255 de posturi disponibile", a precizat Alina Ghercioiu.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 25 Noiembrie 2008
1278
Reprezentantii societatilor doljene cu rezultate deosebite s-au întâlnit ieri, la Craiova, la cea de-a 15-a editie a Topului Firmelor 2007, un eveniment organizat de Camera de Comert si Industrie (CCI) "Oltenia".
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 25 Noiembrie 2008
844
Pentru pierderile de animale, pãsãri, familii de albine ºi peºti, despãgubirile acordate reprezintã 80% din valoarea de asigurare, diminuatã cu valoarea subproduselor rezultate care pot fi valorificate.
Economie
Monitorul de Galati
Luni, 1 Decembrie 2008
913
Executivul arata ca banii alocati sunt necesari pentru acoperirea influentelor financiare rezultate din aplicarea Ordonantei 15/2008 privind cresterile salariale, respectiv majorarea salariilor cadrelor didactice cu 9% incepand cu luna octombrie, care se acorda in 2008 personalului din invatamant.
Economie
Realitatea Romaneasca
Joi, 11 Decembrie 2008
1170
Pornind de la aceste considerente, twinning-ul se va axa pe obtinerea urmatoarelor rezultate: proceduri stabilite si implementate de gestionare a laboratorului vamal central;
Economie
Realitatea Bihoreana
Vineri, 19 Decembrie 2008
819
Discutiile dintre Bucuretti si Moscova privind oportunitati de colaborare in domeniul tranzitului international de gaze, depozitarea acestora si importurile directe din Rusia dateaza de cativa ani, dar fara rezultate concrete.
Economie
Realitatea Romaneasca
Vineri, 23 Ianuarie 2009
7537
În 2005, Sterling Resources a desfasurat cercetari in zona localitatilor Cetatuia si Piscu Sadovei, fara rezultate notabile. În schimb, s-au descoperit doua rezerve care ar putea avea potential.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 10 Februarie 2009
1755
Masura are ca scop reducerea cheltuielilor si a fost luata ca urmare a slabelor rezultate financiare din ultimul timp. „Concedierile la SC Altur SA vor incepe, de fapt, cu jumatatea lunii martie.
Economie
Gazeta de Sud
Joi, 19 Februarie 2009
750
Excluzand veniturile exceptionale rezultate din vanzarea participatiilor minoritare ale BCR in compania romaneasca de asigurari Asiban si in Banca Italo-Romena, precum si pe cele provenite din vanzarea activitatii de asigurari a BCR, care au totalizat dupa impozitare 745,9 milioane lei (192,6 milioane euro), profitul net al BCR dupa impozitare a avansat cu 39%, pana la 1,29 miliarde lei (348,8 milioane euro), fata de profitul net dupa impozitare inregistrat in 2007.
Economie
Replica de Constanta
Miercuri, 4 Martie 2009
2046
Sucursala de la Craiova este cea de-a treia (dupa Constanta si Pitesti) din afara Bucurestiului si credem ca o sa avem rezultate importante aici, desi concurenta e acerba", a declarat Mircea Sacuiu, vicepresedintele pe zona de risc si aprobare creditare a Bank of Cyprus, la inaugurarea sucursalei.
Economie
Gazeta de Sud
Joi, 30 Aprilie 2009
1600
Contribuabilii, persoane fizice, care au obtinut venituri din activitati independente, precum cedarea folosintei bunurilor, activitati agricole determinate in sistem real, castiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, castiguri din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, sunt obligati sa depuna formularul 200 - Declaratie privind veniturile realizate.
Economie
Gazeta de Sud
Miercuri, 6 Mai 2009
1734
Intr-o perioada in care bugetele de marketing sunt reduse, iar campaniile de promovare necesita rezultate imediate, potrivit specialistilor din domeniu, mediul on line ofera posibilitati de promovare cu resurse minime.
Economie
Gazeta de Sud
Joi, 7 Mai 2009
1168
Aceasta pompare de bani poate avea efecte perverse, iar hazardul moral generat poate avea rezultate incalculabile", a declarat Mugur Isarescu, care a specificat ca institutia pe care o conduce vizeaza alt fel de strategie.
Economie
Gazeta de Sud
Vineri, 22 Mai 2009
2737
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
965
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025



